SAS Forum Romania 2008 sau cum e să fii locuitor pentru o zi în oraşul SAS

BUCURESTI - 14 noiembrie 2008

Comunicat tip General in IT&C

Pentru câteva ore, oraşul SAS a devenit supraaglomerat. Oameni din cele mai diverse domenii, cunoştinţe mai vechi de-ale noastre, dar şi chipuri noi, cărora le vom spune generic 'prietenii noştri' au fost primiţi cu multă căldură într-un oraş adaptat la condiţiile contemporane, care şi-a dorit, printre altele, mai mult verde într-un cadru urban mult prea gri. “Knowledge City. Green City. SAS City” este premiza noastră şi ceea ce oferim prin soluţiile SAS, materializate prin cei trei „P” – People, Planet, Profit - şi ne dorim ca până la următoarea ediţie SAS Forum, să regăsim şi în lumea care ne înconjoară tot ceea ce noi am încercat să construim împreună în oraşul SAS.

Aşa cum vă propunem prin soluţiile noastre, în cadrul SAS Forum România am încercat să fim cât mai eficienţi şi să vă oferim fiecăruia dintre dumneavoastră răspunsurile şi informaţiile de care aveţi nevoie.

Astfel, în cadrul sesiunii de Customer Intelligence, David Williams – Product Manager Marketing Automation, SAS Costumer Intelligence Global Practice – a subliniat că pentru a menţine interesul actualilor clienţi dar şi pentru a atrage clienţi noi, trebuie, printre altele, ca cea mai bună modalitate de comunicare să fie descoperită. Mai mult decât atât, cerinţele clienţilor trebuie să fie anticipate şi dirijate iar campaniile de marketing optimizate pentru că, în final, orice contact cu clientul este un mijloc de a îmbunătăţi relaţia cu acesta şi, implicit, de a spori performanţa afacerii, ceea ce constituie prioritatea soluţiei Customer Intelligence oferite de SAS.

Mediul economic este prin definiţie fluctuant. Se ştie că în astfel de condiţii o companie trebuie să deţină capabilitatea de a anticipa cerinţele clientului şi de a reacţiona proactiv la nevoile acestuia. Jeroen Dijkxhoorn, Business Development Manager, SAS Global Technology Practice demonstrând că SAS este unicul furnizor de BI care oferă o acoperire completă a datelor (de integrare, calitate sau stocare), a analizelor predictive, a interogării şi raportării. Ca şi dumneavoastră, la SAS ştim cel mai bine că pentru a putea reduce costurile, trebuie ca înainte să le fie înţeleasă evoluţia; altfel, reducerea drastică a cheltuielilor într-o anumită zonă poate duce la diminuarea profitului global iar SAS oferă tocmai acea viziune de ansamblu necesară unui mediu complet integrat de BI, cheia succesului oricărei afaceri.

Partenerii noştri din domeniul financiar-bancar au participat cu mult interes la sesiunea de credit risc şi risc operaţional moderată de Sorin Anghel, Senior Business Consultant Risk Management, Enterprise Risk Management Global Practice. Sorin a vorbit în cadrul acestei sesiuni şi despre solutia SAS Credit Risk, care, după cum a demonstrat, oferă o perspectivă globală, extrem de exactă asupra disponibilităţilor şi variantelor de dezvoltare a instrumentelor de creditare, fără a intra, însă, într-o zonă critică. Mai mult decât atât, această soluţie poate fi aplicată în diverse verticale de activitate precum retail, scoring-ul creditelor, rating-ul creditelor corporate, sau managementul riscului portofoliilor de credite. De asemenea, Sorin a mai subliniat faptul că în domeniul financiar – bancar, rapoartele şi previziunile pentru diferite perioade cu privire la diferitele credite acordate sunt extrem de importante; SAS Credit Risk are acest rezultat prin facilitatea de monitorizare şi centralizare a datelor existente, oferind, în plus şi posibilitatea de evaluare a eventualelor strategii de distribuire a riscului. Pentru a completa intervenţia lui Sorin, Keve Muller, Country Director, Fynalise Budapest Kft., a invitat audienţa să partcipe şi să se alăture discuţiei legate de „Risk Practical Applications”, materializată prin exemple concrete, apreciate şi dezbătute de majoritatea invitaţilor.

”People. Planet. Profit.” - SAS Forum România a acordat importanţă „Omului”, scris cu majusculă, sau resursei umane în termeni formali, în cadrul procesului de Performance Management al companiei. „Optimize the workforce and improve productivity” este ceea ce Roberto Auriemma (Global Business Application Manager, HCI, Performance Management Global Practice) ne-a îndemnat să facem în cadrul sesiunii de Workforce Analytics. În ziua de azi, capitalul uman este mai important decât cel material; puterea, prestanţa unei companii stau în angajaţi şi aceştia trebuie să fie întotdeauna nu numai cei mai buni, dar şi cel mai bine motivaţi. Prin soluţia SAS Human Capital Management, se poate obţine acest lucru iar obiectivele organizaţiei pot fi asumate de angajaţi şi însuşite de aceştia, pentru a se ajunge la cele mai bune rezultate.

Acestea fiind spuse, vă mulţumim pentru sprijin, şi vă aşteptăm şi anul viitor, la SAS Forum Romania 2009!

Despre SAS Institute GmbH Romania

SAS Institute este o companie americană internaţională care activează de 32 de ani pe piaţa de software analitic. SAS Institute este cea mai mare companie privată de software din lume. În prezent un număr de peste 35 000 de companii din 190 de ţări dispun de serviciile pe care le oferă.

Înfiinţată în 1976, în Cary, North Carolina, S.U.A., compania este specializată în soluţii software care oferă un important suport de decizie managerilor de astăzi, prin transformarea datelor structurate şi nestructurate, existente într-o întreprindere, în informaţii concrete, utile, valoroase.

Compania SAS Institute realizează 95% din cifra de afaceri prin vânzarea de licenţe de software. Ceilalţi 5% provin din servicii de consultanţă, pregătire si certificare. Pentru a-şi completa oferta de produse si soluţii, SAS Institute şi-a creat de-a lungul timpului o reţea foarte mare de parteneri de afaceri. Partenerii SAS oferă consultanţă, implementează şi dezvoltă soluţii tehnice care au la bază aplicaţiile SAS.

SAS Institute GmbH România
str. Lisabona nr. 3, sector 1, Bucureşti,
telefon: 021 231 91 16/17
fax: 021 231 91 29
corina.dumitrescu@eur.sas.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sas-institute-gmbh-romania/sas-forum-romania-2008-sau-cum-e-sa-fii-locuitor-pentru-o-zi-in-orasul-sas