Guvernul Ponta şi majoritatea din Parlament sunt împotriva programelor opţionale de educaţie a copiilor, atunci când părinţii se află în câmpul muncii

BUCURESTI - 29 aprilie 2015

Comunicat tip General in Administratie Publica, Educatie / Cultura, Politic, Social, Cursuri

Prin respingerea legii privind introducerea programului de vară, opțional și cu plată, pentru şcoli şi grădiniţe, Guvernul Ponta și majoritatea PSD, LC si UDMR, refuză să vină în ajutorul părinţilor aflați în câmpul muncii, a căror copii în perioada vacanței rămân nesupravegheaţi, riscând să se accidenteze sau să fie expuşi unor anturaje necorespunzătoare, consumului de alcool sau de droguri. Astfel, părinții sunt nevoiţi să lipsească de la serviciu apelând la concedii medicale sau fără plată, iar timp de 3 luni, din cele 12 luni ale anului, baza materială a şcolilor și grădinițelor - clădirile și terenurile, de festivităţi și de sport - rămâne nevalorificată în favoarea copiilor, fiind construită din taxele și impozitele plătite anterior de către părinți și bunici.

 Învăţarea pe tot parcursul vieţii este un drept garantat de lege. 

Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011

În şedinţa din 28 martie 2015 a plenului Senatului, cu 65 voturi ai PSD, LC si UDMR, a fost respinsă inițiativa legislativă de modificare a Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, detalii aici (VIDEO) http://youtu.be/YKVqOD158ck și aici http://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=17959&pos=0&NR=L350&AN=2014

Senatul a fost forul decizional, după ce această inițiativă legislativă a fost aprobată tacit de către Camera Deputaților.

Inițiativă legislativă, depusă la Parlament de senatorul Valeriu Todirașcu, propunea completarea la Legea Educației cu programe pentru vacanța de vară, opționale și cu plata, în școli și grădiniţe. Scopul acestei inițiative a fost supravegherea şi instruirea copiilor în activităţi opționale și recreative, ai căror părinţi doresc aceasta, fiind implicați în câmpul muncii și neavând o soluție alternativă de supraveghere a copiilor în timpul vacanței și fără costuri exagerate, făcând astfel funcțională prevederea de la Art.13, p.(1) „Învăţarea pe tot parcursul vieţii este un drept garantat de lege”.

În vacanţa de vară, care durează aproape 3 luni, părinţii care au concedii de numai 3-4 săptămâni nu îşi pot supraveghea copiii în perioada în care lucrează, pentru că foarte puțini pot apela la bunici, angaja bone, sau trimite copiii în tabere, fiind puţine tabere organizate de şcoli şi cu preţuri rezonabile, cele particulare depăşind posibilităţile materiale ale multor părinţi.

Mulţi copii rămân nesupravegheaţi pe perioada vacanței de vară, riscând să se accidenteze sau să fie expuşi unor anturaje necorespunzătoare, consumului de alcool sau de droguri. Astfel, baza materială a şcolilor - clădirile, sălile de festivităţi, sălile de sport, terenurile de sport, dormitoarele din internate - rămâne nefolosită pe tot parcursul vacanței de vară, fiind construită din taxele și impozitele plătite anterior de către părinți și bunici.

Activităţile organizate de şcolile publice sunt, de cele mai multe ori, mult mai ieftine decât cele organizate privat pentru că acestea beneficiază de o bază materială proprie. Aceste activităţi se pot organiza, cu uşurinţă, fără investiţii suplimentare, pentru un număr de copii al căror părinţi doresc să îşi înscrie copiii în astfel de programe. Baza materială a grădiniţelor poate fi utilizată şi pe perioada de vară, pentru un număr mai mic de copii şi cu un număr redus de cadre, permiţând celorlalte cadre neimplicate să îşi desfăşoare, pe rând, concediile de odihnă.

