Parteneriat Comenius: Prin ochi de copil

Cluj-Napoca - 2 iunie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

In perioada 1 - 5 iunie 2009 Şcoala Elf găzduieşte reuniunea finală a proiectului Comenius 'Prin ochi de copil' - un parteneriat multilateral finanţat de Comisia Europeană prin Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii. Parteneriatul, coordonat de Şcoala „Elf” în cooperare cu alte patru şcoli din Suedia, Anglia, Franţa şi Turcia în perioada octombrie 2007- iulie 2009, a avut ca obiective principale creşterea gradului de participare democratică a elevilor la viaţa şcolii prin înfiinţarea şi funcţionarea unor Consilii ale Elevilor eficiente, promovarea învăţării şi utilizării limbilor străine şi conştientizarea elevilor cu privire la aspecte interculturale.

În cadrul activităţilor programate pentru această săptămână, cei 24 de oaspeţi au luat parte la concursul „Satul românesc văzut prin ochi de copii” organizat de Muzeul Etnografic, au organizat ateliere de lucru pe activităţi interculturale, reflectând specificul fiecărei ţări în ce priveşte familia, şcoala, localitatea, au analizat împreună diferenţele şi asemănările dintre modul de funcţionare a consiliului elevilor din fiecare şcoală parteneră.

Miercuri 3 iunie 2009, de la ora 11, grupul de vizitatori va fi primit la Primăria Cluj-Napoca, iar între orele 14-15:30 vor organiza o prezentare a parteneriatului „Comenius” derulat de cele 5 şcoli partenere: Şcoala „Elf” din România, „The Bliss Charity School” din Marea Britanie, „Őnums Friskola” din Suedia, „École Publique” din Franţa şi „Kargin Şehit Cumali Çaglar Ilkőgretim Okulu” din Turcia. Prezentarea va fi găzduită în sala de conferinţe a Casei Corpului Didactic (CCD) Cluj şi va fi deschisă de doamna Dorina Kudor, director al Casei Corpului Didactic Cluj, cu un mesaj de bun venit şi o scurtă prezentare a rolului CCD în mediul educaţional clujean. În continuare, doamna Ileana Iepure va prezenta proiectele derulate în Cluj în scopul dezvoltării participării active a elevilor de liceu la viaţa şcolii iar doamna Inspector Daniela Sălăgean şi reprezentanţi ai Consiliului Elevilor la nivelul judeţului Cluj vor vorbi despre activităţile pe care le derulează împreună cu elevi de liceu. În final, reprezentanţi ai fiecărei şcoli din parteneriatul „Prin ochi de copil” vor prezenta un rezumat al mini-proiectelor derulate de propriul Consiliu al Elevilor pe parcursul parteneriatului, insistând pe specificul funcţionării acestor consilii ale elevilor la nivelul ciclului primar şi gimnazial.

Produsul final al acestui proiect va consta într-o broşură destinată şcolilor primare şi gimnaziale care doresc să înfiinţeze Consilii ale Elevilor. De asemenea, toate materialele care ilustrează aspecte interculturale specifice celor cinci şcoli vor fi publicate pe un website comun.


Carmen Costina,
coordonator proiect

Despre Scoala Particulara Elf

Şcoala „Elf” este o instituţie de învăţământ particular cu clasele I-VIII, acreditată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Misiunea şcolii este dezvoltarea globală a personalităţii copilului, în funcţie de talentele şi aptitudinile individuale.
Carmen Costina, coordonator proiect
tel. 0742 055 321
elfschool@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/scoala-particulara-elf/parteneriat-comenius-prin-ochi-de-copil