Maia Morgenstern devine Zamfira pentru brandul românesc Distileria Măgura Zamfirei

Calinesti - 3 noiembrie 2022

Comunicat tip General in Afaceri, Monden / Lifestyle, Turism, HoReCa

Live site

Distileria Măgura Zamfirei, fondată de Master Distiller, Alexandru Haită, a renăscut printr-o poveste fabuloasă din vremurile de odinioară. Maia Morgerstern a acceptat provocarea de a aduce în atenția publicului poveștile și întâmplările de la cârciuma Zamfirei, personajul principal al poveștii. Maia Morgenstern o va interpreta pe Zamfira, iar vocea sa va însoți toate materialele pe care Distileria Măgura Zamfirei le va lansa în următoarea perioadă. Toate converg spre asocierea dintre Inpirația conferită de spiritul Zamfirei, faimoasa cârciumăreasă din Teleorman și Distileria noastră modernă.

Maia Morgenstern este Zamfira

Maia Morgenstern este Zamfira

 Am ales să o reprezentăm pe Zamfira printr-o voce. Pentru spoturile și reinterpretările locale, Maia Morgenstern va intra în rolul Zamfirei – spiritul care înconjoară Distileria noastră - și va nara poveștile de pe lângă Măgura din Călinești.“ ne spune Alexandru Haită fondatorul Distileriei Măgura Zamfirei. 

Alexandru Haită

„Am ales să o reprezentăm pe Zamfira printr-o voce. Pentru spoturile și reinterpretările locale, Maia Morgenstern va intra în rolul Zamfirei – spiritul care înconjoară Distileria noastră - și va nara poveștile de pe lângă Măgura din Călinești.“ ne spune Alexandru Haită fondatorul Distileriei Măgura Zamfirei.

Cu un șarm aparte și o interpretare originală, vocea celebrei actrițe reușește să aducă la viață o poveste locală de peste 180 de ani. Primul spot publicitar în care aceasta poate fi auzită pentru prima dată în rolul Zamfirei va fi curând postat pe rețelele de socializare ale Distileriei Măgura Zamfirei. De asemenea, Maia Morgenstern oferă și un interviu special în care dezvăluie publicului larg cum a fost să o interpreteze pe Zamfira, cum vedea ea povestea personajului și importanța sa pentru România.

„Ne bucurăm că Maia Morgenstern a acceptat provocarea noastră. Înseamnă foarte mult pentru noi, pentru brandul Distileria Măgura Zamfirei. Nu există nicio persoană pe care aș fi putut-o vedea mai potrivită pentru acest rol: Maia Morgenstern este Zamfira pe care am căutat-o foarte mult timp. Iar cu ajutorul ei sperăm ca personajul nostru să se facă auzit în fiecare colțișor al țării.” ne destăinuie fondatorul.

Fanii brandului din Teleorman se pot aștepta la un conținut foarte divers în lunile care urmează, construit din lansările unor produse și povești noi, conținut video care va dezvălui Teleorman într-o modalitate unică, postări și material video care poartă semnătura Maiei Morgentern și multe rețete care pot fi încercate de fiecare doritor.

 

NUMELE ȘI POVEȘTILE

Numele de „Distileria Măgura Zamfirei” a fost corelat cu împrejurimile locației distileriei, respectiv cu o așezarea de tip tell din zona Călinești. Un tell este o colină artificială, o așezare omenească abandonată timp de mai multe secole. Movila a căpătat în timp denumirea de Măgura Zamfirei, deoarece documente recente din arhiva Călinești arată că lângă acea colină existase o cârciumă unde călătorii faceau popas, deținută de „o anume Zamifra”.

Distileria a dezvoltat o serie de povești pornind de la puținele informații legate de Zamfira, cârciuma ei și măgura ce astăzi îi poartă numele. Totul pentru ca Măgura Zamfirei să devină un simbol pentru județul Teleorman.

Distileria și-a propus să făurească povești inedite, cu rădăcini românești, de a le moderniza și de a le asocia cu Zamfira.  Astfel, prin aducerea la suprafață a istoriei Zamfirei și a cârciumii sale din Măgură, zămislim o legendă locală, care să aducă mândrie națională și o posibilă recunoaștere internațională.

 

ISTORIA UNUI LOC ÎMBINATĂ CU POVEȘTI REINTERPRETATE ÎNTR-UN MEDIU CONTEMPORAN

„Vrem să introducem legendele Zamfirei către publicul românesc și către cel internațional, vrem să îi aducem așa în universul nostru, să vadă frumusețea acestei țări și misterul locurilor care se află chiar lângă noi. Fiecare obiect, fiecare fir de iarbă, fiecară pietricică spune o poveste în România. Noi vrem să spunem povestea Măgurei de lângă Călinești, Teleorman.“ ne mai spune Alexandru Haită.

