CAMPIONII LONGEVITĂȚII

BUCURESTI - 3 noiembrie 2023

Comunicat tip General in Stiinta / Cercetare

Animalele, spre deosebire de oameni, pot supraviețui sute de ani. Nu se cunoaște secretul longevității lor, însă ceea ce iese clar în evidență este faptul că cele mai longevive specii trăiesc în oceane, putând uneori atinge vârste de mii de ani.

www.romfilatelia.ro

www.romfilatelia.ro

Romfilatelia abordează această tematică în premieră, introducând în circulație vineri,    3 noiembrie a.c. emisiunea de mărci poștale Campionii longevității, alcătuită din 4 timbre, 1 plic „prima zi” și o mapă specială ralizată într-un tiraj limitat de 201 exemplare.

 

Mărcile poștale ale emisiunii reproduc imaginile balenei de Groenlanda (valoarea nominală de 2,30 lei), țestoasei de Seychelles (valoarea nominală de 3,50 lei), hidrei de apă dulce (valoarea nominală de 9 lei) și rechinului de Groenlanda (valoarea nominală de 14 lei). Longevitatea acestora este înscrisă între 200 și 400 de ani, exceptând hidra de apă dulce, considerată potențial nemuritoare.

Pe plicul „prima zi” este redată scoica perliferă de apă dulce (Margaritifera margaritifera), cu o durată lungă de viață, recordul înregistrat fiind de 280 de ani.

 Dacă veți scana codul QR de pe coperta pliantului informativ, veți descoperi un clip ce prezintă povestea emisiunii.

 Balena de Groenlanda (Balaena mysticetus) face parte din subordinul balenelor cu fanoane, cunoscute pentru metoda lor de hrănire prin filtrare.

Balena de Groenlanda ajunge până la 18 m lungime și 100 t greutate.

Longevitatea speciei este remarcabilă, unele exemplare având o vârstă estimată la peste 200 de ani.

 Țestoasa gigantică de Seychelles (Aldabrachelys gigantea)  trăiește în insulele Seychelles din estul coastelor Africii și este similară ca dimensiuni cu la fel de faimoasele lor rude, țestoasele din Galapagos. Animalele ajung la 1.2 m lungime și aproximativ 250 kg greutate. Țestoasa gigantică din insulele Seychelles este cunoscută pentru longevitatea sa impresionantă de până la 200 de ani, ceea ce o face una dintre cele mai longevive specii de pe Terra. 

Hidra verde, Hidra de apă dulce (Hydra viridissima) este un mic organism de apă dulce înrudit cu meduzele și coralii, care trăiește în ape stătătoare din zona temperată în emisfera nordică. Dimensiunea sa este destul de mică, de aproximativ 10 mm. Hydra nu prezintă semne de îmbătrânire, iar acest lucru i-a determinat pe oamenii de știință să o considere potențial „nemuritoare din punct de vedere biologic”.

Rechinul de Groenlanda (Somniosus microcephalus) este o specie de rechin extrem de interesantă, care trăiește în apele reci ale Atlanticului de Nord, în special în jurul Groenlandei. Numele speciei („microcephalus”) face referire la capul său relativ mic în comparație cu corpul masiv. Animalul ajunge la 2-7 m lungime și 400-1400kg.

Rechinul de Groenlanda este considerat una dintre cele mai longevive specii de rechini. Se consideră că indivizii acestei specii pot trăi timp de secole, iar exemplare vechi de 200-400 de ani au fost identificate în studii recente.

Romfilatelia mulțumește Cercet. Șt. Gr. I Luis Popa, Directorul General al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, pentru consultanța documentară acordată la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

 

Emisiunea va fi disponibilă de Vineri, 3 noiembrie 2023, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

pr@romfilatelia.ro

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romfilatelia2/campionii-longevita-ii