Nu uităm bătrânii României. Stada România se alătură Casei dintre Tei pentru a-i ajuta pe vârstnicii din Corabia

BUCURESTI - 10 martie 2021

Comunicat tip General in Social

Live site

Casa dintre Tei este o asociație de binefacere înființată în anul 2016, cu dorinţa de a crea şi susţine la nivel național proiecte de sprijinire a vârstnicilor și a altor categorii sociale vulnerabile.

misiunea Casa dintre Tei

misiunea Casa dintre Tei

Casa dintre Tei este o asociație de binefacere înființată în anul 2016, cu dorinţa de a crea şi susţine la nivel național proiecte de sprijinire a vârstnicilor și a altor categorii sociale vulnerabile. Așa cum afirmă Camelia Ionescu, președinta asociației, scopul principal Casa dintre Tei este de a îmbunătăți condițiile de viață ale „bunicilor noștri”. Ajutorarea lor poate să ia forme variate: apărarea și promovarea drepturilor și intereselor persoanelor vârstnice, oferirea de suport emoțional, oferirea de sprijin pentru o viață independentă, consiliere juridică, consiliere socială, ateliere de lucru, terapie ocupațională. De asemenea, Casa dintre Tei dezvoltă programe sociale și de integrare a persoanelor în vârstă în proiecte ce au ca obiect implicarea și adaptarea acestora la nevoile sociale existente și organizează evenimente caritabile ce au ca scop strângerea de fonduri destinate implementării unor programe de terapie și îngrijire a persoanelor vârstnice.

Asociația are o sucursală în Corabia, județul Olt, pe strada Dumitru Buzdun numărul 2, însă în prezent depune eforturi pentru realizarea unui complex în comuna Brăstăvățu, județul Olt, care va avea un centru de îngrijire pentru bătrânii bolnavi de Alzheimer și o zonă de ateliere în care se vor promova și perpetua meșteșugurile locale.

Sprijinul pentru Casa dintre Tei înseamnă, după nevoie, ajutor financiar pentru medicamente, intervenții chirurgicale, alimente de bază, îmbrăcăminte. De asemenea, direcționarea a 3,5% din impozitul pe veniturile realizate ca salariat sau ca persoană cu venituri independente poate  contribui la realizarea proiectelor Casa dintre Tei.

STADA, companie farmaceutică germană cu tradiție de peste 120 de ani în producția de medicamente și dispozitive medicale, nu a putut sta departe de această inițiativă. Împreună cu Casa dintre Tei, Stada România a donat pachete cu suplimente alimentare azilului de bătrâni din Corabia, județul Olt. Cele 60 de pachete conținând produse farmaceutice marca STADA au acoperit întreaga gamă de afecțiuni de care suferă bătrânii, de la problemele articulare și cele de circulație sanguină la lipsa capacității de concentrare și infecții urinare. Stada rezonează profund cu misiunea Casa dintre Tei și va mai susține și pe viitor campaniile de întrajutorare a bătrânilor inițiate de asociație.

Persoanele în vârstă au nevoi speciale. Îngrijirea și atenția unui personal specializat sunt esențiale, însă nu îndeajuns. Bătrânii au nevoie și de activități care să îi ajute pe plan emoțional, care să-i facă să se simtă activi și folositori, motivându-i astfel să înceapă o nouă viață. Sute de bătrâni marcați de lipsurile fundamentale ale unui trai decent au fost însoţiți pe parcursul mai multor ani în acest scop. Numai împreună putem continua să ajutăm! Fie prin voluntariat, donații sau sprijin material, haideți să ne tratăm bătrânii așa cum trebuie, așa cum merită, așa cum ne-ar plăcea și nouă să fim tratați la bătrânețe.