Cum va creste afacerea Ideal Feroluc din Bacau, dupa automatizarea depozitelor
BUCURESTI - 15 octombrie 2021
Comunicat tip Administrativ / Management in Afaceri, Constructii, Industrie, IT&C, Tehnologie
Ideal Feroluc, distribuitorul de accesorii pentru mobilier din Bacau, a automatizat activitatea din depozite si mare parte din procesul de vanzare, a realizat economii majore de timp si a obtinut acces in timp real la raportari si analize detaliate. Compania a ales sistemele integrate WMS, ERP si BI de la Senior Software, iar acum beneficiaza de trasabilitate completa, vizibilitate si control mai mare asupra businessului.
Ideal Feroluc, distribuitorul de accesoriii pentru mobilier, foloseste sistemele integrate Senior Software
Lucian Mariut, Administrator - Ideal Feroluc
Investitia in sisteme software performante i-a adus companiei Ideal Feroluc din Bacau economii considerabile de timp si o gestionare mai buna a resurselor. Axat pe importul si distributia de accesorii pentru mobilier si tapiterie, Ideal Feroluc a ales un pachet de softuri integrate de la Senior Software pentru a automatiza cat mai mult din procesele companiei si a accelera extinderea afacerii. Solutiile software folosite de distribuitor sunt:
WMS – soft pentru managementul depozitelor
SeniorERP – solutie ERP pentru planificarea si gestionarea resurselor
SeniorVisualBI – sistem Business Intelligence pentru analiza si raportare
Managerii Ideal Feroluc au reusit sa elimine cateva provocari majore cu care se confruntau anterior in depozit, precum: managementul ineficient al taskurilor si proceselor de vanzari sau dificultatile in alegerea si instruirea angajatilor. Activitatea din cele doua depozite ale companiei (Bacau si Brasov) a fost optimizata cu softul WMS, care, prin digitalizarea proceselor, a reusit sa simplifice modul de lucru, astfel incat sa poata fi asimilat in doar cateva zile, chiar si de catre angajatii noi, fara experienta.
”Am inlocuit vechiul soft (care era destul de limitat) cu WMS de la Senior Software, despre care stiu ca este o solutie completa. Sistemul face tot ceea ce mi-am dorit sa faca un WMS, plus multe alte lucruri care nu credeam ca sunt posibile si ma ajuta foarte mult. Asigura trasabilitate completa, oferind vizibilitate asupra stocului si a intregului proces, incepand de la receptia si depozitarea produselor in zona de paleti si trecerea acestora prin etapele de picking si livrare. Practic, stiu in orice moment, cu exactitate, ce traseu au urmat produsele respective, ceea ce mi se pare foarte important”, a declarat Lucian Mariut, Administrator - Ideal Feroluc.
Prin automatizarea fluxurilor de lucru din spatiile de depozitare, furnizorul a scurtat semnificativ timpii de picking si de etichetare. Compania a imbunatatit acuratetea informatiilor si gestioneaza mai eficient stocul si taskurile din depozite. Marfa poate fi depozitata in functie de cantitatea pe locatii, iar asezarea la raft se poate face tinand cont de sezonalitate sau alte criterii esentiale pentru bunul mers al afacerii. In plus, verificarile din zona de livrare se desfasoara rapid si corect, existand optiunea de a creea rute optime pentru eficientizarea livrarilor.
”Noi ambalam foarte multe manere si accesorii, iar in vechiul program operatiunile de etichetare consumau prea multe resurse. Alocam cam un minut pentru fiecare reper, iar la 1000 de repere / zi, ajungeam la 1000 de minute dedicate de angajati doar pentru acest task, adica 40% din munca in program. Acum, totul se rezuma la cateva secunde per reper datorita WMS-ului de la Senior Software. Pur si simplu tastez codul intern, introduc cantitatea, apoi scanez si iese eticheta.
Avem control total asupra marfurilor, lucru care inainte nu se intampla deoarece stiam doar cat este stocul total din toate locatiile. Cu WMS stim oricand, cu exactitate, ce stoc si ce cantitate avem pe fiecare locatie si putem sa punem marfa in depozit tinand cont de astfel de criterii. Facem inventar pe locatie fara sa intrerupem vanzarile, ceea ce iarasi conteaza enorm”, a completat Lucian Mariut.
Prin investitia in solutiile ERP si BI compania si-a propus sa automatizeze operatiunile financiare si contabile, sa personalizeze politica de preturi (discounturi, praguri etc.) si sa valorifice inteligent resursele organizatiei. Echipa Ideal Feroluc poate realiza o gama larga de rapoarte in functie de diferite criterii si poate urmari fluxul de comenzi pe trimestru.
SeniorERP asigura control asupra costurilor si imbunatateste profitabilitatea prin definirea si urmarirea indeaproape a centrelor de cost si profit, instrumente utile mai ales in contextul in care Ideal Feroluc are in plan deschiderea de noi filiale. In plus, aplicatia mobila ERP le permite agentilor de vanzari sa preia si sa introduca usor in sistem comenzile de clienti, sa realizeze oferte, sa vizualizeze facturile neincasate si, nu in ultimul rand, sa-si urmareasca targetele de vanzari.
Nu in ultimul rand, odata cu automatizarea si optimizarea fluxurilor de lucru, distribuitorul din Bacau va putea sa isi extinda afacerea fara ca acest lucru sa implice suplimentari masive de personal.
Despre Ideal Feroluc
Ideal Feroluc este o companie cu sediul in Bacau, specializata in importul si distributia de accesorii functionale si decorative pentru mobilier, tapiterie, dulgherie si tamplarie. Firma si-a inceput activitatea in 2011 ca o afacere de familie, iar, in prezent, Ideal Feroluc dispune de doua depozite in Brasov si Bacau, de 250 si respectiv 2000 mp, un magazin fizic destinat producatorilor de mobila, un magazin online (idealferoluc.ro) si un personal format din 50 de angajati. Ideal Feroluc are o cifra de afaceri ce depaseste 5 milioane de euro.
Despre Senior Software
Senior Software este singurul furnizor si dezvoltator de sisteme software din Romania cu un pachet complet de solutii integrate. Fondata in 2003, compania a realizat peste 450 de implementari de succes, utilizand cele mai noi tehnologii. Senior Software a pornit businessul cu o singura divizie, iar in prezent dispune de 6 divizii prin care implementeaza sisteme intuitive de tip ERP, BI / CPM, SCM, MES, E-commerce si Hardware. Compania isi desfasoara activitatea in patru locatii din Romania (Bucuresti, Constanta, Cluj, Iasi) cu o echipa formata din 160 de angajati.