Creatorii Thinkers50 la Bucuresti

BUCURESTI - 11 martie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Des Dearlove & Stuart Crainer, creatorii clasamentului global al celor mai influenţi gânditori de business Thinkers50 vor susţine pe data de 23 mai a.c., începând cu ora 9,3o, la Hotel Hilton, sala Le Diplomate, Bucureşti, conferinţa cu titlul „Writing your own legend – How leaders communicate their way to great results and legendary status”.

Creatorii Thinkers50 la Bucuresti

Des Dearlove & Stuart Crainer sunt analişti şi consultanţi cu o experienţă de peste 30 de ani în industria comunicării de business. Sunt experţi în formarea de lideri autentici prin comunicare şi - în mod special - prin construirea naraţiunii care motivează discipolii. Materialele lor au fost publicate în ziare şi reviste din întreaga lume, printre care Financial Times, Industry Standard, Business 2.0, Newsweek Japan, The Times of India şi Handelsblatt.

Des Dearlove şi Stuart Crainer sunt autori ai 15 cărţi care au fost traduse în peste 20 de limbi. Printre acestea se numără Business the Richard Branson Way, The Future of Leadership şi The Financial Times Handbook of Management.

În prezentarea lor provocatoare, Dearlove si Crainer demitizează teoriile tradiţionale despre leadership şi explică ce anume ne trebuie ca să conducem cu onestitate, echilibru şi originalitate.

În cadrul acestui eveniment va avea loc şi lansarea cărţii Business Minds, semnată de cei doi autori, carte ce ne conectează la ideile celor mai influenţi gânditori de management de pe mapamond.

Prima ediţie a conferinţelor Meet The Thinkers a avut loc în noiembrie 2007 şi i-a avut ca invitaţi pe suedezii Kjell Nordström şi Jonas Ridderstråle, autorii best-seller-urilor internaţionale Funky Business şi Karaoke Capitalism.

Clasamentul Thinkers50 – www.thinkers50.com – se actualizează o dată la doi ani şi ia în calcul zece criterii de analiză. Printre primii zece guru clasaţi în ultima ediţie din 2007 se numără CK Prahalad, Alan Greenspan, Gary Hamel, Tom Peters, Jack Welch şi Richard Branson, autori ale căror cărţi se află deja în pregătire la editura Publica.

Despre Publica

Acest eveniment este organizat de editura Publica şi se înscrie în seria de conferinţe Meet The Thinkers, care mijloceşte întâlnirea directă dintre comunitatea de afaceri din România şi cei mai influenţi gânditori de management ai momentului.


Ania Vladescu
PR Executive

Strada Albac nr.15, sector 1, Bucureşti
Tel.: (++4037) 273 01 40
Fax: (++4021) 230 66 24
E-mail:ania.vladescu@meetthethinkers.ro
Web:www.meetthethinkers.ro

ania.vladescu@meetthethinkers.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/publica/creatorii-thinkers50-la-bucuresti