Mesajul domnului Emil Calotă, Primarul municipiului Ploieşti după turul II al alegerilor locale

Ploiesti - 21 iunie 2004

Comunicat tip General in Administratie Publica

Mesajul domnului Emil Calotă, Primarul municipiului Ploieşti după turul II al alegerilor locale

Mesajul domnului Emil Calotă, Primarul municipiului Ploieşti după turul II al alegerilor locale

„ Ploieştenii au trăit ieri o zi importantă pentru oraşul nostru. În al II-lea tur al alegerilor locale ei au avut dreptul democratic de a-şi decide viitorul, indiferent de candidatul sau partidul pe care l-au votat.

Doresc să le mulţumesc tuturor celor care şi-au exprimat dreptul de vot demonstrând astfel o atitudine civică responsabilă. De asemenea, îmi exprim mulţumirile faţă de toţi ploieştenii care au ales continuitatea şi mi-au acordat încrederea pentru un nou mandat, întărindu-mi astfel convingerea că ploieştenii aspiră pentru un oraş european.

Împreună cu ploieştenii şi sprijinit de echipa mea, exclusiv ploiesteana, pe care o felicit şi căreia îi mulţumesc pentru efortul depus zi de zi în această confruntare electorală, voi continua pentru Ploieşti proiectele şi programele capabile să ne ofere tuturor o viata mai decenta.

Totodată, imi îndrept consideraţia şi mulţumirile faţă de familie, in special de soţia şi de copiii mei, care mi-au fost alături, m-au susţinut şi care mi-au insuflat speranţa în momentele dificile.

Confruntare electorală s-a terminat, iar ploieştenii au decis. Nu ne rămâne decât să continuăm împreună ceea ce am început.”

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/mesajul-domnului-emil-calota-primarul-municipiului-ploiesti-dupa-turul-ii-al-alegerilor-locale