Clipe de emotie pe scena Superlativelor VIP

BUCURESTI - 11 ianuarie 2011

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle, Media / Publicitate

Luni, 10 ianuarie 2011, Ateneul Roman a gazduit cea de-a XI-a editie a Galei Superlativelor VIP ce a adus pe scena oameni de valoare ai anului 2010 si nu numai.

Intr-o lume agitata, ingenuncheata de probleme, intr-o societate in care scandalul si tensiunea reprezinta axa in jurul careia graviteaza intreaga noastra existenta, cultura , in sensul larg,  este si va ramane, un domeniu care sustine repere stabile. Gala Superlativelor VIP este un eveniment menit sa reuneasca si sa rasplateasca excelenta, o calitate tot mai greu de distins in contextul unei societati fragmentate, in care calitatea este de multe ori umbrita de superficialitate.  

Gala de decernare a Superlativelor VIP pentru anul 2010 a avut loc la Ateneul Roman, reunind personalitati de marca ale societatii romanesti intr-o atmosfera calda, luminoasa si eleganta. Premiile au fost acordate pentru o serie de categorii importante si relevante pentru societatea romaneasca: arta populara, teatru, cultura, film, stiinta si viata, sport, moda, contributie la dezvoltarea societatii, precum si premiul de excelenta pentru intreaga activitate si doua premii speciale.

Laureatul pentru categoria Arta Populara este un artist complet si adorat de multe generatii, o voce absolut monumentala, o prezenta luminoasa, avand la fiecare aparitie o prestatie artistica de mare valoare. Premiul la aceasta categorie i-a fost inmanat de catre Ducu Bertzi maestrului Tudor Gheorghe, care dupa o cariera de peste 40 de ani, continua sa fie fidel pasiunii sale pentru poezia romaneasca.

Festivalului International Shakespeare a fost cel care i-a adus actorului, regizorului si directorului Teatrul National din Craiova – Emil Boroghina – trofeul Superlativelor pentru categoria Teatru. Festivalul craiovean (cu extensia lui bucuresteana) reprezinta una dintre rarele ocazii in care publicul romanesc poate vedea mari spectacole straine. Anul trecut, evenimentul s-a desfasurat sub genericul „Constelatia Hamlet”, dedicat in totalitate celui mai important text al literaturii dramatice universale.

La categoria Cultura, Florin Busuioc inmanat premiul unuia dintre marii critici literari contemporani, Dan C. Mihailescu. Acesta se numara printre putinii oameni care realizeaza o emisiune de cultura ce a reusit sa reziste in timp mai bine de zece ani. Asa cum afirma de fiecare data, Dan C. Mihailescu „iubeste literatura” si doreste ca viitorul Romaniei sa fie in mainile celor care au o baza solida despre cultura romaneasca. Din demersul sau face parte si volumul intitulat „Cartile care ne-au facut oameni”, lansat in urma cu o luna.

Distinctia la categoria Film a fost acordata pentru lungmetrajul „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, in regia lui Andrei Ujica. Nascuta din provocarea de a propune un nou subgen al filmului istoric, pelicula reprezinta incercarea regizorului de a arata ca astazi ne aflam intr-o situatie in care corpusul de imagini despre evenimentele si personalitatile majore contemporane este suficient pentru a ne permite sa reconstruim istoria. Castigator a numeroare premii, filmul romanesc ‚Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” se afla pe prima pozitie in clasamentul peliculelor care nu au ajuns inca pe  ecranele americane,  la egalitate cu „Film Socialisme” al lui  Jean-Luc Godard.

Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, profesorul Vasile Astarastoae a primit distinctia la categoria Stiinta si Viata pentru contributia sa deosebita la dezvoltarea sistemului sanitar. Premiul i-a fost inmanat de catre un alt profesor doctor de renume, Ioan Lascar. 

Profesorul Ovidiu Nicolescu a militat cu succes pentru eliminarea impozitului minim pentru IMM-uri si a lansat un program special de finantare pentru tinerii intreprinzatori, „Start up”. De asemenea, s-a remarcat de-a lungul anilor si in postura de cercetator stiintific, prin elaborarea si coordonarea a numeroase lucrari in special in domeniul managementului. Acestea sunt doar cateva dintre motivele pentru care profesorului Ovidiu Niculescu i-a fost acordat premiul pentru categoria Contributie la dezvoltarea societatii, ce i-a fost inmanat de catre Andreea Vass.

Pentru ca 2010 a fost pentru sportivii romani un an al reusitelor, iar acestea nu trebuie trecute cu vederea, premiantii la categoria Sport au fost Echipa Nationala de Handbal fete, care a fost reprezentata de Luminita Hutupan si Narcisa Lecusan, si Echipa feminina de spada a Romaniei. Ivan Patzaichin s-a simtit onorat sa inmaneze trofeul echiepei de handbal, cu atat mai mult cu cat – cum putini stiu – cea de-a doua specializare a sa este chiar handbalul.

Acordarea celei de-a treia distinctii la categoria Sport a reprezentat un moment deosebit pentru Luminita Hutupan: aceasta a fost surprinsa sa afle ca avea sa primeasca un premiu pentru activitatea sa in cadrul Echipei Nationale de Handbal, Luminita fiind declarata recent cel mai bun portar al tuturor timpurilor. Trofeul i-a fost inamanat cu mandrie de catre Helmuth Duckadam si Andrei Dicu.

