Pan-Asian Flavors la The Harbour

BUCURESTI - 19 septembrie 2012

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle, Turism, HoReCa

Seria evenimentelor dedicate gastronomiei internaţionale continuă la restaurantul The Harbour, cu un popas culinar în bucătăria pan-asiatică.

Pan-Asian Flavors

Pan-Asian Flavors

 The way you cut your meat reflects the way you live. 

Confucius

Popasul culinar cu numărul şase din seria evenimentelor dedicate gastronomiei internaţionale este un mix de arome, ingrediente şi condimente specifice bucătăriei pan-asiatice.

 

Doi maeştri bucătari revin la restaurantul The Harbour pentru a găti preparate savuroase din gastronomia Orientului şi Asiei. Executive Chef Krishna Bohat şi Certified Master Chef Henrik Sebok vor realiza meniul gourmet al serii, o combinare a bucătăriilor din sudul Chinei, Thailanda, Vietnam, Malaezia, Singapore, Indonezia şi India, adică Pan-Asian Cuisine.

 

Delectarea simţurilor va fi susţinută de Chef Krishna Bohat, maestru al gastronomiei oriental-asiatice, care va realiza un festin al gustului, aromelor şi condimentelor. Selecţia de deserturi cu influenţe pan-asiatice, însoţită de Calem - Fine Tawny Porto, un vin pentru desert de la Alma Tim Distribution, va fi elaborată de Chef Henrik Sebok, maestru în arta culinară, în colaborare cu Master Chef Group.

 

Notează-ţi în calendar ziua de miercuri 26 septembrie, de la ora 20:00 şi rezervă-ţi un loc la seara dedicată Pan-Asian Cuisine.

 

Eveniment susţinut de revista Horeca România, Vinul.ro, Culinar.ro, Raluk.ro, în parteneriat cu Master Chef Group, Exotique şi Alma Tim Distribution.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/restaurant-the-harbour/pan-asian-flavors-la-the-harbour