ASOCIAȚIA ROMSLOT A ACORDAT PREMIUL PENTRU REGIE LA BIFF 2017

BUCURESTI - 4 iulie 2017

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment

București, 04 iulie 2017 – ROMSLOT – Asociația Organizatorilor de sloturi a participat duminică, 2 iulie, la Gala de premiere a Festivalului Internațional de Film București 2017 unde, cu deosebită onoare, a înmânat premiul pentru regie. Câștigătorul acestei secțiuni a fost regizorul Daouda Coulibaly pentru filmul Wulu (coproducție Franța/Senegal 2017), un regizor distins de altfel și la Dubai International Film Festival 2011 - Muhr Asia Africa cu premiul special al juriului. Premiul a fost prezentat de Brontis Jodorowsky, actor chilian și director de teatru la Paris, și oferit de doamna Viorela Rădoi, Director executiv al Asociației ROMSLOT. Daouda Coulibaly a transmis spectatorilor și juriului mulțumiri pentru apreciere și pentru premiu prin intermediul unui mesaj video. În lipsa regizorului, premiul a fost preluat de Sylvain Auzou, selecționerul Festivalului.

Conducerea ROMSLOT si directorul de creatie al BIFF 2017

Conducerea ROMSLOT si directorul de creatie al BIFF 2017

 Suntem mândri și onorați să ne aflăm pe această scenă alături de artiști de prestigiu și să facem parte dintr-un eveniment atât de important pentru cinematografia românească. Industriile noastre sunt conectate atât prin contribuțiile către Ministerul Culturii din taxele direcționate de la sectorul jocurilor de noroc către bugetul de stat, dar mai ales prin faptul că ambele sunt industrii de divertisment. 

Viorela Radoi, director executiv ROMSLOT

Printre câștigători s-au mai aflat și regizorul rus Kantemir Balagov, premiat pentru scenariu și pentru cel mai bun film, regizorul brazilian Fellipe Barbosa, premiat de juriul de critici, dar și regizorul român Valeriu Andriuță, premiat pentru scurtmetraj, o categorie aflată în premieră la BIFF.

INDUSTRIA JOCURILOR DE NOROC CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA CINEMATOGRAFIEI ROMÂNEȘTI | Organizatorii festivalului au mulțumit sponsorilor și în mod special Asociației ROMSLOT, prin persoana lui Dan Drăghicescu, directorul de creație al acestei ediții și selecționerul scurtmetrajelor românești: “Știam că în alte țări loteriile finanțează cinematografia locală și a fost o surpriză plăcută pentru mine să aflu că și în România legislația prevede direcționarea de fonduri din taxele colectate de la industria jocurilor de noroc către cinematografie. Apreciem faptul că membrii ROMSLOT au susținut în mod direct acest festival, dincolo de obligațiile legale pe care le au, ceea ce reprezintă o dovadă a implicării sincere în proiecte culturale și de impact social. Mulțumesc așadar ROMSLOT pentru colaborare și pentru parteneriatul pe care l-am început în acest an și care sperăm să se transforme într-o frumoasă tradiție.”

Legătura dintre industria jocurilor de noroc cu cinematografia a fost subliniată și de Viorela Rădoi, Director Executiv al Asociației, care a înmânat premiul pentru regie al ediției cu numărul 13 a BIFF: “Suntem mândri și onorați să ne aflăm pe această scenă alături de artiști de prestigiu și să facem parte dintr-un eveniment atât de important pentru cinematografia românească. Industriile noastre sunt conectate atât prin contribuțiile către Ministerul Culturii din taxele direcționate de la sectorul jocurilor de noroc către bugetul de stat, dar mai ales prin faptul că ambele sunt industrii de divertisment.”

Încă de la înființare, ROMSLOT depune eforturi susținute pentru dezvoltarea unei imagini corecte a industriei jocurilor de noroc și reamintește permanent publicului larg că jocurile de noroc sunt o formă de distracție, nu o modalitate de a câștiga bani. În acest sector, conform ultimelor date centralizate la nivel național, activează aproximativ 40.000 de angajați. Este o industrie cu oameni și pentru oameni, către care Asociația ROMSLOT își îndreaptă permanent atenția cu campanii de informare și conștientizare.

MEDIU SIGUR SI REGLEMENTAT | ”Asociația își dorește ca jucătorii să se bucure și să trăiască o experiență de divertisment într-un mediu sigur și reglementat. De aceea, ROMSLOT promovează un comportament responsbil în rândul membrilor săi, bazat pe profesionalism și integritate. Mai mult, Asociația promovează la nivelul întregii industrii adoptarea unui principiu de business bazat pe profit responsabil și își dorește să asigure existența unui cadrul legislativ aplicabil, echitabil, bazat pe nevoile operatorilor și producătorilor din piață. Demersurile asociației includ acțiuni care țin cont de exigențele consumatorului, reputația industriei și sunt conectate la dinamica schimbărilor din industrie și din mediul legislativ”, a precizat Sorin Georgescu, Secretar General al Romslot, prezent, de asemenea la festivitatea de închidere a festivalului.

Despre ROMSLOT

În urmă cu 7 ani, ROMSLOT a adus pentru prima dată în România conceptul de responsabilitate socială în domeniul jocurilor de noroc și a dezvoltat un program adresat jucătorilor care au depășit limita distracției.
Programul Joc Responsabil oferă un ajutor real jucătorilor care se confruntă cu probleme de joc, dar şi familiilor acestora, prin consiliere psihologică telefonică (linie dedicată de tip Tel Verde), ședințe de consiliere oferite de echipa de specialiști și prin oferirea de informații şi teste de autoevaluare disponibile pe site-ul programului, www.jocresponsabil.ro. În prezent, Programul Joc Responsabil este susținut de mai multe asociatii din industrie și are o acoperire națională.