Centrul Medical Unirea se extinde în ţară, printr-o achiziţie în municipiul Cluj-Napoca

BUCURESTI - 28 ianuarie 2008

Comunicat tip General in Sanatate

Centrul Medical Unirea inaugurează prima sa clinică din afara Bucureştiului, prin cumpărarea unei participaţii de 49% la Centrul Medical Moţilor din Cluj-Napoca. Aceasta este prima dintr-o serie de achiziţii şi proiecte greenfield menite să extindă serviciile Centrului Medical Unirea la nivel naţional.

Pr. Dr. Nicolae Hâncu, reprezentant CMM spune că a ales Centrul Medical Unirea „pe de o parte pentru că acesta este de 12 ani în prima linie a dezvoltării serviciilor medicale private, iar pe de altă parte pentru că dr. Wargha Enayati (fondatorul CMU) este un fost student al meu şi un om deosebit, care a reuşit să aducă nu doar profesionalism, dar şi dragoste şi devotament pentru oameni în clinicile pe care le conduce. Împreună vom reuşi să aducem un suflu nou în serviciile medicale private din Cluj şi să oferim clujenilor servicii medicale complexe la cel mai înalt nivel”.
„Am ales Clujul ca primă locaţie în afara Bucureştiului nu doar datorită amintirilor frumoase ce mă leagă de oraş şi de oamenii săi, ci şi pentru că aici avem deja aproape 2000 de pacienţi arondaţi care ne dorim să beneficieze de serviciile CMU la standardele noastre” a declarat dr. Wargha Enayati, fondator şi Director General al Centrului Medical Unirea. „Centrul Medical Moţilor a reuşit foarte repede să se impună prin reputaţia medicilor consultanţi, incluzând un număr impresionant de profesori universitari. Eu cred că trebuie să invăţăm tot timpul să facem lucrurile mai bine, şi ne dorim să beneficiem de expertiza D-lui Profesor Hâncu pentru a deveni o clinică de referinţă în diabetologie, atât în Cluj cât şi în Bucureşti”
Centrul Medical Moţilor beneficiază de o echipă de profesionişti de renume formată în jurul profesorului Nicolae Hâncu, renumit diabetolog şi cadru didactic univesitar. De asemenea are dotări performante pentru consultaţii şi tratamente în cele mai căutate specialităţi (cardiologie, gastroenterologie, endocrinologie, ortopedie).
Valoarea tranzacţiei cu CMU a fost de 0.5 mil. Euro dar ambele părţi iau în calcul trecerea pachetului majoritar de acţiuni la CMU în următorii ani. Va urma o perioadă de tranziţie de 6-12 luni în care centrul va funcţiona sub ambele denumiri (CMM şi CMU) perioadă în care vor avea loc transferul de know how, adaptarea şi adoptarea sistemelor CMU în noile locaţii.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/serbanmusneci-associates/centrul-medical-unirea-se-extinde-in-tara-printr-o-achizitie-in-municipiul-cluj-napoca