Parteneriat între Business Objects și Adobe Form Technology

BUCURESTI - 5 octombrie 2007

Comunicat tip General in IT&C

Companiile vor oferi Business Intelligence intr-un mediu de lucru mult mai intuitiv

Parteneriat între Business Objects și Adobe Form Technology

Companiile Adobe Systems Incorporated și Business Object, au decis să dezvolte împreună noi tehnologii care să îmbunătățească dramatic productivitatea operatorilor ce procesează informații. Conform înțelegerii făcute, Adobe și Business Objects vor întreprinde mai multe inițiative care să permită optimizarea și interoperabilitatea produselor, adoptarea tehnologiilor și distribuția produselor.
Una din inițiativele importante este dezvoltarea unui conector Business Objects Xcelsius pentru Adobe LiveCycle Data Services ES. LiveCycle Data Services, o componentă a programului Adobe LiveCycle Enterprise Suite, ofera conectivitate, mesagerie și capabilități de management a datelor pentru a
ajuta dezvoltatorii să integreze mai eficient aplicațiile cu facilități Internet multiple (RIA) cu aplicațiile existente, date back-end, și infrastructura J2EE. Conectorul va permite utilizatorilor Xcelsius să utilizeze LiveCycle Data Services pentru a trimite date în timp real aplicațiilor interactive Xcelsius si a realiza grafice animate, prezentări financiare, sau calculatoare economice, prezentând informații importante într-o prezentare vizuală antrenantă.

În plus, se urmărește dezvoltarea unei integrări perfecte între Adobe Flex și Business Objects Xcelsius pentru a lărgi aria de componente pe care dezvoltatorii Xcelsius și Flex le pot utiliza pentru a crea aplicații inteligente cu interfață grafică bogată și antrenantă mult mai repede. Adobe și Business
Objects îmbunătățesc Xcelsius pentru a permite acestuia să exporte aplicații pentru Adobe AIR, o interfață independentă de platformă ce permite dezvoltatorilor să utilizeze HTML/CSS, Ajax, Adobe Flash și Adobe Flex pentru a extinde aplicatiile RIA pe desktop. Prin exportul în Adobe AIR, Xcelsius deschide mediul de dezvoltare Adobe AIR pentru o audiență de neprogramatori, cu capacități unice de a crea aplicații Adobe AIR interactive fără a scrie o linie de cod.

Prin combinarea puterii business intelligence cu experiența antrenantă a RIA, Adobe și Business Objects se angajează să aducă pe piață un nou mediu de lucru personalizat care facilitează comunicarea în timp real, colaborarea și schimbul inteligent de date. 'Aplicatiile și documentele de astăzi pot fi descrise ca insule de informații unde datele afacerii devin rapid depășite sau împrăștiate', precizează Hervé Couturier, senior vice president, Products, Business Objects. 'Colaborarea noastră cu Adobe va combina tehnologiile care transformă aplicațiile statice și dashboard-urile în experiențe conectate inteligente care sunt mult mai relevante operatorilor ce procesează informația.'

'Mediile de lucru actuale sunt încărcate de unelte și nu rezolvă nevoile operatorilor ce procesează informația' spune David Mendels, senior vice president, Business Productivity Business Unit, Adobe. 'Suntem încântați să lucrăm cu Business Objects pentru a-i ajuta să revoluționeze întreaga experiență a procesării informației prin crearea unui mediu de lucru intuitiv și dinamic unde colaborarea, interactivitatea și datele în timp real sunt parte integrantă a fiecărui document sau aplicație'.

Demonstrații

Pe parcursul conferinței MAX, Adobe și Business objects vor demonstra noul mediu de lucru construit pe baza tehnologiilor reunite. Demonstrația va consta în prezentarea unui mediu de lucru dramatic simplificat, mult mai antrenant și inteligent unde datele afacerii nu mai sunt statice, ci în timp real, adnotate și categorisite de utilizatori. În plus, Business Objects va prezenta un prototip RIA bazat pe Adobe AIR de la Business Objects Labs. Business Objects va prezenta de asemenea demonstrații de Adobe Flash și Adobe Flex integrate cu Xcelsius și Crystal Reports, și Xcelsius cu Adobe LiveCycle Data Services ES, pentru a îmbunătăți dramatic accesul și navigarea în informațiile afacerii pentru operatorii ce procesează informația.

Disponibilitate

Prima fază a inițiativei companiilor va demonstra posibilitatea tehnologiei comune și distribuția produsului. Sub contract, Adobe LiveCycle Data Services ES Connector pentru Xcelsius este așteptat să devină disponibil în Business Objects în trimestrul 1 din 2008. Alte disponibilități ale ofertelor comune celor două companii vor fi anunțate în prima jumatate a anului 2008.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/romsym-data/parteneriat-intre-business-objects-si-adobe-form-technology