Vrei să afli cine te spionează din interior?

BUCURESTI - 4 septembrie 2015

Comunicat tip Produse / Servicii in Industrie, IT&C, Stiinta / Cercetare, Tehnologie, Internet

Live site

Specialiştii în securitate informatică se reunesc la cea de-a opta ediţie a conferinței Provision Day, pe 1 octombrie 2015, la Willbrook Business Center. „Who's inside your network” este subiectul central al Provision Day 2015, conferință patronată de Provision alături de parteneri globali precum HP, Intel Security (McAfee), FireEye, Riverbed Technology, Websense, Radware, CyberArk, Gigamon, Skybox Security, Qualys etc.

Provision Day

Provision Day

16 experţi internaţionali vor prezenta tendinţele curente ale pieţei de securitate cibernetică şi, totodată, cele mai noi soluții dezvoltate de industrie.  Partenerii companiei Provision vor expune tehnologii de ultimă generaţie, unele în premieră naţională şi vor susține o serie extinsă de worskhopuri şi sesiuni demonstrative. La conferinţă sunt aşteptaţi 500-600 de specialiști, mulţi dintre aceştia participând şi la ediţiile anterioare.

„Într-o economie tot mai dependentă de sistemele informatice, în care comunicațiile și colaborarea au devenit un mod de viață, propunem comunității locale un eveniment prin care să învățăm cum să construim o cultură solidă a securității informației. La editia a opta a conferintei Provision Day vor fi prezenți experți consacrați, alături de care vom afla cum putem proteja mai bine organizațiile în care activăm și cum putem reduce riscurile. Provision Day rămâne un eveniment practic deoarece vrem să oferim soluții nu doar să analizăm tendințele” afirmă Alexandru Andriescu, preşedinte Provision.

Anual, 15-20% din bugetul IT al unei organizații mari este alocat protejării împotriva atacurilor cibernetice, însă aceste investiții nu garantează siguranța. În 2014, descoperirea unui atac la nivel de rețea a durat, în medie, nu mai puțin de 229 de zile, conform studiului Mandiant, 2014 Threat Report. Prin urmare, din perspectiva abordării cibercriminalității, problema nu este dacă o companie va fi atacată, ci când şi mai ales cum va reuşi să identifice atacul şi să înlăture pericolul.

Provision Day este o bună ocazie pentru profesioniştii din domeniul securităţii informaţiei, atât din mediul privat cât şi din cel public, să evalueze produse noi, să-și  actualizeze informațiile despre piață, dar și să schimbe experiențe în cadrul comunității. Participarea la eveniment este liberă, în urma înregistrării pe site-ul www.provisionevents.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/provision-software-division/vrei-sa-afli-cine-te-spioneaza-din-interior