În mod evident, activitatea suplimentară a personalului ar fi fost recompensată de către părinţii care doresc înscrierea copiilor în programul de vară. Pentru realizarea acestui program nu erau necesare noi resurse ci numai o organizare mai bună a procesului educativ. Baza materială există, profesorii necesari există şi putea fi și mai mulțumiţi dacă puteau câştiga suplimentar pe perioada de vară.

Prin respingerea legii privind introducerea programului de vară, opțional și cu plată, pentru şcoli şi grădiniţe, Guvernul Ponta și majoritatea PSD, LC si UDMR, refuză să vină în ajutorul părinţilor aflați în câmpul muncii, a căror copii în perioada vacanței rămân nesupravegheaţi, riscând să se accidenteze sau să fie expuşi unor anturaje necorespunzătoare, consumului de alcool sau de droguri.

Societatea ar fi avut un câştig semnificativ în privinţa educaţiei şi siguranţei tinerei generaţii, cu costuri minime din partea părinţilor interesaţi. Ajutorul acordat părinţilor prin aceste măsuri, putea duce la creşterea natalităţii care a scăzut în mod îngrijorător în ultimii ani.

Sistemul public de educație poate și trebuie să furnizeze acest serviciu, respectiv şcoala şi grădiniţa de vară, în special din zonele defavorizate, unde oferta privată practic nu există.

Lista senatorilor care au respins propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, 28-04-2015, 16:45: http://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=20417e83-f87f-4e34-a537-ccf2e8db6624

PSD, Andronescu Ecaterina

PSD, Anghel Adrian

PSD, Agrigoroaei Ionel

PSD, Arcaş Viorel

PSD, Badea Leonardo

PSD, Belacurencu Trifon

PSD, Bereanu Neculai

PSD, Bodog Florian-Dorel

PSD, Bota Marius-Sorin-Ovidiu

PSD, Bumbu Octavian-Liviu

PSD, Butnaru Florinel

PSD, Butunoi Ionel-Daniel

PSD, Chelaru Ioan

PSD, Chiriac Viorel

PSD, Coca Laurenţiu Florian

PSD, Constantinescu Florin

PSD, Corlăţean Titus

PSD, Coste Marius

PSD, Cristache Iulian

PSD, Deneş Ioan

PSD, Dumitrescu Florinel

PSD, Dumitrescu Cristian-Sorin

PSD, Duruţ Aurel

PSD, Federovici Doina-Elena

PSD, Fifor Mihai-Viorel

PSD, Filip Petru

PSD, Ilieşiu Sorin

PSD, Iovescu Ioan

PSD, Isăilă Marius Ovidiu

PSD, Jipa Florina-Ruxandra

PSD, Lazăr Sorin-Constantin

PSD, Mihăilescu Petru-Şerban

PSD, Mocanu Victor

PSD, Moga Nicolae

PSD, Mohanu Nicolae

PSD, Mutu Gabriel

PSD, Nicolae Şerban

PSD, Oprea Ştefan-Radu

PSD, Păunescu Teiu

PSD, Pavel Marian

PSD, Pop Gheorghe

PSD, Popa Constantin

PSD, Popa Florian

PSD, Purec Ion-Simeon

PSD, Rogojan Mihai-Ciprian

PSD, Rotaru Ion

PSD, Saghian Gheorghe

PSD, Sârbu Ilie

PSD, Severin Georgică

PSD, Silistru Doina

PSD, Stuparu Timotei

PSD, Toma Ion

PSD, Valeca Şerban-Constantin

PSD, Vasiliev Marian

PSD, Voinea Florea

LC, Anghel Cristiana-Irina

LC, Ehegartner Petru

LC, Mihai Cristian-Dănuţ

LC, Niţă Mihai

LC, Pelican Dumitru

UDMR, Klárik László-Attila

UDMR, László Attila

UDMR, Pataki Csaba

UDMR, Tánczos Barna

UDMR, Vegh Alexandru

 

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 29 aprilie 2015

 

Senator Valeriu Todirașcu

Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu

http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/guvernul-ponta-si-majoritatea-din-parlament-sunt-impotriva-programelor-optionale-de-educatie-a-copiilor-atunci-cand-parintii-se-afla-in-campul-muncii