Qual Media Group îşi îmbracă din nou fracul la Balul Operei

Cluj-Napoca - 22 februarie 2013

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

În acest weekend, pe 23 şi 24 februarie, în cadrul Balului Operei, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, Qual Media Group își îmbracă din nou fracul de co-organizator.

Nouă ne place să fim festivi. Și ne plac evenimentele, în special în haine de organizator. După Reuniunea Anuală a Diplomației Române din septembrie 2012, la București, după DWNT și TIMAFF la Cluj-Napoca, după Festivalul Mozart, tot la Cluj, ne-am odihnit puțin de sărbători, ca să avem forțe proaspete pentru anul 2013 și ne-am împrospătat garderoba.

Sâmbătă, 24 februarie, ne vom dichisi pentru a asista la un omagiu adus tezaurului liric italian, printr-un spectacol în premieră, Ciao Italia, oferit de Opera Naţională Română, în regia lui Marius Vlad Budoiu, sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi și viziunea scenografică a lui Valentin Codoiu. Seara va continua, conform tradiţiei, cu decernarea Trofeelor Lya Hubic și a Premiului Mecena, precum și cu un spectacol de modă ai cărui protagoniști vor fi designeri români și italieni cunoscuți.

Gala Laureaţilor din cea de-a doua seară va fi dedicată personalităților premiate în cadrul edițiilor anterioare cu Trofeul Lya Hubic, Premiul Mecena, Moda cum Laude, Seniorii Cetății și Emblemă de Cluj. Gala Laureaţilor va fi marcată de momentul decernării Titlului și Medaliei Senior al Cetății și a Medaliei Emblemă de Cluj, ediţia 2013. Seara va continua cu un concert de gală, urmat de un cocktail oferit invitaţilor.

Balul Operei este un spectacol de înaltă ţinută, desfăşurat într-un cadru dedicat exprimării şi interrelaţionării, propice recompensării talentului, a frumuseţii şi a generozităţii. Este un eveniment cu invitaţi de renume, care incepând cu anul 1992 a devenit o valoare unică, o invitaţie pentru prezervarea valorilor, o continuare a unei tradiţii.

Este al doilea an în care aducem un plus de valoare Balului. Echipa de specialiști și serviciile de creație, organizare, fund-raising și producție garantează reușita unui eveniment de succes. Revenim cu poze și, ca de obicei, mulțumim producatorului “Asociația Culturală Pro Transilvania”.

 

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/qual-media/qual-media-group-isi-imbraca-din-nou-fracul-la-balul-operei