Formare profesională în domeniul managementului proiectelor europene în cadrul proiectului de mobilităţi LLP-Ldv/PLM/2009/RO/141

Sacele - 26 august 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Compania SC Concept Consulting SRL a derulat în cadrul programului Leonardo da Vinci proiectul de mobilităţi Leonardo da Vinci cu nr. LLP-LdV/PLM/2009/RO/141 cu titlul “Managementul financiar al proiectelor europene”.

Compania SC Concept Consulting SRL a derulat în cadrul programului Leonardo da Vinci proiectul de mobilităţi Leonardo da Vinci cu nr. LLP-LdV/PLM/2009/RO/141 cu titlul “Managementul financiar al proiectelor europene”.
Proiectul s-a adresat nevoilor de formare ale specialiştilor din sectorul financiar-contabil şi economic, vizând perfecţionarea competenţelor profesionale ale acestora în domeniul managementului financiar al proiectelor cu finanţare europeană. Astfel, proiectul a vizat ca şi grup ţintă atât angajaţii companiilor braşovene şi ai instituţiilor administraţiei publice locale cu atribuţii în ceea ce priveşte elaborarea şi implementarea de proiecte europene dar şi tinerii absolvenţi de studii superioare în domeniul economic, în vederea pregătirii lor pentru exigenţele de pe piaţa muncii.
Obiectivele specifice propuse de S.C. CONCEPT CONSULTING S.R.L. în cadrul proiectului au constat în:
- Perfecţionarea pregătirii profesionale a participanţilor prin deprinderea competenţelor şi aptitudinilor necesare elaborării componentei economice a proiectelor cu finanţare comunitară şi managementul financiar al acestora;
- Dezvoltarea abilităţilor de utilizare a tehnicii de calcul şi a programelor software specializate pentru realizarea analizelor şi proiecţiilor financiare în cadrul proiectelor;
- Familiarizarea cu condiţiile şi metodele de lucru din cadrul unei companii străine;
- Pefecţionarea abilităţilor de comunicare ale participanţilor într-o limbă străină;
- Facilitarea contactului cu un alt mediu socio-economic şi cu valorile culturale ale ţării de stagiu.
În vederea atingerii acestor obiective, un grup de 10 participanţi au participat la un stagiu practic de formare profesională, derulat în două fluxuri, în intervalul 10.05.2010 – 23.05.2010, respectiv 24.05.2010 – 06.06.2010, în cadrul Associacao Comercial e Industrial de Arcos de Valdevez e Ponte da Barca (ACIAB) din localitatea Arcos de Valdevez, Portugalia.
Organizaţia portugheză, respectiv Camera de Comerţ şi Industrie din Arcos de Valdevez, îndeplineşte de peste 100 de ani rolul de catalizator al mediului de afaceri local şi regional şi deţine o bogată experienţă în domeniul elaborării şi implementării de proiecte europene, motiv pentru care a fost selectată pentru a primi rolul de instituţie de primire în cadrul proiectului.
Pe parcursul celor două săptămâni petrecute în cadrul instituţiei portugheze, participanţii au fost implicaţi într-o serie de activităţi practice care au vizat parcurgerea tuturor etapelor pe care le presupune elaborarea dosarului unei cereri de finanţare, în special în ceea ce priveşte componenta financiară a acestuia. De asemenea, au desfăşurat sub coordonarea specialiştilor din cadrul organizaţiei de primire activităţi referitoare la managementul financiar al acestor proiecte în faza de implementare.
Astfel, participanţii au dobândit pe parcursul stagiului capacitatea de a asigura un management performant din punct de vedere financiar al proiectelor europene, atât în faza de elaborare a cererii de finanţare cât şi în etapa de implementare a acestora. Şi-au însuşit cunoştinţele şi competenţele necesare pentru realizarea analizelor economice şi, pe baza acestora, a proiecţiilor financiare necesare pentru a justifica oportunitatea, fezabilitatea şi sustenabilitatea unui proiect. Totodată, au dobândit aptitudini utile referitoare la gestionarea componentei financiare a proiectelor aflate în curs de implementare. Stagiul a ocazionat şi perfecţionarea competenţelor participanţilor în ceea ce priveşte utilizarea facilităţilor oferite de tehnica de calcul prin familiarizarea cu programe software specializate în realizarea de analize şi proiecţii financiare.
Nu în ultimul rând, participanţii au avut ocazia de a descoperi mediul de lucru şi relaţiile specifice de muncă în cadrul unei instituţii străine.
Noile abilităţi şi competenţe obţinute de participanţi pe perioada plasamentului au fost confirmate prin certificatul Europass Mobility, semnat de către ambele instituţii implicate în proiect, documentul menţionat fiind oficial recunoscut la nivelul întregii Uniuni Europene.
Alături de beneficiile obţinute pe plan profesional, cele două săptămâni au oferit participanţilor şi oportunitatea de a-şi îmbunătăţi abilităţile de comunicare în limba portugheză şi de a-şi extinde orizonturile culturale prin vizitarea unor obiective cultural-istorice din Porto, Lisabona şi localitatea de stagiu.
Prin perfecționarea competențelor profesionale ale participanților în urma stagiului de practică derulat în Portugalia, proiectul a contribuit la susținerea învățării pe tot parcursul vieții dar și la stimularea colaborării și parteneriatelor între instituțiile și organismele europene pe planul formării continue a angajaților proprii.

Despre S.C. CONCEPT CONSULTING S.R.L.


Telefon: 0268315057 sau0727308755
Email: roxana.dinovici@concept-consult.com
Adresa web: http://www.concept-consult.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/s-c-concept-consulting-s-r-l-/formare-profesionala-in-domeniul-managementului-proiectelor-europene-in-cadrul-proiectului-de-mobilitati-llp-ldvplm2009ro141