SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PRIMAR AL ARADULUI GHEORGHE FALCĂ -Stimate domnule primar Gheorghe FALCĂ-

Arad - 20 iulie 2005

Comunicat tip General in Administratie Publica

Aţi fost ales primar al Aradului la 20 iunie 2004, în al doilea tur de scrutin cu 36198 voturi. La acea vreme Partidul Social Democrat a întrunit un număr de 14119 voturi, trimiţând pe listele sale un număr de 6 consilieri locali din totalul de 23, adică cel mai mare număr de consilieri dintre partidele care au au ajuns în Consiliul Local al Municipiului Arad (PSD, PD, PNL, UDMR, PNŢCD şi PRM). Acum Consiliul Local l-aţi transformat prin alianţe politice, într-un teatru de marionete, fără nici o personalitate, sub „bagheta” dumneavoastră.

În virtutea principiilor democraţiei, am respectat voinţa electoratului: „vox populi, vox dei”. A trecut un an de atunci. Aţi avut timp să vă derulaţi mandatul şi să puneţi în aplicare măcar o parte din promisiunile făcute cu atâta „mărinimie” în campania electorală. Acum însă, la mai bine de un an de mandat, a venit vremea să daţi seamă arădenilor pentru activitatea dumneavoastră în această funcţie.
Vă aducem aminte că în urma scrutinului popular, azi sunteţi primarul tuturor arădenilor , fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Prin urmare este total nepotrivită şi anticonstituţională (Constituţia României art. 8 : Pluralismul şi partidele politice(1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale) afirmaţia dumneavostră conform căreia „ambiţia dumneavoastră este să scoateţi PSD-iştii din ţară”, (poate vă gândiţi să scoateţi din ţară şi cetăţenii care au votat PSD-ul sau un alt partid politic) fapt care dovedeşte că nu sunteţi primarul tuturor arădenilor, că nu respectaţi principiile democraţiei şi că dumneavoastră sunteţi într-o campanie electorală total inoportună în această perioadă în care ţara se confruntă cu dezastrele naturale şi responsabilităţile integrării europene, iar limbajul dumneavoastră ar trebui revizuit. Dar poate acesta este singurul mod de a îndeplini dorinţa nedisimulată a liderilor dumneavoastră politici: dobândirea puterii totale?
Ţinem să precizăm că acţiunile partidului nostru, sunt responsabile şi nu încalcă cu nimic principiile democraţiei. Am respectat opţiunea populară şi ne-am asumat cu responsabilitate misiunea unui partid de opoziţie Un an de zile am aşteptat, cu respect, să vă îndepliniţi promisiunile în virtutea cărora aţi fost ales în această funcţie de edil-şef. După un an de mandat am considerat că trebuie să luăm atitudine, legitimând votul primit de la cetăţeni. Arădenii văd că, din păcate, aşteptările lor au fost în cea mai mare parte înşelate.
Nu manipulăm pe nimeni, domnule primar. Suntem un partid serios şi responsabil, iar atitudinile dumneavoastră, adeseori derapante, ca aceea prin care strigaţi la cetăţeni, acuzându-i că ar fi PSD-işti sau la consilierul local PSD Alexandra Braica, în plen, refuzându-i dreptul legal la opinie, nu fac decât să demonteze imaginea fabricată cu atâta migală de om politic tânăr, responsabil, profesionist şi onest.
Partidul Social Democrat v-a solicitat prin consilierul local municipal Alexandra Braica, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (art. 6(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public) şi a Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, să fie făcute public toate contractele care au fost semnate prin negocierea cu un singur ofertant, toate contractele de atribuire fără licitaţie publică prin negociere directă, beneficiarii acestora şi sumele contractate, de la preluarea mandatului. Aţi răspuns cu totul altfel, tot pentru imagine- domnule primar, legile amintite, dacă le-aţi fi citit v-ar fi lămurit, poate, că soluţia nu este să-i acuzaţi pe alţii pentru propriile probleme, inclusiv în “Cazul RECONS”, rămas cu toate eforturile dumneavoastră, un caz celebru în România.

Despre PSD Arad

Partidul nostru aşteaptă, la fel ca toţi cetăţenii Aradului a cărui primar ar trebui să fiţi, din partea dumneavoastră- responsabilitate, înţelepciune, respect faţă de arădeni, corectitudine şi prosperitatea oraşului a cărui cetăţeni suntem.
Să aşteptăm mult şi bine domnule primar?



.
PSD ARAD
B-dul Revoluţiei Nr.74
arad@psd.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/psd-arad/scrisoare-deschisa-domnului-primar-al-aradului-gheorghe-falca-stimate-domnule-primar-gheorghe-falca-