Pisici

BUCURESTI - 5 februarie 2020

Comunicat tip Produse / Servicii in Educatie / Cultura, Sport, Stiinta / Cercetare

Romfilatelia introduce în circulație vineri, 7 februarie, a.c., emisiunea de mărci poștale Pisici, prilej de bucurie atât pentru iubitorii de animale domestice, cât și pentru filateliști.

www.romfilatelia.ro

www.romfilatelia.ro

Pisica domestică (Felis catus) este un mamifer carnivor de dimensiuni mici. Este singura specie domesticită din familia Felidae. Pisicile pot fi de trei feluri: pisică domestică, pisică de fermă sau pisică sălbatică. Spre deosebire de pisicile sălbatice, care trăiesc în libertate și evită contactul cu oamenii, pisica domestică stă în preajma oamenilor și își limitează instinctul de vânător la specii precum rozătoare și păsări de dimensiuni mici din arealul lor.

Similară anatomic cu celelalte specii de Felidae, pisica domestică are reflexe rapide, dinți ascuțiți, corpul flexibil, puternic și gheare retractabile adaptate vânătorii de pradă mică. Simțul mirosului și vederea nocturnă bine dezvoltate asigură un real avantaj la vânătoare. Deși este o specie sociabilă, pisica domestică vânează singură.

Pisica Persană, regăsită pe timbrul cu valoarea nominală de 1,80 lei, este o rasă cu blana lungă, caracterizată prin fața rotundă, capul lat cu urechile poziționate îndepărtat, ochii mari, botul extrem de scurt și picioarele scurte. În Orientul Mijlociu este cunoscută ca pisică Iraniană sau pisica Shiraz. Aceste exemplare pot avea orice combinație de culori sau marcaje pe blană. Pisica Persană este în general descrisă ca fiind o pisică liniștită, cu un temperament pașnic.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este redată pisica Siameză. Aceasta este una dintre cele mai distinctive rase de pisică asiatică. Siameza modernă se remarcă prin corpul cilindric, alungit și musculos și capul triunghiular ce formează un triunghi perfect din vârful nasului până în vârful urechilor. Ochii sunt albaștri, migdalați, iar urechile sunt de dimensiuni mari, late la bază și poziționate spre lateralele capului.

Această rasă are gâtul alungit, coadă îngustă și blană fină, lucioasă, care aderă corpului. Siamezele sunt inteligente, sociabile, afective și jucăușe de când sunt pui și rămân așa și la maturitate. Acestea simt nevoia de interacțiune cu oamenii și compania altor pisici.

British shorthair, regăsită pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei, este o rasă a pisicii tradiționale britanice. Se remarcă prin corpul îndesat, blana densă, fața și pieptul late, picioare groase și rezistente, lăbuțe rotunjite și o coadă de dimensiune medie. Capul este relativ mare și rotunjit, botul scurt. Are obrajii lați și ochi mari rotunzi. Urechile sunt late și depărtate.

Cel mai comun colorit la această rasă este British Blue, redată pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei, ce se remarcă prin blana monocromă, gri, cu tente albăstrui și ochi portocalii. Blana pisicilor British shorthair este una din trăsăturile ce definesc rasa, fiind foarte densă dar fără subpăr și de aceea prezintă o textură pufoasă și nu lânoasă.

Pisica Bengaleză, ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, este o rasă domestică creată prin împerecherea hibrizilor de pisică domestică cu pisica leopard Asiatică (Prionailurus bengalensis) și Mau egiptean, ce îi conferă acesteia strălucirea aurie a blănii. Una dintre cele mai distinctive caracteristici ale acestei feline este modelul său unic de blană ce se poate prezenta cu pete, rozete, săgeți sau model de marmură și culoarea acesteia. Pisicile bengaleze au un aspect atletic, cu mușchi bine definiți, creând un aspect sobru și echilibrat. Acestea prezintă oase cu pomeți înalți, contururi întunecate în jurul ochilor iar urechile sunt mici și ascuțite în jurul vârfurilor.

Pe marca poștală cu valoarea nominală de 11,50 lei este ilustrată pisica Sfinx, cunoscută pentru lipsa de blană. Lipsa părului la o pisică este o mutație genetică de origine naturală deși această rasă a fost obținută prin împerechere selectivă. Acestea au un cap lung și îngust, pielea expune culoarea pe care ar fi trebuit să o aibă blana lor și de aceea poate prezenta un model pătat, tărcat, tigrat sau culoare difuză în puncte strategice ale corpului. Din cauza lipsei de blană acestea pierd din temperatura corporală mai repede decât alte pisici, ceea ce le obligă să caute surse de căldură. Această rasă este cunoscută pentru temperamentul extraordinar extrovertit. Exemplarele au un nivel ridicat de energie, curiozitate, afecțiune și inteligență. 

 

Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

 

Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 225 exemplare și este echipat cu blocul emisiunii (conținând șase timbre nedantelate), precum și setul de două plicuri „prima zi”, având ștampila „prima zi” aplicată în clar cu folio. Fiecare element este numerotat de la 001 la 225.

                                      

 

Emisiunea de mărci poștale „Pisici” va fi disponibilă începând de vineri, 7 februarie 2020, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de 2 plicuri prima zi, în coală de 32 timbre, minicoală de 5 timbre + 1 vinietă și bloc de 6 timbre nedantelate.

 

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

pr@romfilatelia.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romfilatelia2/pisici6