Revista CARIERE are un nou redactor-sef

BUCURESTI - 25 octombrie 2010

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Incepand cu luna octombrie, Dana Tudor se alatura revistei CARIERE in calitate de redactor-sef.

Dana Tudor are o experienta de peste 16 ani in presa scrisa din Romania, activand in trusturi media precum Ringier, Media Pro International sau Business Media Group. Timp de 6 ani a ocupat functia de jurnalist senior la revista BIZ, fiind raspunzatoare de rubrica de Resurse Umane, un domeniu foarte nou la acea vreme.

In paralel cu rubrica avuta la revista Biz, Dana Tudor a fost project manager-ul site-ului Eva.ro. In tot acest timp, nu s-a rezumat doar la partea jurnalistica, ci
s-a implicat si in activitatile de promovare, eforturile ei fiind rasplatite: Eva.ro s-a mentinut multa vreme ca portalul numarul 1 din Romania, dedicat femeilor.

In anul 2002, Dana Tudor a conceput si implementat un alt proiect online dedicat publicului feminin: Feminis.ro. Timp de 2 ani, Dana a coordonat activitatile editoriale si a creat si implementat conceptul de marketing al portalului.

“CARIERE este o publicatie pe care am urmarit-o in mod constant inca de la lansare si care a ajuns la un nivel de maturizare care este compatibil cu experienta mea si cu preocuparile mele profesionale, dar si personale. Am gasit aici o echipa profesionista si entuziasta si ma bucur ca impreuna, prin natura subiectelor abordate, vom consolida profilul revistei CARIERE si al portalului CariereOnline.ro ca singurele produse media din Romania din sfera leadershipului si al dezvoltarii personale. Eu si echipa pe care o coordonez vom gasi pentru cititorii nostri informatii utile de cea mai buna calitate, studii de caz relevante, exemple practice si sfaturi imediat aplicabile. Vom spori, astfel, gradul de pragmatism al publicatiei, conferindu-i, totodata, mai mult dinamism”, declara Dana Tudor, noul redactor-sef al revistei CARIERE.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-editura-cariere-srl/revista-cariere-are-un-nou-redactor-sef