Lansarea Helixomic.ro – Teste genetice de acasă pentru diagnostic, prevenție și longevitate

BUCURESTI - 3 aprilie 2024

Comunicat tip General in Afaceri

Helixomic.ro este acum la dispoziția dumneavoastră. De astăzi, puteți programa consultații de genetică medicală și comanda teste genetice, cu prelevarea probelor direct la domiciliu.

Lansarea Helixomic.ro – Teste genetice de acasă pentru diagnostic, prevenție și longevitate

București, 3 Aprilie 2024Helixomic.ro anunță lansarea oficială a platformei sale online, destinată să crească accesibilitatea la diagnostic, prevenție și îmbunătățirea longevității prin genetică medicală. Helixomic.ro vine în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră cu o gamă de teste genetice de ultimă generație, ce pot fi efectuate ușor, de acasă, prin metode facile - precum recoltarea de salivă, celule bucale (swab bucal) sau spot de sânge. Oferim o varietate de servicii, de la consultație genetică, la teste de screening și diagnostic genetic și dezvoltarea unor planuri de acțiune personalizate, toate destinate să vă îmbunătățească semnificativ starea de bine și să sprijine dorința dumneavoastră către o viață îndelungată și plină de sănătate.

O nouă abordare a medicinei

La baza Helixomic stă o întrebare fundamentală care ne ghidează misiunea: "Cum pot fi cât mai sănătos indiferent de vârstă?". Într-un context medical tradițional, centrat mai mult pe diagnostic și tratament, Helixomic propune o schimbare de perspectivă către prevenție. Viziunea noastră este să anticipăm și să evităm apariția problemelor de sănătate, prelungind longevitatea. Credem în unicitatea fiecărui individ, respectându-i particularitățile de viață, experiențele și predispozițiile genetice. Prin urmare, personalizăm testele și planurile de sănătate pentru a se alinia perfect cu necesitățile individuale.

Prin integrarea testelor genetice avansate și consultației de specialitate, ne propunem să dezvoltăm strategii adaptate fiecărui individ, cu scopul de a îmbunătăți semnificativ calitatea vieții și de a promova o longevitate sporită.

Echipa Helixomic

Anca Neacșu, co-fondator și CEO, este medic specialist în genetică medicală cu peste 10 ani de experiență în domeniu. Expertiza sa în consiliere genetică și interpretarea avansată a testelor genetice, inclusiv tehnologiile de ultimă generație precum secvențierea întregului genom (WGS), secvențierea întregului exom (WES) și cariotipul molecular, stă la baza viziunii noastre. Formarea sa academică la UMF “Carol Davila” București, împreună cu formarea continuă la instituții de prestigiu precum Harvard, Stanford și American Nutrition Association, reflectă dedicarea noastră pentru o medicină centrată pe prevenție și tratamente personalizate.
Andrei Neacșu, co-fondator și director tehnologic (CTO), aduce în echipă o experiență vastă, acumulată în peste 15 ani de activitate în sectorul tehnologiei. Având competențe în dezvoltarea sistemelor informatice pentru MedTech, logistică și FinTech, Andrei este dedicat să faciliteze accesul la serviciile de sănătate prin soluții tehnologice inovatoare. Motivat atât de curiozitate, cât și de propriile nevoi, participă activ la eforturile de informare și tehnologizare a medicinei personalizate și de prevenție pentru o sănătate mai bună și extinderea longevității.


Vizitați-ne la helixomic.ro
Pentru detalii suplimentare, vă îndemnăm să explorați www.helixomic.ro și să aflați cum vă putem asista în demersul dvs. pentru o viață cât mai sănătoasă


Contact pentru presă
Anca Teodora Neacșu
CEO @ Helixomic
Telefon: +40758479093
Emai: anca@helixomic.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/seo-monitor/lansarea-helixomic-ro-teste-genetice-de-acasa-pentru-diagnostic-preventie-si-longevitate1