Toate aceste povești vor fi prezentate direct și indirect prin produsele lansate de distilerie, dar și prin materialele publicitare lansate în mediul online în următoarea perioadă, de la cele statice, până la materialele video și audio.

 „Vrem să construim conținut alături de comunitatea noastră. Vrem oameni pasionați de povești, de poveștile noastre, oameni deschiși să le reinterpreteze într-un context contemporan pentru a ajunge cu ele la si mai mulți oameni. La cât mai mulți oameni în jurul lumii. Vrem să aducem poveștile românești în atenția întregii lumi. Vrem să arătăm ce țară frumoasă avem. Și vrem să ieșim din zona de turism de fun și să mergem în zona de mituri, legende și locuri cu adevărat frumoase și misterioase. Vom începe cu noi, vom începe de aici – din Teleorman.” a continuat Master Distiller și fondatorul distileriei, Alexandru Haită.

După cum știm cu toții, ginul, romul și whiskey-ul nu își au originea în România. Din această cazuă, a fost important ca Distierlia să construiască o punte care să lege povestea Zamfirei și a Măgurii de originea băturuilor pe care le va comercializa. „Am vrut să legăm produsele de noi, de munca noastră, de oamenii care trudesc la ele.” a completat Alexandru Haită.

Măgura Zamfirei se află într-un cadru idilic, romantizat, bazat pe puținul care se știe despre Zamfira. „Am dezvoltat treptat un spațiu mitic în jurul cârciumii deținute de Zamfira, unde finalul real și tragic prin care cârciuma a fost arsă de haiduci, pentru moment, a fost lăsată deoparte pentru ca Zamfira să dăinuie”.

 

PRIMUL PRODUS – GIN NO 4

Dry Gin No. 4 a fost primul produs al Distileriei Măgura Zamfirei, realizat de Master Distiller Alexandru Haită după trei încercări nereușite de a crea rețeta care a reușit să reprezinte cu succes brandul.

Distileria Măgura Zamfirei a lansat Dry Gin No. 4, primul gin distilat, artizanal, 100% românesc, după multă vreme. Primele 1000 de sticle au fost semnate chiar de fondator pentru a sărbători succesul.

Dry Gin No. 4 este o băutură complexă și rafinată, creată prin infuzarea în alcool premium a boabelor de ienupăr, a plantelor aromatice și a citricelor. La acestea, au fost adăugate o serie de ierburi blânde din pădurile de lângă Măgură. Notele de mure, hibiscusul și aronia îl fac deosebit față de alte ginuri și îi conferă un finish distins și elegant.

 

 

DESPRE DISTILERIA MĂGURA ZAMFIREI

Distileria se află în comuna Călinești, județul Teleorman, având câmpurile întinse până la baza măgurei și în jurul acesteia. Distileria cinstește spiritul legendarei Zamfira și vestitele sale rețete de băuturi. Plecând de la pasiunea de a face lucrurile altfel, precum Zamfira, Distileria și-a propus să aducă pe piață băuturi contemporane, distinse și cu finish elegant, precum rom, whiskey și lichior.

„Avem un proces extrem de complex de producție pentru fiecare rețetă. Fie că este vorba de whiskey, gin, rom sau vodkă, toate aceste băuturi au în spate studiu, muncă și teste, ingrediente de fermă de cea mai înaltă calitate și multe investiții. Dar oamenii vor să afle povestea din spatele brandului nu procesul de producție. Și am decis să transmite complexitatea proceselor și naturalețea produselor făcute de noi prin poveștile noastre„ ne spune Alexandru Haită, fondatorul Distileriei Măgura Zamfirei

 

Despre Younger SRL

Distileria se află în comuna Călinești, județul Teleorman, având câmpurile întinse până la baza măgurei și în jurul acesteia. Distileria cinstește spiritul legendarei Zamfira și vestitele sale rețete de băuturi. Plecând de la pasiunea de a face lucrurile altfel, precum Zamfira, Distileria și-a propus să aducă pe piață băuturi contemporane, distinse și cu finish elegant, precum rom, whiskey și lichior.

Distileria a fost fondată în 2021 de către Alexandru Haită, Fermier

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sc-younger-srl/maia-morgenstern-devine-zamfira-pentru-brandul-romanesc-distileria-magura-zamfirei