Expresul copilariei - o noua revista pentru copii, conceputa de o eleva de 13 ani

Mă numesc Bărbulescu Andreea-Laura, am 13 ani şi sunt elevă în clasa a VI-a, la Şcoala Nr. 198 din Bucureşti.

Încă de pe la 10 ani îmi plăcea să scriu compuneri despre natură, dialoguri între tot felul de personaje şi articole diverse. Într-o discuţie cu tatăl meu, el mi-a spus: „Dacă tot îţi place să scrii, de ce nu încerci să-ţi faci o revistă?” Mi-a plăcut mult ideea lui, dar mi s-a parut mult prea dificil atunci.

Am continuat să scriu compuneri cu teme diferite pentru unele concursuri de creaţie literară: ”Lumina Cuvintelor”; „Simbol şi inovaţie”; „De ce are nevoie lumea de toleranţă?”; „Labirintul ficţiunii”, fiind încurajată şi de doamnele învăţătoare şi profesoare de la şcoala mea. Toate acestea m-au motivat să mă gândesc serios la a face o revistă.

Au trecut trei ani de atunci şi iată că acel vis a devenit o realitate... Tocmai a ieşit la lumină o nouă revistă, adresată celor de vârsta mea, un loc unde nu o să fiu limitată la o pagină sau două, dar în acelaşi timp un loc unde şi alţi elevi, pasionaţi de scris, îşi pot publica creaţiile.

Articolele acestui prim număr se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani. Cred că titlul revistei explică suficient de bine de ce am ales această categorie de vârstă. „Expresul copilăriei” se vrea o revistă care le aminteşte copiilor lună de lună că fac parte dintr-un univers magic, dinamic, plin de viaţă şi că trebuie să se bucure de fiecare clipă petrecută aici.

Scopul meu a fost acela de a le aduce informaţii din anumite domenii într-un mod accesibil, de a-i ajuta să se relaţioneze cu lumea care-i înconjoară şi de a-i destinde prin intermediul jocurilor.

Revista cuprinde următoarele rubrici: “Lumea mării”, „Şcoala prin ochi de copil”, „Micii exploratori”, „Monumente ale istoriei române”, „Şoapte pentru suflet”, „Joacă-te şi învaţă!”, „Glumele copilăriei”, „Descoperă Europa!”, „Lumea poveştilor Disney”, „Distracţiile verii” şi „Campionii mileniului III”.

În încheierea acestui comunicat, doresc să fac o cerere site-urilor care se adresează copiilor, publicaţiilor şi nu în ultimul rând elevilor şi profesorilor. Vă propun să promovaţi revista „Expresul copilăriei” şi astfel vă veţi putea număra printre colaboratorii ei. Doresc ca şi alţi copii să scrie, să publice şi să-şi trăiască la maxim anii cei mai frumoşi ai vieţii.


