TCE Logistica isi creste cu 50% cifra de afaceri

BUCURESTI - 12 iulie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Pe primul semestru al acestui an, TCE Logistica a inregistrat o cifra de afaceri de peste 4 milioane euro, cu 50 de procente mai mare decat in aceasi perioada a anului trecut. Sorin Sofian declara: „Continuam sa crestem conform previziunilor de la inceputul anului, iar cresterea este bazata atat pe o sporire a numarului de clienti, cat si pe diversificarea produselor pe care le punem la dispozitia clientilor”.

La inceputul lunii august, TCE Logistica este pregatita sa lanseze oficial produsul SECURE (care functioneaza deja ca produs pilot), dar si o noua ruta comerciala, Timisoara/Bacau. Investitia se ridica la putin peste 200 de mii de euro.


SECURE este un produs de transport pentru marfurile cu valori ridicate care presupune atat masini securizate, cat si un flux separat in depozite. Alte elemente de siguranta sunt cele 5000 de cutii cu sigilii si paleti metalici sigilabili, produse achizitionate la inceputul acestei luni.


Cursa Est/Vest eficientizeaza activitatea TCE pentru ca fluxurile de colete si paleti transportati dinspre Banat spre Moldova nu vor mai trece prin Bucuresti, ci prin Brasov sau Sibiu. Astfel, orice transport din „tara in tara” va fi livrat in maxim 24 de ore, fie coletarie sau cargo (grupaj). Investitia pentru acest traseu consta in masini, in marirea platformelor din Brasov si Sibiu (locurile de jonctiune ale traseelor est/vest si nord/sud) si ridicarea lor la rangul de mini-huburi cu functionare non-stop.


„Toate aceste investitii fac din TCE Logistica o tinta tot mai atractiva pentru companiile de logistica interesate de Romania, dupa momentul integrarii. Faptul ca investim in toate cele trei segmente ale acestui business – plicuri, coletarie si cargo (grupaj) – ne creeaza oportunitati deosebite de dialog cu jucatorii europeni. In ultima luna, inca doi mari logisticieni - din Anglia si din Olanda- s-au aratat interesati de companie, iar premisele identificarii celui mai potrivit investitor strategic pentru TCE sunt intr-o curba ascendenta” a mai declarat Sofian, managerul general al TCE Logistica.

Despre RTC Holding

TCE Logistica este brandul sub care Grupul RTC este prezent pe piata romaneasca de transport (cargo si curierat). RTC Holding este unul din cele mai mari grupuri comerciale cu capital romanesc, si cuprinde, in prezent, 7 divizii: Office (B2B), Diverta (retail), ProCA (distributie IT&C), Mobishop (telecom), TCE (transport), Sistec-Sbsol (solutii IT), respectiv Dezvoltare (incubator de business).
In 2005, Grupul RTC a obtinut o cifra de afaceri de 237 milioane euro; pentru 2006, estimarile indica un rulaj de 300 milioane euro.

Stefan Alexiu
Account Manager Divizia TCE
Departamentul de Relatii Publice RTC Holding

stefan.alexiu@rtc.ro