Preşedintele Senatului Tăriceanu încalcă Regulamentul în timpul votării Legii partidelor

BUCURESTI - 29 aprilie 2014

Comunicat tip General in Politic

La finalul votului electronic s-a constatat o prezenţă la vot de 87 în timp ce cvorumul ar fi trebuit să fie de 89 senatori. Preşedintele Senatului a constat astfel lipsa cvorumului, a suspendat şedinţa Senatului, dar contrar prevederilor Regulamentului Senatului, a consemnat că propunerea legislativă în cauză a fost respinsă.

 Partidele polItice sunt reduse la funcţia lor primitivă de cucerire şi păstrare a puterii. În aceste condiţii, partidele româneşti nu mai au aproape nimic „politic“, se disting de alte organizaţii economice numai prin mijloace, nu şi prin scopuri. Sistemul nostru de partide nu produce personalităţi, mai degrabă le distruge.” 

Alexandru Gussi, „Revista 22”, 14.01.2014

În şedinţa din 23.04 a plenului Senatului s-a dezbătut și supus la vot Inițiativa Legislativă L47/2014, pe care am iniţiat-o, de modificare a Legii 14/2003 a partidelor politice.

La finalul votului electronic s-a constatat o prezenţă la vot de 87 senator în timp ce cvorumul ar fi trebuit să fie de 89 senatori.

Preşedintele Senatului, D-l Călin Popescu-Tăriceanu a constat astfel lipsa cvorumului, a suspendat şedinţa Senatului, dar contrar prevederilor Regulamentului Senatului, a consemnat că propunerea legislativă în cauză a fost respinsă.

La întrebarea din plenul senatului, dacă se va vota din nou această iniţiativă, neîntrunind cvorumul, preşedintele şedinţei a afirmat că nu este cazul pentru că a fost respinsă şi numai dacă ar fi fost admisă, trebuia repetat votul.

Această abordare a președintelui Senatului este una falsă și periculoasă pentru că diferenţiază în mod arbitrar cvorumul necesar adoptării unei legi faţă de cvorumul necesar respingerii acesteia.

Prevederile Regulamentului Senatului privind verificarea întrunirii cvorumului înaintea votului se referă la situaţiile în care votul NU este electronic, iar în cazul votării acestei legi, lipsa cvorumului de ședință a fost confirmat prin votul electronic. Iată ce menționează în regulamentul senatului, la Art.121: „(1) Senatul adoptă legi, hotărâri, moţiuni şi alte acte cu caracter politic, în prezenţa majorităţii senatorilor; (2) Înainte de votare, liderii grupurilor parlamentare pot cere preşedintelui Senatului verificarea întrunirii cvorumului de şedinţă; (3) În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, preşedintele Senatului suspendă şedinţa şi anunţă ziua şi ora de reluare a lucrărilor”.

Prin urmare, atât adoptarea legilor, cât și respingerea lor trebuie să se facă în aceleaşi condiţii de cvorum, respectiv a prezenței majorității senatorilor.

Votarea Legii L47/2014 de modificare a Legii partidelor, trebuia să se petreacă în prezenţa cvorumului, iar lipsa cvorumului nu putea duce la constatarea respingerii prin acel vot a legii in cauză, așa cum a procedat în mod greșit Președintele Senatului Tăriceanu.

Această Inițiativă Legislativă propunea soluții de reformare profundă a clasei politice prin măsuri privind defesenizarea actualelor partide politice, respectiv prin:

- separarea puterilor în interiorul partidelor prin traspunerea în statutele partidelor a prevederilor din Constituție de la Art.8 și Art.40 care în mod imperativ cer partidelor respectarea principiilor democratice și ale statului de drept;

- diminuarea fenomenul baronilor de la orice nivel din partid prin creșterea frecvenței alegerilor interne, o dată pe an;

- diminuarea fenomenul traseismului politic prin desemnarea candidaților partidului cu un an înaintea alegerilor;

- garantarea dreptului constituțional de asociere al cetățenilor prin diminuarea la 1.000 a numărului de membri fondatori necesar înființării unui partid nou, cel mai mare număr în UE fiind acum cel din România, respectiv 25.000, în comparație cu 2 membri fondatori necesari în Slovacia, 10 în Ungaria, 50 în Bulgaria și 1.000 în Polonia.

Urmează votul Camerei Deputaților. Detalii suplimentare aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=17723&cam=1

Lista senatorilor care au votat împotriva Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Legii Nr.14/2003 a partidelor politice, 23-04-2014, 12:46

Prezenţi: 87; Pentru: 10; Împotrivă: 75; Abţineri: 1; Nu au votat: 1

PSD, Agrigoroaei Ionel

PSD, Andronescu Ecaterina

PSD, Anghel Adrian

PSD, Arcaş Viorel

PSD, Bădălău Niculae

PSD, Badea Leonardo

PSD, Belacurencu Trifon

PSD, Bereanu Neculai

PSD, Bota Marius-Sorin-Ovidiu

PSD, Bujor Dumitru-Marcel

PSD, Bumbu Octavian-Liviu

PSD, Butnaru Florinel

PSD, Butunoi Ionel-Daniel

PSD, Cadăr Leonard

PSD, Chiriac Viorel

PSD, Coca Laurenţiu Florian

PSD, Constantinescu Florin

PSD, Cordoş Alexandru

PSD, Creţu Gabriela

PSD, Cristache Iulian

PSD, Croitoru Cătălin

PSD, Deneş Ioan

PSD, Donţu Ovidiu-Liviu

PSD, Drăghici Damian

PSD, Dumitrescu Florinel

PSD, Duruţ Aurel

PSD, Federovici Doina-Elena

PSD, Fifor Mihai-Viorel

PSD, Filip Petru

PSD, Firea Gabriela

PSD, Frătean Petru-Alexandru

PSD, Ioniţă Dan-Aurel

PSD, Isăilă Marius Ovidiu

PSD, Lazăr Sorin-Constantin

PSD, Marin Nicolae

PSD, Mihăilescu Petru-Şerban

PSD, Mitu Augustin-Constantin

PSD, Mocanu Victor

PSD, Moga Nicolae

PSD, Mohanu Nicolae

PSD, Mutu Gabriel

PSD, Nicolae Şerban

PSD, Nicula Vasile-Cosmin

PSD, Oprea Ştefan-Radu

PSD, Pavel Marian

PSD, Pop Liviu-Marian

PSD, Pop Gheorghe

PSD, Popa Florian

PSD, Purec Ion-Simeon

PSD, Saghian Gheorghe

PSD, Savu Daniel

PSD, Severin Georgică

PSD, Silistru Doina

PSD, Stuparu Timotei

PSD, Suciu Matei

PSD, Tămagă Constantin

PSD, Tătaru Dan

PSD, Toma Ion

PSD, Vâlcov Darius-Bogdan

PSD, Valeca Şerban-Constantin

PSD, Vasiliev Marian

PSD, Vochiţoiu Haralambie

PC, Banias Mircea-Marius

PC, Mihai Cristian-Dănuţ

PC, Nistor Vasile

PC, Niţă Mihai

PC, Pelican Dumitru

UDMR, Biró Rozalia-Ibolya

UDMR, Klárik László-Attila

UDMR, László Attila

UDMR, Pataki Csaba

UDMR, Vegh Alexandru

UDMR, Verestóy Attila

Ilieşiu Sorin

Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton

 

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 29 aprilie 2014

 

Senator Valeriu Todirașcu - Partidul Noua Republică

detalii activitate parlamentară: http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu

http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/presedintele-senatului-tariceanu-incalca-regulamentul-in-timpul-votarii-legii-partidelor