SENIOR SOFTWARE lansează SeniorCRM. Strategiile de succes ale companiilor mari sunt acum şi la îndemâna companiilor mici sau mijlocii.

BUCURESTI - 27 iulie 2004

Comunicat tip General in Afaceri

Senior Software a lansat SeniorCRM, un produs de tipul customer relationship management (CRM) ce se adresează companiilor mici şi mijlocii, oferindu-le o soluţie eficientă, necostisitoare şi uşor de implementat pentru gestionarea relaţiilor de importanţă strategică pentru viaţa unei afaceri.

Aplicaţiile de tip CRM au devenit un element major al strategiei de afaceri a multor companii de succes, prin identificarea valorii clienţilor, cunoaşterea nevoilor şi preferinţelor acestora, prin oferirea fiecărui client a tipului de relaţie pe care şi-l doreşte şi care i se potriveşte.

Organizarea şi managementul informaţiei în interiorul unei companii ne conduce la existenţa unei aplicaţii software personalizată pe nevoile de business şi strategia orientării spre client. SeniorCRM oferă acele instrumente care permit creşterea satisfacţiei clientului final, îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor, precum şi cunoaşterea precisă a nevoilor exprimate de piaţă, toate acestea oferite la un preţ accesibil companiilor mici şi mijlocii şi adaptate la nevoile specifice ale mediului de afaceri local.

«Se poate spune că piaţa autohtonă a devenit din ce în ce mai interesantă, deoarece multe companii au realizat importanţa gestionării corecte şi eficiente a relaţiei cu clienţii şi caută soluţii IT performante pentru optimizarea acesteia. În cadrul Senior Software există know-how-ul pentru dezvoltarea, personalizarea şi implementarea cu succes a unei astfel de soluţii. Ne aflăm pe o piaţă în care nu doar companiile multinaţionale şi cu experienţă realizează importanţa unei aplicaţii CRM. Grija faţă de clienţi, care guvernează activitatea organizaţiilor, impune folosirea unei aplicaţii de tip CRM pentru gestionarea optimă a relaţiei cu aceştia. Aplicaţia SeniorCRM aduce know-how şi impune proceduri de lucru, adăugând astfel calitate activităţii companiei», a declarat Mihai Tătaru, Managing Partner, Senior Software.

Avantajul major al utilizării SeniorCRM este dat de posibilitatea ca printr-un sistem informatic performant să se centralizeze, stocheze şi structureze datele culese de la clienţi sau consumatori. Astfel se pot realiza diverse rapoarte şi analize, care au rolul de a releva nevoile şi cerinţele consumatorilor, prin dezvoltarea de servicii specializate de Customer Care şi prin identificarea elementelor necesare dezvoltării unei politici comerciale eficiente.

Despre Senior Software

Despre Senior Software
Senior Software este o companie cu capital integral românesc specializată pe servicii de dezvoltare software şi construire de identitate web (strategie de prezenţă pe Internet, web design şi promovare neconvenţională).
In portofoliul de competenţe Senior Software se regăsesc atât noile tehnologii Microsoft (SharePoint şi platforma .NET) cât şi dezvoltare de software în mediu open-source (PHP/MySQL în mediu Linux).
Printre cei ce au ales să folosească serviciile Senior Software se numără: Solvay Pharmaceuticals, Eurosoft Spa (Italia), Danone PDPA, Brau Union Romania, Centreville Bucharest, Stryker Corp.
Senior Software
Bd Unirii 45, bl E3, ap 68
Sector 3, Bucuresti
Tel: (021) 326 7588
Fax: (021) 326 7512
office@seniorsoftware.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senior-software/senior-software-lanseaza-seniorcrm-strategiile-de-succes-ale-companiilor-mari-sunt-acum-si-la-indemana-companiilor-mici-sau-mijlocii-