Sistem informatizat de incasare a obligatiilor fiscale

Ploiesti - 20 ianuarie 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Primăria municipiului Ploieşti deţine în prezent de un sistem de încasare a taxelor şi impozitelor locale informatizat şi atent structurat, capabil să ofere cetăţenilor condiţii moderne şi multiple în vederea înlesnirii modalităţii de achitare a obligaţiilor fiscale.

Sistem informatizat de incasare a obligatiilor fiscale

Implementarea proiectului de informatizare a sistemului fiscal la nivelul municipiului Ploieşti a determinat în primul rând o creştere a capacităţii de preluare a impozitelor şi taxelor locale.

S-a dezvoltat, astfel, o amplă şi riguroasă bază de date, funcţionabilă în reţea între centrele fiscale, care permite atât accesarea în timp util a arhivei centralizate, cât şi derularea activităţilor de casierie şi registratură la nivelul fiecărui centru fiscal amplasat zonal.

Trebuie spus că municipalitatea a derulat în ultimii 3 ani un program de creare a unor centre fiscale zonale, menite să elimine aglomeraţia şi să le asigure ploieştenilor servicii şi locaţii optime în vederea achitarii taxelor sau soluţionarii oricărei probleme de profil. Este vorba de următoarele centre fiscale:
- Centrul fiscal 1 (Centru- Piaţa Mihai Viteazul, Bereasca), unde sunt arondate 47.000 de roluri
- Centrul fiscal 2 (Nord , Vest, 9 Mai), unde sunt arondate 88.000 de roluri
- Centrul fiscal 3 (zona Sud , Democratiei, Mihai Bravu, Mărăşeşti - Eroilor) unde sunt arondate 72.000

Totodată, s-a îmbunătăţit procedura de achitare a obligaţiilor fiscale prin extinderea programului de lucru şi detaşarea la centrele fiscale ai unor funcţionari din alte structuri aflate în subordonarea Consiliului Local, în concordanţă cu solicitările publicului. În plus, prin achiziţionarea unor imprimante performante se va elimina treptat incoveninetul legat de timpul necesar eliberării chitanţelor fiscale.

Reamintim că ploieştenii dispun însă şi de alte variante pentru a-şi achita fără probleme obligaţiile fiscale. Este vorba de plata prin cele 9 oficii poştale situate în P-ta Victoriei nr.8, Soseaua Nordului nr.2, str.Postei nr.75, str.Er. Moldoveanu Marian nr.6, B-dul Republicii nr.102, Aleea Chimiei nr.59, str.Malu Rosu bl.101D2, B-dul Bucuresti nr.24, str. Democratiei nr.1. De asemenea, plătile mai pot fi efectuate şi electronic, prin Internet sau pe card prin A.T.M-uri .

Comparativ cu debutul lunii ianuarie 2004, în 2005 s-a înregistrat o uşoară creştere a încasărilor în ceea ce priveşte taxele şi impozitele locale. Astfel, în perioada 04.01 -17.01.2005, 17.936 contribuabili şi-au achitat obligaţiile fiscale, încasările atingând valoarea de 14,3 mld lei, iar in perioada 05.01-19.01.2004 un numar de 15.258 contribuabili s-a prezentat la casieriile centrelor fiscale înregistrându-se un cuantum al încasărilor de 9,8 mld. lei.

Pe zone ale oraşului, situaţia cetăţenilor care şi-au achitat obligaţiile fiscale pe anul în curs se prezintă astfel:
1.Centrul fiscal 2 – încasări în valoare de 6,1 mld lei
2.Centrul fiscal 3 – încasări în valoare de 4,6 mld lei
3.Centrul fiscal 1 – încasări de 3,5 mld lei

Referitor la nivelul taxelor şi impozitelor locale în comparaţie cu marile oraşe ale ţării, municipiul Ploieşti are o bază de impozitare scăzută, asigurându-se anual o reducere a obligaţiilor fiscale prin acordarea unor facilităţi, dar şi menţinerea unui procent redus de impozitare, în special în cazul persoanelor fizice.

Cetăţenii care doresc să vizualizeze informaţii legate de obligaţiile fiscale pe 2005 pot accesa rubrica „Impozite şi taxe locale 2005” existentă pe site.

Despre Primaria Municipiului Ploiesti

Biroul Comunicare, Promovare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
B-dul Republicii nr. 2
2000 – PLOIEŞTI
Tel.:0244 / 592.255
Fax:0244 / 513.829

alinafm@ploiesti.ro;roxana@ploiesti.ro