Informaţiile de afaceri sunt securizate pentru clienţii IT din Moldova

Iasi - 25 martie 2010

Comunicat tip General in IT&C

Compania naţională Quartz Matrix, cu 16 ani de experienţă pe piaţa IT din România, a fost certificată ISO 27001:2005, singurul standard care defineşte cerinţele pentru un Sistem de Management al Securităţii Informaţiilor (ISMS).

Informaţiile de afaceri sunt securizate pentru clienţii IT din Moldova

În mediul de business competitiv actual, informaţiile şi infrastructurile IT prin care sunt transmise acestea sunt ameninţate exponenţial de atacuri, care pot include atât fraudele online, viruşii informatici, hacking-ul, spionajul sau sabotajul industrial. Noile tehnologii de virtualizare şi stocare cresc şi riscurile care afectează siguranţa informaţiei pentru utilizatori.

Compania naţională Quartz Matrix, cu 16 ani de experienţă pe piaţa IT din România, a fost certificată ISO 27001:2005, singurul standard care defineşte cerinţele pentru un Sistem de Management al Securităţii Informaţiilor (ISMS).

Standardul ISO/IEC 27001:2005 are la bază trei principii care definesc securitatea informaţiei: confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea informaţiei. Abordarea acestui standard asigură o securitate pe termen lung bazându-se pe implementarea de politici, proceduri şi metode de securitate destinate protejării informaţiilor şi resurselor organizaţiilor. Prin reducerea la maximum a riscurilor se garantează că sistemul de management este funcţional şi îndeplineşte cerinţele operaţionale ale companiei şi aşteptările ridicate ale clienţilor.

“Standardul permite şi optimizează procesul de selecţie a unor măsuri adecvate de control, protejează datele şi informaţiile noastre şi ale clienţilor, ceea ce contribuie la creşterea încrederii colaboratorilor şi a părţilor interesate”, a declarat Directorul General al companiei Quartz Matrix, Mihai Suchar.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/quartz-matrix1/informatiile-de-afaceri-sunt-securizate-pentru-clientii-it-din-moldova