Scrisoare deschisă adresată Avocatului Poporului de către senatorul Valeriu Todirașcu

BUCURESTI - 28 martie 2014

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Social

”Dacă legăturile dvs. politice nu vă îngăduie să daţi curs solicitării celor 7.765.573 de cetățeni (88,84%) care au votat „DA” la Referendumul din 2009, validat de Curtea Constituţională, care cere un Parlament cu maximum 300 de parlamentari, aveţi, cu siguranţă, opţiunea demisiei de onoare, demisie care v-ar scăpa de dezonoarea încălcării jurământului.”

Valeriu Todirascu

Valeriu Todirascu

Rezumat:

Stimată doamnă Avocat al Poporului Ecaterina-Gica Teodorescu,

- Vă aflaţi în mod interimar în funcţia de Avocat al Poporului, deşi nu îndepliniţi condiţia stipulată de Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului;

- Aţi răspuns negativ la solicitarea legitimă a unui cetăţean al României votant la Referendumul din 2009 alături de cei 7.765.573 de cetăţeni, reprezentând 88,84% din cei prezentaţi la vot, care au cerut reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300, de a ajuta la punerea în aplicare a rezultatului Referendumului;

- Consideraţi că „referendumul consultativ” nu are caracter obligatoriu aşa cum a stabilit Curtea Constituţională în DECIZIA nr. 682 din 27 iunie 2012;

- Aţi schimbat, prin aceasta, opinia exprimată de Instituţia Avocatului Poporului în scrisoarea nr. 6616/2 august 2013;

- Nu cunoaşteţi îndatoririle Avocatului Poporului şi vă consideraţi „independentă” de cetăţenii ţării care vă solicită să interveniţi, în numele lor, pentru ca organismele statului să respecte voinţa lor, exprimată prin referendum;

- Îndatoririle de serviciu şi jurământul pe care l-aţi depus: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi imparţialitate atribuţiile de Avocat al Poporului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” vă obligă să daţi curs solicitării mele şi a celor care au semnat petiţia http://www.petitieonline.net/petitie/41562146

- Dacă legăturile dvs. politice nu vă îngăduie să daţi curs solicitării celor care au votat „DA” la Referendumul din 2009, validat de Curtea Constituţională, care cere un Parlament cu maximum 300 de parlamentari, aveţi, cu siguranţă, opţiunea demisiei de onoare, demisie care v-ar scăpa de dezonoarea încălcării jurământului.

Anexe: http://www.tody.ro/document/2014-03-27-Senator-Valeriu-Todirascu-Scrisoare-deschisa-adresata-Avocatului-Poporului

Susţinere:

Stimată doamnă aflată interimar în funcţia de Avocat al Poporului, deşi nu îndepliniţi condiţia stipulată de Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului: Art. 6 (2) „Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională”, neavând „pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior”,

Vă scriu ca urmare a răspunsului primit de la instituţia Avocatul Poporului (Registratură Generală ieşire nr. 2267/26 mar 2014) semnat de doamna Adjunct al Avocatului Poporului, Erzebet Dane, la scrisoarea prin care: “În conformitate cu prevederile Constituţiei României şi cu prevederile art. 13 alin. f şi art. 14 din Legea nr. 35/1997 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 844 din 15 sept. 2004 vă solicit să sesizaţi Curtea Constituţională a României în legătură cu neconstituţionalitatea legii nr. 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, neconstituţionalitate manifestată după desfăşurarea Referendumului din 2009 care a consacrat numărul maxim de 300 de parlamentari, iniţiat de Preşedintele României, referendum validat de Curtea Constituţională şi nepus în aplicare de către Parlamentul României nici până astăzi”.

La această solicitare legitimă a unui cetăţean al României, votant la Referendumul din 2009 alături de cei 7.765.573 de cetăţeni, reprezentând 88,84% din cei prezentaţi la vot, care au cerut reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300, dumneavoastră aţi răspuns negativ:

- „1. Din Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 37 din 26 noiembrie 2009, referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 22 noiembrie 2009 şi la constatarea rezultatelor acestuia, reiese că: “Referendumul cu privire la probleme de interes naţional, iniţiat de Preşedintele României în temeiul art. 90 din Constituţie, este consultativ.”

- „În aceste condiţii, chiar dacă referendumul privind probleme de interes naţional din 22 noiembrie 2009 ar fi avut prin lege un caracter obligatoriu, aşa cum susţineţi, acesta nu ar fi putut fi aplicabil decât parţial, respectiv reducerea numărului de parlamentari la numărul de maxim 300 de membri, întrucât trecerea la un Parlament unicameral necesită revizuirea Constituţiei (care are propria sa procedură – prevăzută la Titlul VII din Constituţie – şi deci organizarea unui nou referendum)”.

Nu m-am referit nicio clipă la Referendumul care cerea parlament unicameral, aşa că menţiunea dvs privind modificarea constituţională este irelevantă. Din sublinierea cuvântului “consultativ” şi din afimaţia: “chiar dacă referendumul privind probleme de interes naţional din 22 noiembrie 2009 ar fi avut prin lege un caracter obligatoriu” reiese că Instituţia Avocatul Poporului consideră că referendumul consultativ, aşa cum a fost Referendumul din 2009, nu este obligatoriu, cu alte cuvinte a fost ca un sondaj de opinie şi nu reprezintă voinţa poporului suveran.

