Satiricon lansează campania 'Concentratul de cultură'

BUCURESTI - 23 august 2006

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Trustul de presă SATIRICON lansează campania „Concentratul de cultură” - cea mai mare campanie de presă de cultură realizată vreodată în România

Satiricon lansează un proiect ambiţios menit să ducă la creşterea tirajelor şi atractivităţii subiectelor din publicaţiile trustului. Proiectul vizează toate publicaţiile Satiricon, respectiv Dilema veche, România literară, Aspirina, proaspăt lansata Dilemateca şi Plai cu boi – publicaţie ce va fi relansată la finalul lunii septembrie a acestui an.
Campania, intitulată „Concentratul de cultură” se va derula în perioada 21 august – 3 noiembrie 2006, este realizată în colaborare cu agenţia de publicitate Odyssey Communication si este cea mai mare campanie de presă de cultură realizată vreodată în România.
Campania consta in trimiterea unui numar de 1,500,000 de plicuri la nivel national printr-un val de direct mail (300,000 de plicuri) si unul de dropmail de 1,200,000 de plicuri. Plicurile sunt adevarate „concentrate de cultura” ce contin hrana pentru minte, dar si o cantitate simbolica de taitei in forma de litere. Va exista, de asemenea, o componenta de telesales pentru 100,000 de persoane.
Figurile emblematice ale publicaţiilor din portofoliul Satiricon, Mircea Dinescu, maestrul în satira cu sare şi piper, Andrei Pleşu, o somitate în lumea intelectelor gurmande şi Nicolae Manolescu, emerit degustător al literelor scrise şi citite cu nesaţ au pregătit publicului bucate alese, pe care vă aşteaptă să le savuraţi pe îndelete şi chiar să tăifăsuiţi cu ei prin scrisori şi creaţii personale pe care cu drag le aşteaptă pe adresele redacţiilor.
Sloganul „Consumă ce-ţi place!” îndeamnă participanţii la această campanie să se aboneze la una sau mai multe publicaţii ale trustului şi să câştige prin tragere la sorţi premii consistente, cum ar fi o maşină Volvo S40, CD-uri audiobook, valize cu cărţi şi multe alte premii.
Trustul de presă Satiricon a realizat şi în luna iunie o campanie de promovare a publicaţiilor Dilema veche şi Dilemateca, premiul fiind o excursie pentru două persoane la Târgul de carte de la Frankfurt din octombrie 2006.

Despre SATIRICON SRL

Satiricon editează publicaţiile Dilema veche, Dilemateca, România literară, Aspirina, Plai cu boi
Trustul de presă SATIRICON
Str. Şcoala Floreasca nr 3, sector 1, Bucureşti
Departament Marketing & PR – Laura Rădulescu
Tel: 230 51 08
Fax: 230 51 07
E-mail: laura.radulescu@satiricon.ro
laura.radulescu@satiricon.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/satiricon-srl/satiricon-lanseaza-campania-concentratul-de-cultura