Intel lansează programul “Euro PC” în Maramureş iar compania locală One IT implementează proiectul în zonă

Baia Mare - 21 iunie 2007

Comunicat tip General in IT&C

Intel Corporation anunţă ca a avut loc lansarea programului “Euro PC” la Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş, în data de 19 iunie 2007. Programul “Euro PC” face parte din proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere, derulat de MCTI, şi este oferit în Maramureş prin compania One IT Baia Mare. Lansarea a fost urmată de un concurs cu premii, printre care s-a oferit şi un calculator complet echipat, al cărui câştigătoare, Dra Vele Daniela, a fost felicitată personal de către reprezentanţii Intel şi One IT.

Programul Intel EURO PC este o soluţie IT&C complexă, prin care se oferă locuitorilor din Târgu Lăpuş acces la tehnologie prin calculatoare, software educaţional, acces la Internet şi instruire, aducând beneficiile tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei şi în zonele izolate.
„Intel se bucură că prin iniţierea programului EURO PC poate veni în sprijinul eforturilor autorităţilor din România de a oferi unui număr tot mai mare de locuitori acces la tehnologia informaţiei,” a declarat Irinel Burloiu, Intel Business Development Manager. „Prin programul EURO PC, Intel aduce calculatoarele mai aproape de oameni, ajutându-i să înveţe mai uşor şi să fie la curent cu informaţiile care îi interesează,” a adăugat Irinel Burloiu.
EURO PC este parte a programului Intel World Ahead, prin care Intel s-a angajat să investească mai mult de un miliard de dolari în următorii cinci ani pentru a accelera accesul la tehnologie şi educaţie al oamenilor din comunităţile aflate în curs de dezvoltare.

În cadrul programului EURO PC, One IT va oferi calculatoare la preţuri promoţionale pentru locuitorii din Târgu Lăpuş, comunitate admisă în proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere. Oferta include calculatoare cu diferite configuraţii (One Connect, One Dual Core şi One Power), software educaţional în limba română şi o soluţie de conectare la Internet.
„Târgu Lăpuş are o importanţă deosebită în judeţul Maramureş. De aceea suntem încântaţi că am reuşit, alături de Intel, să aducem pe plan local programul national de achiziţie de calculatoare pentru mediul rural. Prin Euro PC o să oferim locuitorilor din Târgu Lăpuş beneficiile tehnologiei informaţiei şi reducerile oferite prin pachetele speciale ale acestui program.” a declarat Nicolae Onţiu – General Manager One IT.
Partenerul local al programului Euro PC – compania One IT - va sta la dispoziţia locuitorilor din Târgu Lăpuş prin consultanţă, o ofertă extrem de accesibilă (calculatorul şi accesul la internet), posibilităţi de rate, livrarea gratuită şi software educaţional gratuit.
Târgu Lăpuş se numără printre cele nouă comunităţi din ţară care beneficiază de programul Intel Euro PC, şi în care iniţiativa Economia Bazată pe Cunoaştere a fost deja implementată, urmând ca, la o dată ulterioară, programul să fie extins la scară naţională, în celelalte 251 de localităţi admise în acest proiect.

Despre PubliCom

Despre Intel
Intel, lider mondial în domeniul inovaţiei bazate pe siliciu, creează tehnologii, produse şi iniţiative pentru a determina un progres continuu al modului în care oamenii lucrează şi trăiesc. Informaţii suplimentare despre Intel sunt disponibile la www.intel.com/pressroom.

Despre One IT
One IT este lider pe piata IT din Baia Mare. One IT pune accentul pe integrarea echipamentelor hardware ,software şi de reţea în oferte complete de servicii. Compania este cunoscută pe piaţa locală prin activităţile sale de asamblare de PC-uri, oferta foarte diversificată la un raport foarte bun preţ/calitate; si de asemenea prin service-ul si consultanta de specialitate oferite clientilor si colaboratorilor. Colaborarea cu liderii internaţionali din domeniul IT, ca : Intel, Xerox, Microsoft şi alţii, a consolidat şi crescut garanţia unei oferte complete de produse şi servicii competitive, bazate pe cele mai bune competenţe şi tehnologii.

Gabriela Ontiu
-marketing manager-

One IT -Baia Mare
bd. Bucuresti, nr.21
tel./fax: 0262 223385
mobil: 0727 894804

gaby@one-it.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/publicom/intel-lanseaza-programul-euro-pc-in-maramures-iar-compania-locala-one-it-implementeaza-proiectul-in-zona