Scoala ieseana participa la un seminar interactiv despre noile tehnologii - 6 noiembrie 2014

Iasi - 6 noiembrie 2014

Comunicat tip Produse / Servicii in Educatie / Cultura

În prezența Inspectorului Școlar General, prof. Dr. Camelia Gavrilă, alături de reprezentanți ai unităților școlare ieșene, are loc evenimentul „Fii elev pentru o zi în clasa viitorului! Experimentează predarea interactivă!”.

Seminarul demonstrativ este organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, cu susținerea companiei Quartz Matrix în ziua de 6 noiembrie 2014, începând cu ora 12.00, în complexul Palas, în Sala Rossini.

Activitatea se adresează cadrelor didactice din învățământul preuniversitar ieșean și are ca temă experimentarea procesului de predare cu ajutorul tehnologiei, creșterea interactivității în cadrul orelor de curs și facilitarea procesului de învățare. Vă invităm astfel la un eveniment unde profesorii participă activ în cadrul lecțiilor interactive demonstrative, utilizând tehnologiile inovative de predare-evaluare: laboratorul fonetic digital, tabla interactivă, sistemul de evaluare simultană, videoproiectorul, diverse aplicații interactive sau programe specifice.

Evenimentul poate genera idei pentru proiecte educative de anvergură, este o activitate de formare și de diseminare a informațiilor privind noile tehnologii și se va finaliza cu diplomă de participare pentru aptitudinile dobândite.

Pe lângă susținerea din partea companiei Quartz Matrix, cea mai mare companie de tehnologie din Moldova - companie cu 100% capital românesc, reprezentată de către Mihai Suchar, directorul general - evenimentul va beneficia de prezența celor mai cunoscuți parteneri în tehnologia IT dedicată educației din România: Epson, Bitdefender, Benq, Toshiba, Microsoft.

„Intenția noastră prin organizarea acestui seminar demonstrativ este de a aduce tehnologia cât mai aproape de cadrele didactice. Dorim astfel să facilităm accesul acestora la modalități noi de predare și de creștere a interactivității și a implicării elevilor”, a declarat doamna Camelia Gavrilă, iniţiatoarea evenimentului.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/quartz-matrix1/scoala-ieseana-participa-la-un-seminar-interactiv-despre-noile-tehnologii-6-noiembrie-2014