Copiii şi tinerii propun autorităţilor să devină parteneri în proiecte pentru prevenirea şi combaterea violenţei

BUCURESTI - 9 iunie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Organizatia Salvaţi Copiii desfăşoara în Bucureşti pe data de 9 iunie 2009, intre 11:00 – 13:00, la Muzeul National George Enescu, Calea Victoriei nr 141, o dezbatere publica in cadrul celei de - a IX-a ediţie a Forumului Naţional al Copiilor şi Tinerilor, la care participantii vor analiza acţiunile menite să prevină şi să combată violenţa, atât în şcoală, cât şi în comunitate şi în mediul on-line, acţiuni înscrise în Planul operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului al ANPDC. Evenimentul îşi propune să încurajeze implicarea copiilor şi a tinerilor în procesul decizional privind problemele care îi vizează. La dezbatere participă doamna Cristina- Ancuţa Pocora, Preşedintele Subcomisiei pentru Protecţia Copilului din cadrul Camerei Deputaţiilor, doamna Irina Cruceru de la Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României, doamna Luminiţa Anghel, de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, etc.

Bucureşti, 09 iunie 2009 – Astăzi, începând cu ora 11.00, Salvaţi Copiii organizează la Muzeul George Enescu sesiunea de dezbateri care închid Forumul Naţional al Copiilor şi Tinerilor, desfăşurat în perioada 6-9 iunie, în Bucureşti. Peste 100 de copii şi tineri din Bucureşti şi 13 judeţe, cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, propun autorităţilor să devină parteneri în proiectele iniţiate de ei, în cadrul Forumului, pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva copiilor în familie, la şcoală, în comunitate sau în mediul on-line.
“Spre deosebire de ediţia 2008, când Forumul s-a derulat ca un dialog între reprezentanţii autorităţilor responsabile cu protecţia drepturilor copilului şi copiii participanţi, ediţia 2009 propune o nouă structură, aducând în prim plan principiul transparenţei şi al responsabilităţii faţă de cetăţeni a instituţiilor publice care lucrează cu şi pentru copii.” declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii.

Tema prevenirii violenţei asupra copilului rămâne de maximă actualitate, date fiind rezultatele primului trimestru 2009, transmise de ANPDC, conform cărora numărul abuzurilor asupra copiilor în România, în această perioadă, a depăşit 3.000.

Pe parcursul a trei zile (6, 7 şi 8 iunie), participanţii au fost împărţiţi în 6 ateliere de lucru moderate de voluntar cu experienţă Salvaţi Copiii, asistaţi de cate un specialist. Temele dezbătute în grupurile de lucru sunt:
analiza cadrului legal cu privire la situaţiile de violenţă asupra copiilor;
prevenirea violenţei (mediile în care se înregisterază şi se propagă comportamentele violente, codul de conduită, metode alternative de educare);
investigare şi intervenţie (obligativitatea sesizării unui caz de abuz asupra unui copil, aplicarea imediată a măsurilor de protecţie, reabilitarea psihoterapeutică şi socială a copilului etc.);
capacitatea profesională (necesitatea informării şi formării specialiştilor, cadrelor didactice şi părinţilor în privinţa metodelor de educare non-violent;
participarea copiilor (copilul – cetăţean activ, promovarea comportamentelor pozitive prin metoda “peer-to-peer”).

La finalul zilelor de lucru participanţii şi-au concretizat propunerile sub formă de proiecte, proiecte ce vor fi aduse de către reprezentanţii fiecărui grup în faţa autorităţilor, în cadrul sesiunii finale de dezbateri din data de 09 iunie, pentru a fi demarate în parteneriat.

Proiectele ediţiei de anul acesta se referă la: funcţionalitatea Consiliilor Elevilor, necesitatea instituţiei Avocatului Copilului, întărirea relaţiei părinţi – copii – educatori, raportarea abuzurilor online, formarea iniţială a cadrelor didactice.

“ Copiii trebuie să-şi exercite dreptul la participare. Ei ar trebui implicaţi constant ca parteneri în diverse programe, pentru a-şi aduce contribuţia la elaborarea de planuri şi strategii în folosul lor. Participarea lor la analize, studii şi schimbări legislative în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei este esenţială, ei putându-se implica atât în activitatea autorităţilor locale, în conducerea unităţilor de învăţământ, cât şi în monitorizarea şi reacţiile sistemului de protecţie a copilului la nivel local. Astfel, procesul de prevenire şi combatere a violenţei asupra copiilor ar putea înregistra progrese remarcabile în viitorul apropiat” concluzionează Gabriela Alexandrescu.

Note pentru redactori
Aflat la a 9-a ediţie consecutivă, Forumul Naţional al Copiilor este un eveniment cu tradiţie, organizat anual de Salvaţi Copiii. Forumul Copiilor a devenit un exemplu de bune practici pentru alte organizaţii şi instituţii care promovează dreptul copiilor la participare. De asemenea, Forumul Copiilor a fost prezentat Comisiei Europene ca instrument de consultare a copiilor cetăţeni europeni.

Forumul este organizat de Salvaţi Copiii în parteneriat cu Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii României, Muzeul Naţional „George Enescu” şi Microsoft, cu susţinerea financiară a Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (organizaţie umanitară independentă pentru dezvoltarea societăţii civile în Europa Centrală şi de Est).

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:
Cristina Adam, Coordonator Proiect Salvaţi Copiii
Tel : 021 316 61 76/ 0723 02 89 58, cristina_adam@salvaticopiii.ro

Despre Salvati Copiii Romania

Salvati Copiii Romania este o organizatie neguvernamentala, de utilitate publica, non-profit, care promoveaza din 1990 drepturile copilului in Romania, in acord cu Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Este membra a Aliantei Internationale Salvati Copiii, cea mai mare organizatie independenta din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 27 de membri si desfasoara programe in peste 120 tari. Salvati Copiii Romania este implicata in diferite proiecte de educatie, protectie sociala si advocacy pentru copiii din familii sarace, copiii victima a violentei, copiii victime ale exploatarii prin munca, copiii strazii, copiii refugiati, copiii din comunitatile dezavantajate, copiii cu dizabilitati etc., lucrand cu copiii si familiile acestora pentru imbunatatirea vietii lor de zi cu zi si crearea unor planuri de viitor. Anual peste 30.000 de copii sunt implicati in programele organizatiei. Salvati Copiii isi utilizeaza experienta globala pentru a obtine din partea organismelor guvernamentale decizii si initiative de pe urma carora sa beneficieze toti copiii.
Pentru mai multe informatii despre programele Salvati Copiii Romania vizitati www.salvaticopiii.ro

Ana Dumitru, Coordonator Comunicare Tel : 021 316 61 76/ 0744 360 915 ana.dumitru@salvaticopiii.ro

rosc@salvaticopiii.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/salvati-copiii-romania/copiii-si-tinerii-propun-autoritatilor-sa-devina-parteneri-in-proiecte-pentru-prevenirea-si-combaterea-violentei