Cum pot contribui cetățenii în alegerile prezidențiale la obținerea prosperității pentru ei şi familiile lor

BUCURESTI - 30 septembrie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Social

Cetățenii români pot contribui direct la obținerea prosperității lor prin participarea masivă în alegerile prezidențiale și sprijinirea prin vot a candidatului care a dovedit că știe cum să se opună în mod inteligent și eficient grupurilor infracţionale alimentate prin corupţie din banii publici ai cetățenilor.

Valeriu Todirascu

Valeriu Todirascu

Corupţia este cauza principală a sărăciei unei mari părţi a populaţiei.

Lipsa respectului pentru cheltuirea banilor publici, necinstea şi lăcomia celor care trebuie să administreze banii publici în interesul cetăţenilor, falimentarea în mare parte de către aceștia a întreprinderilor de stat pentru ca apoi să le cumpere pe sume de nimic, au făcut ca România să fie în coada statelor UE în privinţa nivelului de trai.

Toate acestea au fost posibile pentru că, în România, nu se respectă principiile democratice garantate cetățenilor prin Constituție, este subminat continuu statul de drept și se deturnează, în interes personal, banii cetăţenilor colectaţi prin taxe şi impozite.

Puterea politică este acaparată astăzi, în mod nelegitim, de un grup restrâns de cetățeni, ajunşi în fruntea ţării prin mijloace nedemocratice și necinstite, prin tranzacționarea accesului la funcții în partid și pe lista candidaților la alegerile locale și naţionale, cu banii cetățenilor deturnaţi de catre cei care au obținut și dețin acum o mare influenţă economică, de la liderii partidelor politice.

Prosperitatea cetățenilor români este confiscată de actuala clasă politică prin exportul comportamentului nedemocratic din interiorul partidelor politice către organismele statului, ca urmare a deficienţelor actualelor legi a partidelor politice şi a alegerilor.

Cetățenii români sunt prizonierii actualei clase politice, iar soarta lor depinde de modul cum sunt şi vor fi organizate, în viitor, actualele partide care, acum, legiferează în interesul grupurilor de interese pe care le reprezintă.

În perioada de preaderare la Uniunea Europeana, România a realizat progrese importante în privinţa construcţiei unui stat democratic şi de drept. Aceste progrese se datorează, în mare măsură, ministrului de justiție de atunci, Monica Macovei care, împreună cu echipa sa, a imaginat şi înfiinţat organisme esenţiale pentru combaterea corupţiei, DNA şi ANI, care şi-au dovedit utilitatea pentru cetățenii simpli, dar care sunt în pericol prin atacul concertat al politicienilor corupţi şi al structurilor aservite acestora.

Modernizarea Românie este acum stopată şi poate fi întoarsă înapoi în situaţia în care la Preşedinţia României va veni un reprezentant al actualei majorităţi politice care se opune sistematic reformării clasei politice, aplicării deciziilor referendumurilor privind Parlament unicameral cu maximum 300 de parlamentari,care doreşte blocarea activității DNA de depistare a marii corupţii prin modificări legislative care să protejeze, amnistieze şi graţieze persoanele corupte din administraţia statului, care doreşte să desfiinţeze conflictul de interese şi stările de incompatibilitate ale funcționarilor publici, paralizând activitatea ANI și aservind astfel Justiţia interesului politicienilor corupţi.

Există astăzi riscul major de întoarcere la epoca imediat postcomunistă din perioada guvernării Iliescu-Năstase când s-a acaparat, de către mafia politico-economică, aproximativ 80% din averea statului român.

Candidatul la alegerile prezidenţiale, care a contribuit direct, eficient și decisiv, la obținerea prosperității cetăţenilor României, prin activitatea sa ministerială și europarlamentară privind modernizarea Statului Român, reformarea clasei politice, consolidarea statului de drept şi a independenţei Justiţiei, declanșarea luptei anticorupţie şi menţinerea orientării României către NATO şi UE este Monica Macovei, candidatul atât de urât şi denigrat de politicienii care se tem de Justiţie.

Monica Macovei a demonstrat că are inteligenţa, perseverenţa şi capacitatea de a convinge majorități parlamentare, din România și UE, pentru susţinerea proiectelor sale care sunt, în totalitatea lor, îndreptate în interesul cetățenilor simpli.

Sunt de partea celor care consideră că Monica Macovei poate fi Preşedintele care are și va putea realiza proiectul său de ţară, proiectul unei Românii moderne, democratice și prospere, respectată de partenerii europeni şi a cărei integritate teritorială este garantată de partenerii NATO.

Cetățenii români pot contribui direct la obținerea prosperității lor prin participarea masivă la alegerile prezidențiale și sprijinirea prin vot în funcția de Preşedinte al României a Monicăi Macovei cea care a dovedit că știe cum să se opună în mod inteligent și eficient grupurilor infracţionale alimentate prin corupţie din banii publici ai cetățenilor.

Senator Valeriu Todirașcu

detalii activitate parlamentară: http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu

http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/cum-pot-contribui-cetatenii-in-alegerile-prezidentiale-la-obtinerea-prosperitatii-pentru-ei-si-familiile-lor