Sosetaria.ro lansează abonamentul cu şosete incluse

Cluj-Napoca - 14 aprilie 2009

Comunicat tip General in Monden / Lifestyle

Sosetaria.ro, primul magazin online din România specializat în vânzarea de ciorapi, dresuri, şosete şi colanţi, anunţă lansarea în premieră pentru această nişă a unei noi facilităţi pentru clienţi: abonamente pentru comenzi.

Clienţii Sosetaria.ro îşi pot predefini un coş cu produsele preferate pe care îl vor primi la un interval de timp prestabilit (1 lună, 2 luni... 6 luni) fără să mai fie nevoiţi să viziteze de fiecare dată magazinul virtual.

Ciorapii şi şosetele sunt obiecte vestimentare cu un grad de uzură ridicat. Acestea trebuie înlocuite periodic, la câteva luni de zile sau chiar mai des, operaţiune care în mod normal ar necesita timp pierdut prin magazine. Prin această nouă facilitate, Sosetaria.ro vine în ajutorul clienţilor: aceştia pot alege să primească periodic, de câte ori găsesc necesar, produsele pe care le poartă în mod uzual, stabilind modelele, culorile sau mărimile necesare. Clienţii pot renunţa oricând la abonament sau pot anula punctual anumite livrări, atunci când consideră că nu este necesară comanda.

«Încercăm cu Sosetaria.ro să venim cât mai aproape de nevoile clienţilor şi să le oferim toate facilităţile comerţului online. Piaţa din România a reacţionat pozitiv la apariţia magazinului nostru şi este datoria noastră să continuăm să le oferim cel mai avantajos şi mai facil mod de achiziţionare a produselor. Clienţii care aleg modulul de abonamente beneficiază de o reducere de 5% pentru fiecare comandă livrată în acest sistem», a declarat Mihai BREHAR, co- proprietar Sosetaria.ro.

Odată cu noile facilităţi de comandă, Sosetaria.ro are şi o nouă identitate vizuală şi aduce o serie de îmbunătăţiri de interfaţă şi funcţionalitate care fac experienţa de shopping online mai uşoară şi comodă. Mai mult, în luna aprilie 2009, magazinul online a lansat un cupon de reducere de 20% din preţul produselor (exclus taxa de transport) pentru cititorii site-ului de modă www.ceimbracazi.ro.

Adi FATOL, co-proprietar Sosetaria.ro, a declarat: «Pregătim o serie de produse noi pentru sezonul de primăvară-vară dar urmărim şi să ne diversificăm gama de produse în viitorul apropiat. Sperăm că în cel mai scurt timp să introducem plata online prin card şi metode alternative de comandă».

Despre S.C. Nlight Interactive S.R.L.

Sosetaria.ro a fost lansat în decembrie 2008 şi este primul magazin online din România specializat în vânzarea de ciorapi, dresuri, şosete şi colanţi.
Sosetaria.ro este marca a Nlight Interactive SRL
Cluj-Napoca, str. Tulcea nr 26/19
Tel: 0264-431720
contact@sosetaria.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/s-c-nlight-interactive-s-r-l-/sosetaria-ro-lanseaza-abonamentul-cu-sosete-incluse