Elena Mîndru, câştigătoarea locului II si a Premiului Publicului în cadrul Shure Montreux Jazz Voice Competition
Cluj Napoca - 16 iulie 2012
Comunicat tip General in Educatie / Cultura
Elena Mîndru a reprezentat România în cadrul Shure Montreux Jazz Voice Competition, care a avut loc în acest an între 2-4 iulie. Tânăra artistă a obţinut atât al II-lea loc în competiţie, cât şi Premiul Publicului, fiind una dintre cele trei finaliste.
Ediţia de anul acesta a pornit de la un număr de 69 de participanţi din 26 de ţări din întreaga lume, din care au fost selecţionaţi doar 11 pentru semi-finale, printre care reprezentanţi ai unor ţări precum Rusia, Ungaria, Spania, Franța, Australia, Azerbaijan, Lituania, Statele Unite și România.
Shure Montreux Jazz Voice Competition se află la a 10-a ediţie, fiind iniţiată din dorința fondatorului și directorului său, Claude Nobs, de a include un asemenea eveniment pentru vocaliștii profesioniști de jazz în cadrul Montreux Jazz Festival – un reper important în industria muzicală. Festivalul îşi propune să reunească muzicienii din generaţia tânără, dar mai ales, să le ofere o oportunitate de a se afirma.
Talentata româncă, Elena Mîndru, este din Cluj-Napoca, are 24 de ani şi în prezent urmează cursurile unui program masteral intitulat Nordic Master of Jazz. Pe linia dezvoltării sale artistice a desfăşurat colaborări şi concerte cu muzicieni atât români, cât şi din străinătate, precum dirijorul Ionel Tudor, Horia Moculescu, Sorin Romanescu, Patrice Rushen, Will Kennedy, Darius Brubeck, Alfredo Paixao, Hans Vrooman, Borislav Petrov.
Elena Mîndru este o prezenţă constantă şi încântătoare la numeroase festivaluri atât pe plan naţional, cât şi internaţional, precum Festivalul Jazz Napocensis, Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul Jeunesses Musicales, Festivalul Național Mamaia, Festivalul George Grigoriu, Festivalul de Jazz de la Montreux (Elveția), Festivalul Scrivere in Jazz (Sassari, Italia), Keep An Eye Jazz Award (Amsterdam).
Totodată, a susținut concerte în Cluj-Napoca, Baia Mare, Sibiu, Galați, București, Târgu Mureș, Geneva (pentru familia regală a României), în locații precum Fasching Jazz Club (Stockholm), Sodra Teatern (Stockholm), Bimhuis (Amsterdam), Det Jyske Musikkonservatorium (Aarhus, DK), Palais de l'Athénée (Geneva).
Fidel rolului asumat de susţinător al artelor, Clubul Rotary Cluj-Napoca Visio a sprijinit-o pe tânăra artistă, oferindu-i oportunitatea de a-şi costrui o identitate în universul artistic muzical. Contribuţia financiară şi aportul moral conferit de membrii Clubului Rotary Cluj-Napoca Visio au facilitat această reuşită pentru Elena, ca şi pentru numeroşi alţi artişti.
Elena Mîndru a avut astfel posibilitatea de a fi prezentă pe scene atât naţionale, cât şi internaţionale, alături de nume cu prestigiu, cucerind cu talentul ei podiumul şi publicul.