Afaceri de 112 milioane euro pentru Safety Broker în anul 2019

BUCURESTI - 5 martie 2020

Comunicat tip General in Administratie Publica, Afaceri, Banci / Asigurari, Media / Publicitate, Internet

Compania de brokeraj în asigurări Safety Broker a intermediat în anul 2019 prime de asigurare în valoare de 112 milioane euro, cu 10,02% mai mult decât în 2018. Safety Broker îşi confirmă astfel, încă o dată, poziţia de cel mai mare broker de asigurare independent cu capital local ce operează în România.

Safety Broker

Safety Broker

Din totalul subscrierilor realizate în 2019, cele mai mari creşteri le-au avut următoarele tipuri de asigurări: Garanții și CAR - 53%, Asigurări de Sănatate – 40%, Property - 17.2% şi Casco - 12,6%.

SAFETY BROKER A FOST AVIZAT ASF ŞI DEVINE PRIMUL BROKER CREATOR DE PRODUSE DE ASIGURARE

 

Ieri, 4 martie 2020, Consiliul ASF a acordat avizul Safety Broker pentru desfășurarea activității de creare de produse de asigurare în asociere cu asigurătorii, fiind primul broker din România care primeşte aviz favorabil.

Primele proiecte vor fi realizate în calitate de creator de produse în asociere cu asigurătorii: CASCO - pay as you drive (în parteneriat cu Asirom VIG) şi Home Assistance.

Produsul CASCO pay as you drive este destinat posesorilor de vehicule cu utilizare ocazională. Acest produs susţinut de AI &IoT (Artificial Inteligence & Internet of Things) permite consumatorului de asigurări să-şi emită singur poliţa pentru o perioadă asigurată de un an (acoperire pentru FLEXA, fenomene atmosferice, catastrofe naturale şi furt) . În cazul în care pleacă în concediu îşi activează singur poliţa şi pentru riscurile de ciocniri, loviri, izbiri pentru perioada dorita efectuând totodată plata on-line. 

Home Assistance va fi un produs de asigurare (sau parte a unui produs de asigurare) al carui rol este atat de oferi suport consumatorului de asigurari in caz de avarii ale locuintei sau defectiuni la instalatiile casnice (siguranta & confort) cat si de a limita eventualele pierderi ca urmare a evenimentelor nedorite mentionate anterior.

CAPITALUL SOCIAL AL SAFETY BROKER MAJORAT LA 1.500.000 LEI

AGA Safety Broker, întrunită in cursul lunii Ianuarie 2020, a aprobat majorarea capitalului social al companiei pana la nivelul de 1.500.000 lei, cu scopul de a permite dezvoltarea companiei in directia crearii de produse de asigurare personalizate si adresate consumatorului roman de asigurari.

Structura acționariatului Safety Broker va deveni, dupa aprobarea majorarii de capital social de catre Consiliul ASF: 85% Safety Credit, 15% Robert Niță.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/safety-broker-de-asigurare/afaceri-de-112-milioane-euro-pentru-safety-broker-in-anul-2019