Iată mai jos un articol din revistă, intitulat Cufărul copilăriei.
A fost făurit în ziua naşterii tale în adâncurile Pământului. Pitici şi zâne au ajutat la construirea lui, apoi l-au transportat cu grijă într-o cameră cu mii de astfel de cufere. A crescut odată cu tine, s-a bucurat împreună cu tine şi a plâns împreună cu tine.
Poate că tu nu-l cunoşti, nici măcar nu ştii că există, în schimb el ştie totul despre tine. Ştie fiecare pas pe care-l faci şi nu-i sunt necunoscute niciuna dintre plăcerile tale, mai mari şi mai mici.
În cufăr sunt cuprinse toate bucuriile, toate speranţele şi visurile năruite, toate zâmbetele şi oftaturile tale. El a păstrat fiecare lacrimă vărsată, fiecare mişcare, fiecare gând. Toate sentimentele tale sunt învelite frumos într-o batistă şi aşezate în mijloc, iar gândurile rele şi certurile le îngrămădeşte într-un colţ şi speră să nu le mai găseşti niciodată.
Ca să înţelegi mai bine îţi vom aduce aminte întâmplări din scurta ta existenţă în care acest cufăr ţi-a fost alături, chiar dacă tu nu l-ai cunoscut.
Îţi mai aminteşti de păpuşa uitată pe o bancă din parc, sau de maşinuţa lăsată pe scările blocului? Aveai cinci sau şase ani când ai pierdut-o. Atunci probabil ai crezut că un alt copil ţi-a luat jucăria şi s-a bucurat de ea, şi poate ai plâns. Hai mai bine să-ţi înfăţişăm adevăratul scenariu! Astfel veţi vedea scumpi copii ce drum au parcurs jucăriile voastre după ce le-aţi părăsit. În momentul în care aţi plecat de lângă ele un spiriduş micuţ şi hazliu a mers, le-a luat şi a intrat cu ele în Camera Cuferelor. Le-a căutat pe ale voastre, le-a deschis şi a pus jucăriile cu grijă într-un sertar. Anii au trecut, tu ai uitat de păpuşa blondă cu ochi albaştri primită de la bunica în dar sau de maşina roşie cumpărată de tata tocmai din Germania. Doar cufărul nu a uitat-o. El păstrează relicvele copilăriei tale cu grijă, iar peste ani, poate le vei găsi tot acolo zâmbitoare şi calme acoperite doar de pecetea timpului – praful.
Dar de ziua în care te-ai certat cu prietenul tău cel mai bun îţi mai aminteşti? A început de la o nimica toată, dar din vina ta şi a lui s-a transformat într-o catastrofă. În iureşul vorbelor aţi uitat tot ceea ce vă legase în trecut şi v-aţi rănit reciproc.
După cinci minute de ţipete şi injurii, nemaisuportând situaţia te-ai refugiat sub un copac stufos unde ai plâns cu lacrimi amare. Aveai doar opt ani. În ora aceea ai crezut că nimeni nu te înţelege, nimeni nu te ajută şi te-ai revoltat. Dar chiar şi atunci cufărul era alături de tine. El ţi-a simţit durerea şi a suferit împreună cu acel copil care odată ai fost tu. A adunat într-o sticluţă toate picăturile de rouă care ţi-au curs din ochi şi le-a aşezat cu grijă în interiorul său.
Acum întoarce-te cu doar două luni în urmă şi aminteşte-ţi ziua luminoasă de martie în care ai câştigat premiul mult râvnit la şcoală. Profesorii ţi-au zâmbit şi te-au îmbrăţişat, colegii te-au felicitat, iar limbile ceasului din clasă, vrând să-ţi facă o bucurie, s-au mişcat mai repede ca niciodată. Când clopoţelul a sunat, anunţând sfârşitul orelor ai zbughit-o pe stradă, cu gândul de a le da vestea cea mare celor de acasă. Entuziasmul părinţilor a fost la fel de mare ca al tău: tata ţi-a promis imediat că te va duce în parcul de distracţii, mama a pregătit un festin pentru acest eveniment foarte fericit, bunica te-a îmbrăţişat cu lacrimi de bucurie în ochi iar frăţiorul cel mic, neînţelegând prea bine situaţia te-a felicitat şi el.
Două ore mai târziu unchii şi mătuşile de la Constanţa te-au sunat şi te-au felicitat la rândul lor, urându-ţi multe succese şcolare în continuare, iar vecina de la etajul 2, auzind marea veste ţi-a adus o pungă plină cu dulciuri.
În ziua aceea, când înconjurat de zâmbetele celor dragi credeai că nu-ţi poţi dori nimic mai mult, cufărul te veghea fericit şi mulţumit din umbră. Ştia că-ţi faci datoria de elev cum se cuvine.
Acum mă voi opri puţin şi-mi voi lăsa hârtiile acoperite cu cerneală doar pentru a te privi pe tine. Pot citi deja curiozitatea ce-ţi răzbate din priviri şi întrebarea care-ţi pluteşte pe buze : “Îţi baţi joc de mine sau m-ai confundat cu un copil de grădiniţă, domnişoară?” Sau în cel mai bun caz: „Mi-a plăcut, dar îmi poţi explica mai mult ce legătură are cufărul ăsta cu mine (în cazul în care există, bineînţeles)?”
Am răspunsuri la toate întrebările tale. Cufărul există. Nu ai auzit despre el deoarece nu face parte din colecţia din basme pe care ţi le citea bunica când erai numai de-o şchioapă, nu se află într-o galerie de artă, nu-l vei afla în insulele din Caraibe, nici într-un film medieval şi cu atât mai puţin într-un castel bântuit. Atunci? Răspunsul e foarte simplu. Acest cufăr păstrează nu aur, nici pietre preţioase ci însăşi copilăria ta.
În el sunt cuprinse dimineţile însorite de vară, Crăciunurile cu miros de scorţişoară şi aniversările parfumate cu râsete copilăreşti.
Când un copil trece pragul luminos al copilăriei pentru a păşi în cel plin de aventura al adolescenţei, cufărul său trist şi neajutorat se sparge în mii de bucăţi iar copilăria, luminoasă şi însorită zboară câteva clipe prin încăpere, dar fiind lipsită de protecţia cufărului cade şi se topeşte alături de lemnul scorojit al acestuia. Copiii ale căror cufere au fost distruse de rebeliunea tinereţii s-au transformat peste ani în oameni insensibili, deoarece odată cu pierderea vârstei fragede a copilăriei au aruncat la gunoi şi amintirea ei.
Dar mai sunt şi cei care în ciuda trecerii anilor şi-au păstrat sufletul tânăr, înţelegând micile griji şi bucurii ale copilăriei. Cuferele acestor oameni au rămas în continuare tinere, adăpostind o şi mai mare cantitate de comori.
Nu veţi face niciodată cunoştinţă şi nici nu vă veţi da întâlnire la restaurantul de la colţ.
Doar odată în viaţă, când prea obosit de durerile şi grijile tinereţii îţi vei pleca capul pe capacul cufărului, toate amintirile îţi vor reveni cu o şi mai mare vigoare şi te vei simţi din nou bucuros şi plin de viaţă.
Altădată îl vei întâlni în lacrimile unui copil, sau în privirea unei fetiţe, ori poate în zâmbetul cald al unei bătrâne. Oricare ar fi modul în care îl vei cunoaşte, nu te îndoi că-ţi va lumina ziua.
Şi ştii de ce? Pentru că el e o parte din tine, şi vrea să rămână astfel cât mai mult timp posibil. Dar depinde doar de tine. Ceea ce-ţi cerem nu e complicat, nici măcar nu presupune efort, dar ai grijă să se întâmple zi de zi, secundă de secundă. Aminteşte-ţi în fiecare clipă să zâmbeşti, să râzi, să faci cuiva o bucurie, să iubeşti, să fii fericit pentru orice fleac, să mulţumeşti, să complimentezi, să dai şi să primeşti, într-un cuvânt, să fii copil.
Ţinând aprinsă flacăra copilăriei tale, viaţa cufărului va continua iar copilăria senină şi zâmbitoare nu te va părăsi niciodată.
Date de contact: