PortalMed – alături de pacienți, medici și farmaciști

BUCURESTI - 8 mai 2020

Comunicat tip General in Sanatate

PortalMed – o platformă medicală utilă pentru toată lumea.

PortalMed

PortalMed

PortalMed, platformă medicală multimedia pentru specialiști și pacienți, furnizează publicului larg cele mai importante și recente informații medicale, selectate din surse verificate. Website-ul dedicat pacienților, medicilor, farmaciștilor, cercetătorilor și operatorilor din aceste domenii se concentrează pe comunicarea de informații punctuale, specializate și verificate.

Categorii distincte, în funcție de public

În categoria Info specialiști se regăsesc articole despre studii clinice, medicamente și dispozitive medicale, cercetare și dezvoltare, terapii noi și descoperiri recente. 

Pacienții pot afla date despre boli, afecțiuni, tratamente, stil de viață sănătos, prevenție, curiozități și multe altele accesând Info generale.

Știrile medicale sunt publicate zilnic și informează, pe scurt, asupra noutăților relevante din sfera medicală și domeniile conexe.

Sfaturi de la specialiști sunt furnizate constant, atât din surse interne, cât și internaționale, prin intermediul articolelor dedicate. Dincolo de acestea, un câștig pentru pacienții al căror acces la serviciile medicale a fost limitat în ultima perioadă, sunt emisiunile zilnice, transmise în direct pe pagina de Facebook și canalul de Youtube PortalMed. De luni până vineri, de la ora 20.30, un medic vă stă la dispoziție pentru a discuta cu el probleme de natură medicală și pentru a vă oferi sfaturi.

În categoria Coronavirus se regăsesc știri interne și internaționale, informări oficiale, date despre terapiile experimentale și evoluția situației la nivel global, noutăți terapeutice și studiile clinice în derulare, sfaturi și opinii pertinente.

Informații esențiale pentru profesioniști

Comunicarea ultimelor descoperiri din domeniul științei și al tehnologiei este esențială inclusiv pentru dezvoltarea domeniului medical. Noutățile din domeniul farmaceutic sunt, de asemenea, importante pentru specialiștii din domeniu și pentru companiile producătoare. Acesta este principalul motiv pentru care echipa redacțională filtrează și sintetizează informațiile importante de la cele mai importante institute de cercetare, autorități medicale și farmaceutice și jurnale de specialitate din întreaga lume.

PortalMed – o sursă de informații medicale verificate

Această resursă informațională este utilă atât pentru profesioniști, cât și pentru pacienți. Cu cât suntem mai bine informați, cu atât ne putem adapta mai bine situațiilor cu care ne confruntăm. Este de folos să înțelegem ce se întâmplă în organismul nostru, atunci când ne îmbolnăvim și care sunt abordările terapeutice și opțiunile de tratament. Știrile medicale publicate zilnic prezintă ultimele descoperiri științifice și soluțiile de biotehnologie revoluționare anunțate de instituții și centre de cercetare din întreaga lume. Articolele dedicate aprofundează informațiile și pun la dispoziția celor interesați resurse suplimentare de studiu.

Un proiect de informare pentru sănătate

În Medicină, Farmacie și domeniile conexe, este nevoie de formare continuă și de menținerea contactului cu mediul academic și cu cercetarea. PortalMed își propune să devină un partener de încredere pentru profesioniștii care activează în această arie, dar și pentru studenții la facultățile de profil. Educația pentru sănătate este un element important, însă, și pentru publicul general. Cu cât suntem mai bine informați, cu atât putem preveni și trata bolile mai eficient, în stadii incipiente. Chiar dacă aceste informații nu fac parte încă din programele școlare din România, astăzi, în epoca internetului, este necesar și posibil ca ele să fie disponibile și accesibile tuturor. Platforma medicală PortalMed contribuie la dezvoltarea cunoștințelor publicului larg prin articolele publicate și prin sfaturile oferite de medicii colaboratori.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/prodins/portalmed-alaturi-de-pacienti-medici-si-farmacisti