Diversitatea şi frumuseţea raţelor sălbatice pe mărcile poştale româneşti

BUCURESTI - 21 martie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Turism

Venind în întâmpinarea colecţionarilor, Romfilatelia continuă seria unuia dintre cele mai apreciate proiecte filatelice, dedicat temei Faună, prin introducerea în circulaţie a emisiunii de mărci poştale Raţe sălbatice, alcătuită din 4 timbre ce ilustrează următoarele specii de raţe:

Diversitatea şi frumuseţea raţelor sălbatice pe mărcile poştale româneşti

-          Timbrul cu valoarea nominală de 1,20 lei prezintă Rața mare (Anas platyrhynchos), strămoșul raței domestice, specie sedentară care cuibăreşte şi iernează în număr mare pe teritoriul României;

-          Raţa moţată (Aythya fuligula) este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei. În România, această specie poate fi observată mai mult în timpul iernii, în zona litorală;

-          Timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei reproduce Raţa lingurar (Anas clypeata), a cărei caracteristică o reprezintă ciocul foarte puternic dezvoltat şi turtit la vârf, formă după care a şi primit numele popular;

-          Raţa mică (Anas crecca), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei, se găseşte în număr mai mare la noi în ţară în perioada iernii, având cea mai mică talie dintre toate raţele cunoscute în România.

Alaturi de cele 4 timbre, emisiunea este completată de un plic prima zi pe care este reprodusă imaginea Raţei mandarin (Aix galericulata). Introdusă în Europa, în sec. XVIII, ca pasăre ornamentală pe lacurile din parcuri, specia se evidenţiază prin coloritul diversificat al penajului răţoiului, nefiind cunoscută existenţa ei pe teritoriul României.

Emisiunea este machetată în coală de 28 de timbre, minicoală de 5 timbre + 1 vinietă şi bloc de 4 timbre (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii îl reprezintă albumul filatelic realizat într-un tiraj limitat de 300 exemplare, echipat cu blocul de 4 timbre şi plicul „prima zi” al emisiunii având ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 300.

Începând cu ziua de luni, 24 martie 2014, emisiunea de mărci poștale Raţe sălbatice va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Aducem mulţumiri conducerii Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru sprijinul şi consultanţa documentară acordate la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romfilatelia2/diversitatea-si-frumusetea-ratelor-salbatice-pe-marcile-postale-romanesti