La categoria Moda, trofeul i-a fost acordat Irinei Schrotter, care a sarbatorit anul acesta 20 de ani de la infiintarea casei sale de moda. Tot in anul 2010, aceasta a reusit, in ciuda conditiilor economice nefavorabile, sa realizeze o noua editie a Festivalului de Moda Romanian Fashion Week la Iasi, un eveniment de traditie pentru moda romaneasca, adresat in egala masura designerilor si brandurilor consacrate si tinerilor aflati la inceput de drum.

Distinctia la categoria Eleganta i-a fost acordata Ralucai Turcan, o prezenta sarmanta si activa in politica romaneasca, care a reusit sa isi impuna ideile cu eleganta si rafinament intr-o „cusca cu hiene”, asa cum denumeste chiar ea scena politica. Implicata constant in activitati caritabile, aceasta crede cu tarie ca astfel de actiuni sunt necesare pentru o Romanie care mai trebuie sa invete ce inseamna, de fapt, solidaritatea.

Momentul cel mai emotionant al serii a fost fara indoiala cel al decernarii premiului de Excelenta: Valentina Fatu si Ana Maria Donose i-au inmanat trofeul directorului Teatrului de Revista „Constantin Tanase”, Alexandru Arsinel, pentru activitatea artistica prodigioasa dedicata teatrului romanesc, pentru o viata de om exemplara, daruita intelegerii si apropierii dintre oameni. Alexandru Arsinel nu s-a remarcat numai prin talentul actoricesc, ci si prin valentele sale de director al unei institutii culturale importante. Anul trecut, Teatrul de Revista „Constantin Tanase” a revenit ACASA dupa mai bine de sase ani, iar acest fapt s-a datorat in primul rand eforturilor constante ale maestrului  Alexandru Arsinel. Teatrul „Constantin Tanase

Laureatul Premiului Special al Galei Superlativelor VIP a fost contratenorul Vladimir, care la numai 24 de ani s-a remarcat pe scena internationala prin vocea sa deosebita, cu accente dramatice si nuante nemaintalnite la un contratenor. Vladimir este un artist desavarsit, al carui talent este pus in valoare si de repertoriul sau poliglot: italiana, franceza, engleza, rusa, germana si japoneza. Acesta a incheiat prima parte a Galei cu o arie din "Samson si Dalila" de Camille Saint-Saens. 

In partea a doua a serii, publicul s-a bucurat de un concert extraordinar al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Adrian Petrescu.

Ca in fiecare an, Gala Superlativelor VIP are si o importanta latura caritabila. Anul acesta, Revista VIP a desfasurat campania sociala “Impreuna, pentru o Romanie mai buna!”. Initiativa acestei campanii are la baza situatia actuala a invatamantului romanesc, ce necesita eforturi considerabile pentru a atinge un nivel superior de calitate, in conditiile reducerilor de fonduri alocate pentru scoli si salariile cadrelor didactice. Doar un mediu educational de calitate poate crea adevaratele elite ce vor constitui viitorul de maine al unei societati. Demarata in luna iulie a anului 2010, campania are drept scop dotarea cu materiale didactice si mijloace educationale a unei scoli din mediul rural. In urma propunerilor venite atat din partea cititorilor, cat si din partea profesorilor, a directorilor si a reprezentantilor autoritatilor locale, a fost aleasa scoala Jijila din judetul Tulcea, avand la baza rezultatele notabile obtinute de elevi la concursuri si olimpiade scolare.

PREZENTATORI: Delia Nastac – Papasima, Gabriel Covesanu

 

Premiul la Categoria Arta Populara

Premiant: Tudor Gheorghe

Anuntator: Ducu Bertzi

Premiul la Cateogria Teatru

Premiant: “Festivalul International Shakespeare”

Anuntator: Florin Zamfirescu

Premiul la Categoria Cultura

Premiant: Dan C. Mihailescu

Anuntator: Florin Busuioc

Premiul la Cateogria Film

Premiant: “Autobiografia  lui Nicolae Ceausescu”

Anuntator: Constantin Cotimanis

Premiul la Categoria Stiinta si Viata

Premiant: Vasile Astarastoaie

Anuntator: Ion Lascar

Premiul la Categoria Sport

Premiant: EchipaNationala de Handbal Fete

Anuntator: Raluca Sandu

Premiant: Echipa de scrima

Anuntator: Octavian Zidaru

Premiant: Luminita Hutupan

Anuntator: Helmuth Duckadam si Andrei Dicu

Premiul la Categoria Moda

Premiant: Irina Schrotter

Anuntator: Luana Ungureanu

Premiul la Categoria Eleganta

Premiant: RalucaTurcan

Anuntator: prezentatorii

Premiul la Categoria Contributie la Dezvoltarea Societatii

Premiant: Ovidiu Nicolescu

Anuntator: Andreea Vass

Premiul la Categoria Excelenta

Premiant: Alexandru Arsinel

Anuntator: Valentina Fatu si Ana Maria Donose

Premiul Special

Premiant: Vladimir Catana

Anuntator: prezentatorii

Despre S.C. Grup Management S.R.L.

Viata Invizibila a Personalitatilor

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/s-c-grup-management-s-r-l-/clipe-de-emotie-pe-scena-superlativelor-vip