Senatul a respins creșterea finanțării Sănătății la 6% din PIB

BUCURESTI - 1 aprilie 2014

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica, Politic, Sanatate

Sub pretextul fals al finanțării nevoilor pacienților, și în lipsa unor reforme reale a Sănătății, orice creșteri ale finanțării, pe fond, înseamnă noi deturnări către stat și risipitori, prin creșteri noi de taxe și impozite, pe care, culmea, le vor suporta tot pacienții. În Sănătăte există bani, dar pentru a-i canaliza către pacienți ei trebuie luați nu de la pacienți, prin taxe și impozite noi, ci de la statul obez și de la risipitori.

Valeriu Todirascu

Valeriu Todirascu

Senatul a respins, în ședința din 31.03.2014, inițiativa legislativă de creștere a finanțării Sănătății la 6% din PIB. Urmează votul Camerei Deputaților. Detalii aici: http://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=17664

Subiectul finanțării din Sănătate, în mare, reprezintă o farsă prin care pacienților li se oferă fonduri cu o mână și li se i-a cu două. Această farsă ar trebui să înceteze, pentru că doar o treime din banii alocați ajung la pacienți, iar restul de două treimi sunt deturnate.

Cei 5 mlrd € alocați anual Sănătății, respectiv de 5 ori mai mult decât acum 12 ani, nu puteau fi suficienți Sănătății, pentru că orice majorări de fonduri nu erau însoțite și de un pachet cu măsuri legislative de stopare a deturnării banilor pacienților.

Iată cum sunt deturnați astăzi cei trei lei acordați ipotetic Sănătății:

- Un prim leu, respectiv o treime din banii Sănătăți, este deturnat de la pacienți prin plata înapoi către stat a valorii TVA-ul din facturile de achiziții ale spitalelor și a Impozitelor pe salarii ale angajaților.

Acest prim leu ar putea fi întors parțial către pacienți dacă parlamentul ar vota măsuri legislative privind diminuarea cotei standard de 24% a TVA-ului, aplicarea cotei reduse de 9% a TVA-ului la produsele destinate prevenţiei și diminuarea impozitelor pe salarii. Până atunci, acest prim leu va contina să fie deturnat de la pacienți către statul obez, prin plata taxelor și impozitelor.

- Al doilea leu, respectiv a doua treime din banii Sănătăți, este deturnat prin Risipă, Furt și Incompetență, către baronii și feudalii din Sănătate, fapt confirmat și prin raportul emis la comanda Guvernului României, în ianuarie 2012, de către Institutul Britanic pentru Excelență în Sănătate - NICE International, în care se menționează că în România "Nu există nicio analiză a prețului, a eficienței costurilor, a impactului bugetar total sau a costului de oportunitate pentru sistemul de sănătate de care să se țină seama la alocarea resurselor financiare".

Și acest al doilea leu va continua să fie deturnat în continuare pentru că parlamentul nu aprobă măsuri legislative de diminuare a risipei așa cum au recomandat experții britanici cu privire la înfiinţarea Autorității Naționale de Management în Sănătate (ANMS), care să nu fie subordonată politic Parlamentului și Guvernului, dar controlată prin audit extern internațional, în mod similar ca și Curtea de Conturi din România și Agenția Națională de Integritate. Costul anual al funcționării unei ANMS ar fi mult sub 10 mln €, dar astfel s-ar diminua cu peste 1 mlrd € anual valoarea banilor deturnați de la pacienți.

- Și, în sfârșit, al treilea leu, adică o singură treime din toată finanțarea acordată Sănătății, poate fi considerată că ajunge cu adevărat la pacient. Dar această sumă este foarte mică și ea reprezintă subfinanțarea despre care vorbesc toți, dar care se aplică doar pacienților, care atunci când vin la spital aduc cu ei de acasă materiale sanitare și medicamente. Asta în timp ce alte două treimi din fondurile alocate Sănătății reprezintă SUPRAFINANȚAREA Sănătății, care este menținută prin lipsa ghidurilor și protocoalelor clinice, lipsa unui pachet de bază de servicii medicale definit corect, lipsa card-ului de sănătate, finanțarea păguboasă a programelor naționale, externalizarea antieconomică a laboratoarelor din spitale și finanțarea călătoriilor în jurul lumii pentru diverse şcolarizări exotice ale funcționarilor de la Ministerul Sănătății.

Pentru multe din aceste probleme am propus Guvernului 15 măsuri concrete de stopare a deturnării banilor pacienților, în valoare totală de peste 1 mlrd de € anual, ce se regăsesc la pag.11-19 aici http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

În concluzie, în Sănătăte există bani, dar pentru a-i canaliza către pacienți ei trebuie luați nu de la pacienți, prin taxe și impozite noi, ci de la statul obez și de la risipitori.

Sub pretextul fals al finanțării nevoilor pacienților, și în lipsa unor reforme reale a Sănătății, orice creșteri ale finanțării, pe fond, înseamnă noi deturnări către stat și risipitori, prin creșteri noi de taxe și impozite, pe care, culmea, le vor suporta tot pacienții.

Senator Valeriu Todiraşcu - Partidul Noua Republică

Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu

http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senator-valeriu-todirascu/senatul-a-respins-cre-terea-finan-arii-sanata-ii-la-6-din-pib