Mike Godoroja & Blue Spirit lansează videoclipul piesei Dor de Eminescu (un profet în țara lui)

BUCURESTI - 10 februarie 2020

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle

Anul acesta de Ziua lui Eminescu și Ziua Națională a Culturii, Mike Godoroja & Blue Spirit împreună cu Dan Mircea Cipariu și Ioana Crăciunescu au prezentat publicului piesa Dor de Eminescu (un profet în țara lui).

Colaborarea a început în sufrageria de secol IX a Ioanei Crăciunescu într-un atelier de improvizație intitulat "Renshi”, unde alături de Florin Iaru și artistul vizual Mihai Zgondoiu au rezultat cartea-album muzical Aer de București. Al doilea volum, fruct al colaborării artiștilor - 10 x10 Născut în Romania - s-a promovat într-un turneu de 10 spectacole de poezie și muzica.

 

Dor de Eminescu (un profet în țara lui) este o piesă de atitudine culturală și de respect pentru contemporaneitatea artistică atât de puternică a marelui poet Mihai Eminescu. Este vizată mai ales legătura spirituală cu noile generații care primesc literatura în general și pe Eminescu în special prin ecranele digitale atât de grăbite ale internetului.

 

Piesa beneficiază acum și de un videoclip ce poate fi urmărit aici, filmările live din cadrul acestuia fiind realizate în timpul turneului “10x10 – Născut în Romania” la sala teatrului Gong din Sibiu, cu participarea în concert a binecunoscutului chitarist al trupei Krypton, Eugen Mihăescu. Piesa face parte din albumul “Născut în Romania”, ce va fi lansat în luna mai 2020.