SIVECO România furnizează soluţii software de afaceri pentru industria sistemelor şi echipamentelor de automatizare şi distribuţie joasă de tensiune

BUCURESTI - 27 octombrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

FEA SA a decis modernizarea proceselor de afaceri cu ajutorul SIVECO Applications

SIVECO România furnizează soluţii software de afaceri pentru industria sistemelor şi echipamentelor de automatizare şi distribuţie joasă de tensiune

Recent, portofoliul SIVECO România s-a imbogatit cu un nou client: FEA SA, furnizor de sisteme şi echipamente complexe de automatizare şi distribuţie de joasă tensiune.

FEA SA a optat pentru pachetul informatic integrat SIVECO Applications cuprinzand componentele care îi gestionează principalele activităţi: Financiar-Contabil, Mijloace Fixe şi Obiecte de Inventar, Contracte, Mentenanţă, Stocuri şi Aprovizionare, Salarizare, Vânzări, Contabilitate de Gestiune şi Producţie.
"Schimbările prezente şi cele viitoare din economia românească obligă tot mai multe companii să ia măsuri de pregătire privind următoarele evoluţii şi să îşi asigure cât mai bine afacerea, considerând totodată implicaţiile pe termen lung. FEA SA este una dintre companiile care a decis să modernizeze modul în care îşi controlează şi gestionează procesele de afaceri", declara Sorin DIMOFTE, directorul de Vanzari Directe si Consultanta din cadrul SIVECO Romania.

Sistemul Informatic Integrat SIVECO Applications se dezvoltă continuu de peste 11 ani, pe baza cerinţelor venite din partea clienţilor companiei şi a progreselor înregistrate de tehnologia informaţiei, făcând faţă cu succes rapidelor şi drasticelor schimbări legislative şi economice de pe piaţa românească şi internaţională.
În ultimii ani, în conformitate cu studiile IDC pentru România, pachetul intergrat SIVECO Applications se situează printre primele trei soluţii de business disponibile pe piata românească de solutii EAS (Enterprise Applications Suite).

Succesul produsului ERP SIVECO Applications este determinat de mai multe caracteristici:
- Este un produs dezvoltat integral în România, deci perfect adaptat legislaţiei în vigoare;
- A fost lansată versiunea internaţională a SIVECO Applications, în conformitate cu strategia sa de dezvoltare care vizează obţinerea statutului de companie europeană;
- Prezintă capabilităţi IAS, putând fi astfel utilizat pentru raportări externe;
- Este adaptabil la cerinţele clientului, putând fi modelat întocmai după specificul fiecărei organizaţii, indiferent de mărimea acesteia sau de industria în care activează;
- Se bucură de un suport tehnic foarte flexibil, iar o implementare nu este considerată încheiată până când soluţia nu este complet funcţională.
Prin implementarea noii solutii informatice SIVECO, FEA SA îşi propune:
- scăderea costurilor;
- reducerea timpului cosumat de procesul de conducere;
- îmbunătăţirea eficienţei interne;
- îmbunătăţirea calităţii;
- creşterea satisfacţiei acţionarilor, clienţilor şi angajaţilor.

Echipele de proiect şi managementul celor două organizaţii consideră aceste obiective fezabile, având în vedere că se doreşte realizarea unui parteneriat pentru succes.

Despre SIVECO Romania

Despre SIVECO România

Înfiinţată la începutul anului 1992, actualmente parte a grupului internaţional SIVECO (Netherlands) B.V., SIVECO România SA este una din cele mai importante firme producătoare de software din România, deţinând cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în ţări din Comunitatea Europeană şi Statele Unite ale Americii. SIVECO România este #1 pe piaţa internă de soluţii de afaceri (EAS) şi liderul pieţii româneşti de servicii IT. Compania oferă soluţii eficiente, adaptate legislaţiei româneşti în domeniile financiar-contabilitate, gestiunea întreţinerii echipamentelor, stocurilor şi achiziţiilor, a mijloacelor fixe, a resurselor umane şi salarizării, bugetelor şi urmăririi contractelor, de e-business şi e-commerce. De asemenea, SIVECO Romania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice majore, implicând dezvoltări la cerere de soluţii software accesibile prin Internet şi Intranet, integrarea cu alte sisteme, distribuţie geografică a locaţiilor de acces şi număr mare de utilizatori.
SIVECO România SA este certificată ISO 9001:2000, de către compania franceză AFAQ-AFNOR, cotată printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectuează.
Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând http://siveco.ro/.
SIVECO ROMANIA SA
ROMANIA, BUCURESTI, 011455
8-10, Bdul Maresal Averescu,
Tel: +40 (21) 3181200, 3181201
Fax: +40 (21) 3181202
marketing@siveco.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/siveco-romania/siveco-romania-furnizeaza-solutii-software-de-afaceri-pentru-industria-sistemelor-si-echipamentelor-de-automatizare-si-distributie-joasa-de-tensiune