FACULTATEA DE FARMACIE A UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „CAROL DAVILA”, 100 DE ANI
BUCURESTI - 9 iunie 2023
Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Sanatate, Stiinta / Cercetare
Pentru a omagia o instituție de învățământ superior românesc emblematică, Romfilatelia introduce în circulație luni, 12 iunie 2023, emisiunea de mărci poștale Facultatea de Farmacie a Universității De Medicină și Farmacie „Carol Davila”, 100 de ani, alcătuită dintr-un timbru și o coliță dantelată.
www.romfilatelia.ro
Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ este instituţia de învăţământ farmaceutic cu cea mai veche tradiţie din România şi una dintre cele mai performante la nivel naţional.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,90 lei a emisiunii și pe plicul „prima zi” este reprodusă imaginea bustului lui Ștefan Minovici, primul decan al Facultății de Farmacie, cu o contribuție esențială în înființarea instituției.
Pe colița emisiunii, având timbrul cu valoarea nominală de 34 lei, este redat aversul Medaliei aniversare, „Centenarul Davila 1828-1928”, cu efigia medicului Carol Davila (1828-1884), alături de o compoziție simbolică - pe un piedestal, zeița sănătății, Higia, având în mâna dreaptă toiagul lui Asclepios (zeu grec al medicinei), este prezentată în ipostaza alinării suferințelor unui bolnav. Este cunoscut faptul că sora sa, Panaceea, zeița vindecării, îi îngrijea pe bolnavi cu ajutorul leacurilor.
Romfilatelia mulțumește specialiștilor Facultății de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Emisiunea va fi disponibilă de Luni, 12 iunie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:
Tel: 021 / 336 93 92
pr@romfilatelia.ro