Iniţiativă Legislativă depusă la Senat pentru prezentărea Certificatului fiscal de candidaţii în alegeri

BUCURESTI - 14 iulie 2014

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica, Politic, Social

Candidații pentru alegerile parlamentare şi alegerile locale ar trebui să informeze electoratul prin furnizarea de dovezi fiscale în legătură cu plata obligaţilor ca persoane fizice sau de către persoanele juridice faţă de care candidaţii au calitatea de manager, acţionar unic sau majoritar, administrator sau membru în consiliul de administraţie.

Este necesară şi aprecierea comportamentului candidaţilor faţă de prevederile legilor fiscale, pentru că, adesea, sunt alese în funcţii publice persoane care nu respectă minima cerinţă de a-şi plăti, pentru ei, pentru firmele proprii sau cele conduse de ei, dările obligatorii către statul pe care pretind că vor să îl servească.

Valeriu Todirascu

Valeriu Todirascu

Am depus la Senat a doua Inițiativă Legislativă, îmbunătățită, privind necesitatea informării alegătorilor despre datoriile la stat a candidaților, detalii suplimentare, aici: http://www.tody.ro/document/2014-06-30-Senator-Valeriu-Todirascu-Propunere-Legislativa-Certificat-fiscal-pentru-candidatii-din-alegeri

Lista senatorilor care au respins prima Iniţiativă Legislativă similară o găsiți aici: http://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/senatul-respinge-necesitatea-informarii-alegatorilor-despre-datoriile-la-stat-a-candida-ilor-la-alegerile-parlamentare-sau-locale

Alegerile din anul 2012 au arătat că mulţi candidaţi pentru alegerile parlamentare sau alegerile locale care aveau probleme de integritate au fost susţinuţi de partidele politice din care făceau parte şi chiar au fost aleşi, uneori cu majorităţi confortabile de voturi.

De multe ori, nici membrii de rând ai partidelor respective, nici conducerile lor şi, cu atât mai puţin, electoratul nu cunoşteau problemele de integritate ale acestor persoane.

Interesul naţional cere ca în funcţiile publice să fie promovaţi numai oameni integrii şi competenți şi, cum fiecare partid afirmă că este călăuzit de interesul naţional şi nu de cel de grup sau personal, instituirea unui filtru sever privind candidaţii, la nivelul fiecărui partid, înainte de promovarea acestora, pare că ar fi de dorit de toate formaţiunile politice şi, cu siguranţă, ar fi benefic pentru statul român.

Integritatea şi compatibilitatea cu funcţiile elective pot fi apreciate după conformarea fiecărei persoane la cerinţele statului ce vizează toţi cetăţenii săi.

Legea alegerilor parlamentare cere ca fiecare candidat să depună o declaraţie de avere şi o declaraţie de interese, prevedere inexistentă, însă, în legea alegerilor locale.

Pe baza acestor declaraţii se poate aprecia compatibilitatea persoanelor respective cu funcţiile publice, pentru a se evita alegerea în aceste funcţii a persoanelor care pot abuza de funcţie, în interesul propriu.

Aceste declaraţii nu îngrădesc dreptul persoanelor de a fi alese, dar furnizează informaţii după care partidele pot judeca şi evita susţinerea unor candidaţi incompatibili cu cerinţele de integritate şi furnizează, alegătorilor interesaţi şi presei, date despre onestitatea şi corectitudinea candidaţilor, pentru ca aceştia să fie votaţi în cunoştinţă de cauză.

 

Senator Valeriu Todirașcu

detalii activitate parlamentară: http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu

http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/initiativa-legislativa-depusa-la-senat-pentru-prezentarea-certificatului-fiscal-de-candidatii-in-alegeri