"Jocul DORGIS" va exista si dupa finalizarea lucrului la proiectul Erasmus+ Sport "DORGIS-AR"
Rediu - 30 decembrie 2022
Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Institutii Publice
În perioada ianuarie 2021 - decembrie 2022 Școala Gimnazială Rediu (Comuna Rediu, Județul Iași) a fost beneficiara unui proiect european intitulat "Doping Roadblock Game In Sport - Augmented Reality" / "DORGIS-AR" (nr. de ref. 622138-EPP-1-2020-1-RO-SPO-SCP) co-finanțat de Comisia Europeană în cadrul acțiunii Parteneriate de Colaborare a programului Erasmus+ Sport 2014-2020.
Proiectul “DORGIS-AR” și-a propus să prevină sau să combată dopajul în mediile sportive de performanță și recreative, să informeze, să educe și să determine sportivii juniori (de 9 - 16 ani) a evita consumul de alimente nesănătoase, de medicamente sau substanțe interzise care le pot pune în pericol sănătatea prin afectarea integrității fizice și/sau psihice.
În acest parteneriat au fost incluse instituții și asociații sportive din România, Croația, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia și Spania. "Jocul DORGIS" a fost elaborat de profesori, antrenori, cercetători aparținând acestor organizații europene.
PROIECTUL DORGIS-AR
Scopul proiectului “DORGIS-AR” este de a încuraja și de a promova mișcarea și alimentația sănătoasă, ca o contrapondere la cultura pro-doping, folosind o tehnologie modernă, inovatoare și activități antidoping.
Obiectivele urmărite cuprind: să informeze și să educe sportivii juniori cu privire la pericolul consumului de substanțe interzise; să prezinte riscurile dopajului în mediul recreativ și, totodată, să promoveze etica în sport și alimentația sănătoasă prin intermediul unei aplicații mobile anti-doping inovatoare, utilizând o tehnologie modernă (realitatea augmentată - AR).
Grupurile - țintă cărora li se adresează proiectul includ: sportivii juniori, părinții și tutorii acestora, profesorii / antrenorii sportivilor juniori, publicul interesat.
Jocul educativ folosind tehnologia realității augmentate (AR) include utilizarea unei holograme 3D (la alegere, o fată sau un băiat) cu care, în timp real, utilizatorul va interacționa. Holograma 3D suprapusă peste imaginea din lumea reală (denumită “realitate augmentată”) va apare pe ecranul smartphone-ului / tabletei utilizatorului în lumea reală din jurul acestuia (de exemplu: pe o masă în fața acestuia). Holograma poate fi rotită 360°, micșorată / mărită și poate efectua mișcări pentru a părea reală.
JOCUL DORGIS - prezentare
“Jocul DORGIS” elaborat în cadrul proiectului nostru se va desfășura în trei etape, necesitând:
a) activități fizice,
b) o tehnologie inovatoare pentru dispozitive mobile,
c) suport online pe o platformă de e-learning.
1. În prima parte a jocului am propus un set de 70 de jocuri / activități fizice pentru conștientizarea juniorilor cu privire la importanța respectării eticii în sport prin exemple de sportivi-model.
2. În a doua etapă a jocului (care de poate desfășura în afara orelor de curs / antrenamentelor), se va utiliza o aplicație mobilă inovatoare cu tehnologia AR (gratuită atât pentru dispozitivele Android, cât și iOS) pentru a învăța sportivii juniori să adopte un regim alimentar sănătos și pentru a evidenția efectele negative pe care le poate avea consumul de substanțe interzise asupra sănătății acestora.
3. Ultima parte a jocului se adresează profesorilor, antrenorilor, dar și părinților juniorilor care, prin 42 de module ale platformei de e-learning (tip Moodle), vor fi formați în vederea cultivării spiritului etic al juniorilor, promovării Codului anti-doping al WADA, familiarizării cu testul și cu procedurile legale ale WADA.
Proiectul nostru a fost diseminat prin patru evenimente de multiplicare (în România, Portugalia, Polonia și Croația).
DESPRE FINANȚATOR
Acțiunea Parteneriate de Colaborare (finanțată de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ Sport) oferă posibilitatea realizării, transferării și implementării practicilor inovatoare în diferite domenii sportive și de activitate fizică pentru diverse organizații și actori din domeniul și din afara sportului.
Informații suplimentare despre proiectul “DORGIS-AR” se pot obține de pe site-ul oficial: https://dorgisproject.eu, iar despre acțiunile programului Erasmus+ Sport, de la adresa web: https://erasmus-plus.ec.europa.eu/opportunities/opportunities-for-organisations/sport-actions.
Despre Scoala Gimnaziala Rediu
Școala Gimnazială Rediu este o instituție publică de învățământ preuniversitar pentru copiii preșcolari și elevii de clase primare și de gimnaziu din Comuna Rediu, Județul Iași.
Din anul 2022 suntem implicați în proiecte educative europene, iar în anul 2009 o structură a instituției noastre a obținut titlul de Școală Europeană.
Din anul 2021 am obținut Acreditarea Erasmus pentru formarea continuă a personalului și a elevilor noștri în instituții din state europene.
-
Daniel Lozba-Stirbuleac
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- SCOALA GIMNAZIALA REDIU
-
Pagina contact: Contact SCOALA GIMNAZIALA REDIU