Inovaţia şi Cunoaşterea generează Profit

BUCURESTI - 6 noiembrie 2006

Comunicat tip General in IT&C

Investiţia eficientă în educaţie şi inovaţie au devenit un imperativ pentru orice ţară care doreşte şă obţină avantaje competitive la nivel regional

SIVECO România a participat recent la Forumul pentru Competitivitate Regională “Profit from Knowledge and Networks”, eveniment organizat la începutul acestei luni de USAID şi Regional Competitiveness Initiative. Reunind specialişti din domeniile IT, Marketing, Agricultură, Investiţii şi Comerţ, evenimentul a fost dedicat explorării posibilităţilor pe care orice economie şi în speţă orice companie le are la dispoziţie pentru a obţine un grad de competitivitate ridicat la nivel regional.
Adeptă a ideii promovate de acest forum – “Profit from Knowledge and Networks”, SIVECO România a transmis prin intermediul reprezentaţilor săi prezenţi la eveniment soluţia pentru o economie competitivă: inovaţie şi investiţie în educaţie.

Prezent la acest eveniment, Ştefan Morcov, AeL Product Manager în cadrul SIVECO România a prezentat paşii făcuţi în educaţia din România pentru pregătirea generaţiilor de mâine în IT şi nu numai, prin implementarea proiectului Sistem Educaţional Informaţional (SEI) vorbind despre dorinţa elevilor şi profesorilor de a transforma educaţia din România într-un promotor al inovaţiei şi intr-un factor determinat pentru creşterea competitivităţii economiei.

Educaţia este şi va fi un factor important în dezvoltarea unei economii, iar România a acceptat şi a adoptat rapid conceptul de “knowledge based economy”. Instruirea bazată pe principii educaţionale moderne şi formarea continuă a devenit o constantă în şcoala românească. “Compania noastră a susţinut permanent promovarea unei educaţii moderne şi încurajarea elevilor şi profesorilor de a se implica direct în dezvoltarea unei societăţi informaţionale, prin organizarea concursurilor CUPA SIVECO la Software Educaţional, “Cum sa devii Campion” şi sprijinirea eforturilor organizaţiilor care deţin iniţiative în acest domeniu. Iniţiativele noastre ajută elevii, studenţii şi profesorii să îşi formeze abilităţi de lucru în echipă, de planificare şi organizare, să capete experienţă practică, tehnică şi generală, să îşi construiască un portofoliu, referinţe şi rezultate concrete. Sprijinim elevii de azi să fie deschişi către mediul de lucru şi economic pe care îl vor întâlni după absolvire.”, declară Ştefan Morcov, AeL Product Manager.

Adresat iniţial elevilor şi profesorilor pasionaţi de soft educaţonal din ţara noastră, concursul “Cum sa devii Campion” a reunit anul trecut şi concurenţi din Republica Moldova, Croaţia, Cehia, Germania, Ungaria, Polonia şi Slovacia, competiţia reprezentând un schimb de experienţă între reprezentanţii României şi cei ai ţărilor vecine. Ajunsă la a IV-a ediţie, beneficiind de sprijinul Intel şi Microsoft, Cupa SIVECO ”reprezIntă mai mult decât o competiţie pentru cei care au participat: colaborare profesor-elev, schimb de experienţă între profesori români şi profesorii din celelalte ţări. Suntem încrezători că prin colaborarea cu USAID, anul viitor CUPA SIVECO va deveni un concurs important la nivel regional, care să transforme softul educaţional într-un mijloc de comunicare între educaţia din România şi educaţia din ţările vecine, declară Ştefan Morcov.

Despre SIVECO Romania

Despre SIVECO România

Înfiintata la începutul anului 1992, SIVECO România SA este cea mai importanta firma producatoare de software din România, asigurand cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în tari din Comunitatea Europeana si Statele Unite ale Americii. Între actionarii SIVECO România se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.SIVECO România detine pozitii de top pe piata interna de solutii de afaceri (EAS) si de servicii IT. Adresandu-se cu precadere organizatiilor mari si mijlocii, compania ofera solutii eficiente de e-business, eLearning si e-Health.
În decursul celor 14 ani de existenta, SIVECO România si-a dobândit o solida reputatie pe piata internationala, produsele sale fiind utilizate de catre 1800 de clienti din 35 de tari care se alatura celor 450 de beneficiari interni. De asemenea, compania s-a specializat în executia de proiecte informatice majore care implica dezvoltari la cerere de solutii software accesibile prin Internet si Intranet, integrarea cu alte sisteme, distributie geografica a locatiilor de acces si numar mare de utilizatori.
SIVECO România a implementat cu succes proiecte de eGovernment în cadrul unor institutii publice importante - Ministerul Educatiei si Cercetarii din România, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe , Casa Nationala de Asigurari pentru Sanatate, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Autoritatea Nationala a Vamilor - si a oferit solutii performante unor companii private de referinta - PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacau etc.
SIVECO România SA este certificata ISO 9001:2000 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, cotata printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectueaza si are incheiate parteneriate solide cu cele mai mari companii de software (Oracle Certified Partner, Microsoft Certified Partner) si hardware (IBM Business Partner, HP Sales and Service Partner) din lume.
Compania SIVECO Romania este membra a mai multor asociatii profesionale si de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC, ANIAP)si internationale (Asociatia Europeana pentru Tehnologia Informatiei - EITA si Information Society Technologies Advisory Group -ISTAG) si a aderat la importante initiative globale precum UNPD Global Compact si WEF Transparency. Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitând www.siveco.ro.
SIVECO ROMANIA SA
Bd. Maresal Averescu 8-10
Corp Stefan Odobleja
Sector 1, cod 011455
Tel: +4 031 8055422, 021 3181201
Fax: +40 (21) 3181202
marketing@siveco.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/siveco-romania/inovatia-si-cunoasterea-genereaza-profit