Mediere discutii

Ploiesti - 1 noiembrie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

La solicitarea Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din municipiul Ploieşti, primarul Emil Calotă a mediat astăzi o întâlnire între reprezentanţii UAP şi cei ai Distrigaz, în vederea soluţionării unor nemulţumiri venite din partea ploieştenilor, referitore la distribuţia şi alimentarea cu gaz la nivelul blocurilor din oraş.

Mediere discutii

În carul întâlnirii preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari, dl Ion Stan, a solicitat eliminarea abonamentului la gazele naturale şi a plăţii anticipate. De asemenea, s-a discutat şi despre posibilitatea realizării unui sistem de contorizare în interiorul fiecărui apartament.

În acest sens au fost analizate toate aspectele prevăzute de legislaţia în vigoare, iar reprezentantul Distrigaz a explicat prin argumente tehnice că nu se poate efectua o contorizare la gaze pe fiecare apartament în parte, decât prin separaţie pe scara interioară. Celelalte variante nu sunt acceptate de lege deoarece pot pune în pericol siguranţa locatarilor.

Totodată, în cazul plăţii anticipate, s-a aratat că la nivel local nu pot fi luate măsuri directe deoarce această modalitate de achitare a consumului de gaze este stipulată prin lege.

Primarul Emil Calotă a declarat că va face toate demersurile în calitate de edil al municipiului Ploieşti, dar şi de preşedinte al Federaţiei Autorităţilor Locale din România, pentru a informa Guvernul în legătură cu problemele ridicate în cadrul întâlnirii de astăzi.

La acest demers se va alătura şi conducerea Uniunii Asociaţiilor de Proprietari Ploieşti.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/mediere-discutii