Solicitare catre Parlamentul Romaniei

Cluj-Napoca - 30 octombrie 2005

Comunicat tip General in Politic

FBCAR solicită retragerea din Parlament a proiectului
Legii privind Regimul Cultelor şi Libertăţii Religioase

Federaţia Bisericilor Creştine Autonome din România, a luat cunoştinţă de proiectul Legii Cultelor, o lege esenţială procesului de democratizare al ţării noastre, aflată în prezent în atenţia Parlamentului României şi, apreciind că acest proiect de lege aduce un plus democratic evident în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile de care se bucură cultele recunoscute, dar, în schimb, este deficitar şi neacceptabil modul în care tratează minorităţile religioase din aşa numitele culte nerecunoscute, solicită autorului acestui proiect de lege, Ministerului Culturii şi Cultelor, să îl retragă din Parlament pentru a reface în totalitate, pe baza consultării cu reprezentanţii minorităţilor religioase şi ai societăţii civile, acele părţi care privesc exercitarea libertăţii de credinţă pentru cultele nerecunoscute, cât şi procedura de înfiinţare a unui nou cult.


Federaţia Bisericilor Creştine Autonome din România

Preşedinte
Lucian Chiş

Secretar General
Nicolae Grămesc

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/semnos-group-international/solicitare-catre-parlamentul-romaniei