Bicentenarul revolutiei lui Tudor Vladimirescu

BUCURESTI - 18 iunie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Stiinta / Cercetare

Romfilatelia introduce în circulație, marți, 22 iunie a.c., emisiunea de mărci poștale „Revoluția lui Tudor Vladimirescu, 200 de ani”, dedicată unui moment istoric și unei personalități de excepție: Revoluția din 1821 și conducătorul acesteia, Tudor Vladimirescu.
Deși a fost înfrântă de forțele militare otomane, mișcarea revoluționară din 1821 a avut o importanță capitală pentru istoria modernă a României, întrucât a pus capăt domniilor fanariote în Moldova și Țara Românească. Istoricii definesc Revoluția din 1821 drept începutul procesului de renaștere națională a României.

www.romfilatelia.ro

www.romfilatelia.ro

Anul 2021, în care celebrăm împlinirea a două secole de la acest eveniment, a fost instituit drept „Anul Tudor Vladimirescu”, printr-un proiect de lege adoptat de Parlamentul României, iar Tudor Vladimirescu a fost declarat Erou al națiunii române.

Emisiunea de mărci poștale „Revoluția lui Tudor Vladimirescu, 200 de ani, alcătuită dintr-o marcă poștală, o coliță dantelată, un bloc special aniversar și un plic „prima zi”, se înscrie în seria proiectelor menite să îl omagieze pe erou și să celebreze Anul Tudor Vladimirescu.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este reprodus portretul lui Tudor Vladimirescu, după o gravură de Theodor Aman.

În compoziția coliței emisiunii sunt reproduse următoarele elemente: Tudor Vladimirescu, gravură de Theodor Aman, și o tipăritură din sec. XIX, ce ilustrează Trupele de panduri conduse de Tudor Vladimirescu trecând Oltul la 10 martie 1821. Pe timbrul coliței, cu valoarea nominală de 31,50 lei, este redat portretul lui Tudor Vladimirescu, după o litografie din sec. XIX.

Pe plicul „prima zi” a emisiunii este înfățișat Tudor Vladimirescu, reproducere după o pictură în ulei, realizată de Theodor Aman, considerată cel mai cunoscut portret al eroului.

Theodor Aman este cel care a fixat în memoria populară înfățișarea lui Tudor Vladimirescu, deși toate variantele de portret au fost realizate postum, întrucât Aman s-a născut în 1831, la zece ani după moartea lui Tudor. Chipul său a fost reconstituit de pictor cu ajutorul mărturiilor unor veterani panduri, supraviețuitori ai Revoluției din 1821, și mai ales cu ajutorul informațiilor și certificarea autenticității din partea unuia dintre apropiații lui Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru (1799–1875), bine-cunoscutul inventator al stiloului. La 22 de ani, a intrat în slujbă la Cancelaria lui Tudor, redactând documente și luând parte la misiuni diplomatice. Spre sfârșitul vieții, l-a ajutat pe Theodor Aman să prindă pe pânză înfățișarea „Domnului Tudor” în tabloul realizat probabil în perioada 1874-1876, la peste o jumătate de veac de la moartea acestuia. Mai recent, au fost descoperite la Viena, unde Tudor Vladimirescu călătorise, litografii care îl reprezintă (cu o expresie aprigă, dură), dar e puțin probabil ca Aman să le fi cunoscut. Portretul realizat de el seamănă destul de bine cu litografiile menționate, dar prezintă o versiune idealizată: un bărbat chipeș, demn, cu o expresie calmă, sigur de el, capabil să domine oamenii și situațiile – portretul unui adevărat erou național, foarte necesar în contextul acelor vremuri, când România avea să-și proclame independența față de Imperiul Otoman și să o cucerească printr-un război. Iar imaginea aceasta a rămas încrustată pentru totdeauna în mentalul colectiv: pentru toți românii, „așa arăta” Tudor Vladimirescu – omul din portretul pictat de Aman.  

Lucrările de grafică și pictură reproduse în cadrul acestei emisiuni de mărci poștale fac parte din patrimoniul Muzeul Municipiului București.

 

Romfilatelia mulțumește Muzeului Municipiului București, Primăriei Municipiului Târgu Jiu și Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” pentru sprijinul oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

 

Mapa filatelică, realizată într-un tiraj limitat de 211 exemplare, este echipată cu un bloc special aniversar de două timbre: un timbru nedantelat și al doilea timbru realizat, într-o prezentare în premieră, cu dantelură dublă, format dreptunghiular. O imagine tematică întregește conceptul grafic al blocului, numerotat de la 001 la 211.

 

Emisiunea de mărci poștale „Revoluția lui Tudor Vladimirescu, 200 de ani va fi disponibilă începând de marți, 22 iunie 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.

Aceasta este completată de plicul prima zi, coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă + manșetă ilustrată, colița dantelată și bloc special aniversar de 2 timbre (1 timbru dantelat + 1 timbru nedantelat).

Despre Romfilatelia

Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.