Această opinie a Instituţiei Avocatul Poporului, exprimată în scrisoarea de răspuns la sesizarea mea, este, cu siguranţă, susţinută şi de adjuncţii şi consilierii dumneavoastră care au, cu siguranţă studii juridice şi au citit, fără îndoială, DECIZIA Curţii Constituţionale nr. 682 din 27 iunie 2012, la care am făcut trimitere în scrisoarea mea.

Iată ce este cuprins în această Decizie, aşa cum confirmă aceeaşi Instituţie a Avocatului Poporului prin scrisoarea nr. 6616/2 august 2013 adresată mie, sub aceeaşi semnătură a doamnei adjunct al Avocatului Poporului, Erzebet Dane, pe când funcţia de Avocat al Poporului era ocupată de către domnul Crişu Atanasiu:

- „Cu  acel prilej, instanţa de contencios constituţional, a reţinut că "referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral". De asemenea, s-a reţinut faptul că "interpretarea se întemeiază şi pe principiul loialităţii constituţionale, desprins şi interpretat prin coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 - Statul român, art. 2 - Suveranitatea şi art. 61 - Rolul si structura (Parlamentului), principiu care, în această materie, impune ca autorităţile cu competenţe decizionale în domeniile vizate de problematica supusă referendumului (în cazul de faţă Parlamentul) să ia în considerare, să analizeze şi să identifice modalităţi de punere în practică a voinţei exprimate de popor. O altă viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exerciţiu pur formal, un simplu sondaj de opinie".

Două interpretări foarte diferite privind acelaşi subiect, de către aceeaşi instituţie esenţială a statului de drept a cărei conducere s-a schimbat, între timp. Este oare această schimbare de optică în legătură cu apartenenţa politică anterioară la un partid aflat în coaliţia de guvernământ a doamnei Avocat al Poporului? Este oare Instituţia Avocatului Poporului înalt politizată?

În continuare, în răspunsul primit de la doamna Avocat al Poporului se menţionează:

- 2. Pe de altă parte, referitor la solicitarea dumneavoastră, evidenţiem faptul că în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că există o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate, în sensul că aceasta cuprinde 3 elemente: textul legal în vigoare contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul constituţional de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Prin urmare, pentru ca Avocatul Poporului să aprecieze asupra oportunităţii ridicării directe a unei excepţii de neconstituţionalitate este necesar ca să indice textele legale criticate şi să formuleze veritabile critici de neconstituţionalitate.”

Foarte corect. Aceasta şi trebuie să faceţi. Legea nu îmi permite mie să redactez eu această intervenţie în locul dumneavoastră. La sesizarea cetăţenilor pe care îi reprezentaţi în Statul Român, dacă sesizarea este întemeiată, trebuie să formulaţi în termeni juridici specifici cererea de evaluare a excepţiei de constituţionalitate a legii alegerilor parlamentare aflate în vigoare, conform Legii nr. 47/1992 Art.32. „Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului privind constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare”.

În continuare menţionaţi:

- Este evident că prin această importantă atribuţie, Avocatul Poporului dispune de un important mijloc pentru îndeplinirea rolului său constituţional, însă instituţia Avocatul Poporului nu se poate substitui unei persoane fizice în identificarea criticilor de neconstituţionalitate aplicabile situaţiei cu care se confruntă”.

Evident nu este vorba de substituţie de persoană. Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Instituţiei Avocatul Poporului prevede, la Art. 13 „Avocatul Poporului are următoarele atribuţii: ... f) poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor;” iar la Art. 14 (1) „Instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice, a societăţilor comerciale, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice”.

Deci este vorba de exercitarea atribuţiilor legale, printre care şi cea de sesizare a Curţii Constituţionale la cererea persoanelor fizice, situaţie în care se încadrează şi solicitarea mea.

În încheiere scrisoarea dumneavoastră menţionează:

- În acest context, menţionăm că Avocatul Poporului are exclusivitatea în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură (Decizia Curţii Constituţionale nr. 336/2013)”

Este foarte bine că menţionaţi această independenţă instituţională care ar fi de dorit să fie reală, exercitată faţă de celelalte instituţii ale ţării (Preşedinte, Guvern, Parlament, forţele politice). Independenţa nu se manifestă, însă, faţă de interesul naţional, faţă de cetăţenii ţării pe care Avocatul Poporului trebuie să-i respecte şi să îi reprezinte în relaţiile cu instituţiile statului.

Chiar dacă Instituţia Avocatului Poporului, sub conducerea actuală, nu crede că ar trebui să atace la Curtea Constituţională actuala lege a alegerilor parlamentare (nr. 35/2008) conform căreia se doreşte în continuare desfăşurarea alegerilor parţiale de anul acesta, îndatoririle de serviciu şi jurământul pe care l-aţi depus: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să apăr drepturile şi libertăţile cetăţenilor, îndeplinindu-mi cu bună-credinţă şi imparţialitate atribuţiile de Avocat al Poporului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” vă obligă să daţi curs solicitării mele şi a celor care au semnat petiţia http://www.petitieonline.net/petitie/41562146

Dacă legăturile dvs. politice nu vă îngăduie să daţi curs solicitării celor 7.765.573 cetățeni (88,84%) care au votat „DA” la Referendumul din 2009, validat de Curtea Constituţională, care cere un Parlament cu maximum 300 de parlamentari, aveţi, cu siguranţă, opţiunea demisiei de onoare, demisie care v-ar scăpa de dezonoarea încălcării jurământului.

Cu stimă,

Senator Valeriu Todiraşcu - Partidul Noua Republică

Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu

http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/scrisoare-deschisa-adresata-avocatului-poporului-de-catre-senatorul-valeriu-todira-cu