Legal Tech Hub Vienna | lansare invitație accelerator pentru start-up-uri și IMM-uri din România

BUCURESTI - 10 ianuarie 2019

Comunicat tip General in IT&C, Juridic

Live site

Legal Tech Hub Vienna, o inițiativă dezvoltată de șapte firme de avocatură austriece (printre care și Schoenherr), lansează o invitație către start-up-uri și IMM-uri din România de a se înscrie în cadrul programului accelerator inițiat depentru identificarea și sprijinirea furnizorilor de soluții tehnologice inovatoare pentru domeniul juridic.

Legal Tech Hub Vienna

Legal Tech Hub Vienna

Legal Tech Hub Vienna (LTHV), o inițiativă lansată de șapte firme de avocatură din Austria, printre care Schoenherr – firmă prezentă și pe piața din România – lansează o invitație de depunere aplicații în cadrul programului său accelerator. Start-up-urile și IMM-urile românești active în sfera tehnologiei dedicate domeniului juridic sunt invitate să aplice la următorul link: https://lthv.eu/lthv-accelerator-programme/ 

Programul se adresează companiilor care dezvoltă soluții digitale pentru domeniul juridic bazate pe tehnologii de tipul machine learning, inteligență artificială, platforme, tehnologii semantics sau blockchain, și care lucrează la soluții pentru domeniul juridic referitoare la managementul relației cu clienții, managementul juridic, tranzacții, business development sau analiza datelor. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 27 ianuarie 2019.

Gudrun Stangl, Partener & COO în cadrul Schoenherr și membru al consiliului de administrație al LTHV: "Ne bucurăm să fim parte a acestei inițiative unice. Având în vedere faptul că lucrez într-o firmă de avocatură regională, mă bucur că start-up-uri și IMM-uri din toată Europa active în sfera tehnologiei dedicate domeniului juridic pot aplica în cadrul acestui program. Aștept cu interes să aflu mai multe despre ideile inovative care ne vor fi prezentate."

Cele șapte firme de avocatură, Dorda, Eisenberger Herzog, Herbst Kinsky, PHH Attorneys at Law, Schoenherr, SCWP Schindhelm și Wolf Theiss au lansat LTHV în octombrie 2018. Această inițiativă unică, în cadrul căreia șapte firme de avocatură își unesc forțele, este menită să conducă domeniul serviciilor juridice către un viitor digital, asigurând totodată menținerea în prim plan a nevoilor clienților. Obiectivele LTHV sunt: creșterea eficienței interne, digitalizarea proceselor existente, analizarea și automatizarea noilor operațiuni, precum și dezvoltarea de servicii digitale și noi modele de afaceri.

Pentru mai multe detalii despre LTHV și programul accelerator, accesați următorul link: www.lthv.eu

Despre Schoenherr si Asociatii SCA

Schoenherr este o firmă de avocatură prezentă în Europa Centrală și de Est, cu peste 300 de avocați în cele 14 birouri și pa-tru practici naționale în regiune. Avocații noștri sunt lideri recunoscuți în domeniile lor de practică și au experiență în finali-zarea cu succes a proiectelor, în baza unei atitudini orientate spre rezultat. Principiile cheie pe care se bazează filosofia Schoenherr sunt calitatea, flexibilitatea, inovația și soluțiile practice pentru mandatele din domeniul avocaturii de afaceri. În România, Schoenherr poartă denumirea de Schoenherr și Asociații SCA, fiind societate membră a Baroului București. În ca-drul biroului din București activează în prezent o echipă formată din 60 de avocați și consultanți.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/schoenherr-si-asociatii-sca/legal-tech-hub-vienna-lansare-invitatie-accelerator-pentru-start-up-uri-si-imm-uri-din-romania