Reprezentanta la nivel european

Ploiesti - 25 aprilie 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primarul municipiului Ploieşti, dl. Emil Calotă a fost ales ca reprezentant al României în cadrul Comitetului de Consultanţă Politică ( Policy Advisory Committee) din cadrul programului CIVITAS, derulat de Uniunea Europeană.

Reprezentanta la nivel european

Programul CIVITAS vizează implementarea şi finanţarea din fonduri europene nerambursabile a proiectelor de dezvoltare desfăşurate la nivelul oraşelor din Europa. Reamintim că, prin intermediul CIVITAS II, municipiul Ploieşti a obţinut anul acesta de la Comisia Europeană 1 milion de euro pentru proiecte de infrastructură şi transport urban.

Comitetul de Consultanţă Politică de la nivelul programului CIVITAS este format din politicieni marcanţi ai Forulmului CIVITAS şi are ca obiectiv principal identificarea problemelor din cadrul programului şi soluţionarea acestora la nivelul întâlnirilor Forumului. Totodată, stabileşte proiectele prioritare care vor fi derulate în cadrul CIVITAS, în concordanţă cu obiectivele acestui program al Uniunii Europene.

De asemenea, cei 14 membri ai Comitetului de Consultanţă Politică vor adresa periodic către politicieni şi reprezentanţii administraţiilor locale declaraţii oficiale, care vor avea menirea de a contribui la promovarea şi dezvoltarea programului CIVITAS la nivelul comunităţilor locale.

În altă ordine de idei, Primarul municipiului Ploieşti, dl. Emil Calotă a fost invitat să participe la alegerile ce vor avea loc la nivelul CCP, în vederea stabilirii preşedintelui acestui organism.

Evenimentul se va derula în data de 28 aprilie 2005, la Paris. Menţionăm că un membru al CCP poate avea maxim două mandate, de câte doi ani fiecare. Preşedintele CCP este ales prin vot şi nu poate fi în această funcţie decât un mandat.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/primaria-municipiului-ploiesti/reprezentanta-la-nivel-european